sâmbătă, 31 ianuarie 2009

O aratare minunata a parintelui Sofian Boghiu


Pr. Mihai-Andrei Aldea (Parohia Cuviosul Daniil Sihastrul, Bucuresti) la emisiunea "Flori de pateric" (TV Eveniment, Sibiu) din 16.11.2008.
Vezi şi:

Frica cea buna

-Dar tie nu ti-e frica? m-a intrebat o prietena, intr-un moment de panica.
Atunci nu m-am gandit la altceva decat sa o incurajez, sa-i dau speranta, sa aiba nadejde in Dumnezeu si sa-si alunge teama.

Dupa cateva zile am avut ocazia sa ascult cateva cuvinte de incurajare ale unor crestini (glasuri ale unor parinti si teologi) si acestea mi-au fost de un real folos, mi-au dat curaj. As fi putut atunci sa o ajut, poate, si mai mult pe buna mea prietena.

-Dar tie nu ti-e frica?...

-Ba da, mi-e frica. Mi-e frica de mine, mi-e frica de faptul ca nu voi da "raspuns bun", de unele reactii pe care nu doream sa le am, de unele cuvinte pe care le-am rostit si mai bine taceam, de mine mi-e frica...de faptul ca nu ma cunosc destul de bine...

Poate ca toti suferim la un moment dat de o anumita frica si poate Domnul tocmai de aceea ne-a dat atatea indemnuri la curaj.

Uneori mi-e frica sa imi astern gandurile aici, pare ca imi pun sufletul pe tava...alteori mi-e frica sa nu fac un lucru gresit, si atunci renunt sa-l mai incep...deci nici eu nu prea am curaj, decat uneori...

Un omulet iubit imi spunea odata ca Sfintii si Dumnezeu mereu sunt alaturi de noi, deci, pentru ce sa ne temem? Si chiar asa este, pentru ce sa ne temem?...Cuvinte pe care le stim, dar mai simtim nevoia sa le auzim spuse si de altii...

Exista si frica cea buna.
Frica cea buna este Frica de Dumnezeu, care ne face intelepti si ne duce la implinirea poruncilor.

Am indraznit sa vorbesc despre frica, dar e un subiect atat de delicat. De fapt doream sa va vorbesc despre curaj, nu stiu cat am reusit...poate deloc, si de aceea am ales textul parintelui Nicolae Steinhardt, sa ne vorbeasca dansul despre curaj.
Curajul (1)
Curajul (2)

Am gasit si alte cuvinte despre frica si curaj, si le voi posta...poate pentru mine, poate pentru voi...pentru noi toti.


Ramona

Ajutor pentru Stefania Ioana


“Numele meu este Hustenariu Gianina si sunt mama unui ingeras de fetita, Stefania - Ioana, care s-a nascut cu o grava malformatie congenitala la inima. Va marturisesc ca mi-e foarte greu sa scriu despre toate suferintele, frustarile si neputintele pe care le-am indurat si care, din pacate, nu au luat sfarsit.
Dupa o sarcina usoara, fara probleme si monitorizata de medici, aproape lunar, pe 09 .01.2007 am nascut-o pe Stefania: cu o greutate de 2,700 si un scor APGAR 9. Totul parea sa fie un vis minunat, eram cei mai fericiti parinti si abia asteptam sa ne tinem in brate fetita! Dar la cateva ore de la nastere, Stefania a inceput sa se cianozeze si din acel moment a inceput acest crud si urat cosmar…..
A fost diagnosticata cu: VENTRICUL DREPT CU DUBLA CALE DE IESIRE, D-TRANSPOZITIA DE VASE MARI, ATREZIE PULMONARA VALVULARA, HIPLOPAZIE DE ARTERA PULMONARA, DEFECT SEPTAL ATRIAL TIP OSTIUM SECUNDUM, DEFECT SEPTAL VENTRICULAR TIP INELT, CANAL ARTERIAL PERSISITENT.
Toate acestea la doar o inimioara de ingeras,
micuta si neputincioasa. Retraiesc si acum acele momente si scriu aceste randuri cu lacrimi in ochi si cu speranta la Dumnezeu ca intr-o zi fetita mea o sa se faca bine….”
Asa incepe scrisoarea unei mame. O mama care e in stare sa faca orice pentru copilul ei. O mama care, pentru prima operatie a micutei Stefania Ioana, a facut imprumuturi la banci pe care o sa le plateasca ani multi de-aici inainte (9.500 lire sterline). O mama care spera ca isi va salva puiul.
„ Pe data de 13 MARTIE 2009, ar trebui sa mergem la controlul de la un an de la operatie, cand ne si programeaza pentru urmatoarea operatie decisiva. Din pacate, oricate sacrificii am facut si am face, simtim ca nu mai avem cum sa strangem acei banuti pentru a pleca la control, scrie mama Stefaniei.”N-o poate face fara ajutor. Prietenii si cunostintele care au contribuit la prima interventie chirurgicala a micutei nu mai pot ajuta. Bancile nici nu mai vor sa auda de imprumuturi. Gianina apeleaza acum la straini.
Strainii suntem noi. Straini pentru ca n-o cunoastem. Nici pe ea, nici pe Stefania. Dar nu straini de suferinta. Nu straini de incercari. Nu straini de marinimie. Nu straini de bunatate.
Haideti sa incercam macar sa ajutam aceasta mama sa stranga cele 5.000 de lire sterline (3.500 pentru analize si un cateterism si 1.500 pentru drum si cazare in Anglia) de care are nevoie ca sa isi poata vedea copilul alergand si bucurandu-se de viata.
Pentru Stefania Ioana puteti face o donatie cat de mica intr-unul dintre conturile deschise la BRD, sucursala Vaslui pe numele Gianina Hustenariu:
Cont EURO: RO 90 BRDE 380 SV 19015403800
Cont RON: RO 04 BRDE 380 SV 16646443800
Cod SWIFT: BRDEROBU
Gianina poate fi contactata la telefon 0748.777.663 sau pe mail la stefania[punct]hustenariu[at]gmail[punct]com
Gasiti documentele medicale si fotografii pe site-ul Stefaniei.
Mai multe detalii gasiti aici: Stefania Ioana. Ingerul cu inimioara bolnava

vineri, 30 ianuarie 2009

Curajul (2)

Care este efectul principal al fricii ? Îndepărtarea de Hristos. Relatarea de la Luca 8,37 e pe deplin edificatoare: după ce scoate duhurile din omul demonizat iar porcii se arunca în lac, mulţimea din ţinutul Gherghesenilor “ e cuprinsă de frică mare”. Urmează consecinţa: “ L-au rugat pe El toată mulţimea să plece de la ei”. (Matei 8,34 si Marcu 5,17 zic: L-au rugat să treacă-sau: să se duca-din hotarele lor). Legătura de cauzalitate e limpede: îi cer să plece pentru că le este frică. Frica aşadar aduce cu sine ruperea de Hristos.
Dacă “nu vă tulburaţi” e echivalentul lui “nu vă înfricoşaţi”, la fel si „nu va îngrijoraţi”, căci îngrijorarea este tot o formă a fricii. Probabil ca Marta a fost certată si din pricina aceasta, Domnul ştiind ca îngrijorarea zămisleşte simţăminte si stări ale mintii străine învăţăturii Lui.
La faptele Apostolilor apar mereu aceleaşi poveţe: îndrăzneşte, îndrăzneşte Pavele, iar el (ei) îndrăznind...
De asemenea, în mai toate epistolele Sfântului Pavel: “De aceea nu ne pierdem curajul” (II Corinteni 4, 16); “Îndrăznind deci totdeauna” (II Corinteni 5,6); „Fără să vă înfricoşaţi întru nimic” (Filipeni 1,28): “căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii” (II Timotei 1,7) frica, aşadar, e de la diavol, ca si păcatul, ca si moartea; textul acesta e capital, ne da posibilitatea sa desprindem adevărata sorginte a fricii). Apostolul, creştinilor, mai înainte de orice le cere sa fie îndrăzneţi: “Drept aceea, fraţilor, având îndrăzneală, să intrăm în Sfânta Sfintelor, prin sângele lui Iisus” (Evrei 10, 19). Tot el adopta în repetate rânduri stilul si tonul cel mai militar cu putinţa: “În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge (Evrei 12, 4; David, Hanibal, Cezar, Napoleon nu le-ar fi vorbit altminteri ostaşilor lor). “Lupta-te lupta cea buna a credintei, cucereşte viaţa veşnică...” (Timotei 6,12); “Luptă...ca un bun ostaş a lui Hristos Iisus” (II Timotei 2,3)
Textul de la Efeseni 6,11 si urm. e plin de cuvinte cu iz ostăşesc:... întăriţi-va întru putere...îmbrăcaţi-vă cu toate armele...luaţi toate armele...toate biruindu-le staţi deci tari...având mijlocul vostru încins...îmbrăcându-vă cu platoşa...pavăza credinţei...luaţi coiful mântuirii si sabia Duhului... S-ar zice ca răsfoim un regulament militar, ca citim un ordin de zi al unui căpitan de oşti.
Exista in Noul Testament un stil imperativ al curajului, obârşia căruia se afla in porunca dată lui Avraam: “Ieşi din pământul tău, din neamul tău si din casa neamului tău”(Facerea 12,1)-si Avraam asculta, plin de curaj, neştiind încotro merge si unde se va opri, ca un bun ostaş ce se afla (vezi si Evrei 11,8). Stilul evanghelic militar se manifesta si prin verbe “active”, verbe îmbolditoare, imperioase, răsunătoare ca: stăruiţi, întrebaţi, vegheaţi, privegheaţi, treziţi-vă, cuceriţi, priviţi cu luare aminte, fiţi gata, mergeţi, cereţi, căutaţi, bateţi, încingeţi-vă.
Acestea toate din partea Mântuitorului si Sfinţilor Săi Apostoli. Dar si creştinul având buna îndrăzneala, răspunde in acelaşi mod, in aceeaşi tonalitate a neînfricării: “Nu mă voi teme!” (Evrei 13,6). De ce? Pentru ca ştie doua lucruri: mai întâi că: “partea celor fricoşi ...este iezerul care arde cu foc si pucioasa” (Apocalipsa 21,8)-(înşiruirea osândiţilor începe cu fricoşii, ei mai întâi; necredincioşii, spurcaţii, ucigaşii, desfrânaţii, fermecătorii, închinătorii la idoli si mincinoşii sunt menţionaţi in urma lor)-iar apoi, si mai ales, ca “ în iubire nu este frică, căci iubirea desăvârşita alungă frica” (I Ioan 4,18) . În felul acesta curajul ajunge a fi alături de dragoste, singura virtute nepieritoare.
Domnul ne scoate din robia păcatului si totodată ne liberează de tirania fricii. Ne dăruieşte cele doua nestemate: libertatea si curajul.
Aşa fiind, creştinului nici nu-i incumba îndatoriri mai sfinte si mai de seama decât a iubi libertatea si a-si dovedi curajul. [...]
Drept concluzie as cere voie sa afirm: dacă vechea Lege a putut fi rezumată în două porunci: să iubeşti pe Dumnezeu si să iubeşti pe aproapele tău (Matei 22,37; Marcu 12,30-31; Luca 10-27), Legea noua poate-sub aspectul ei operaţional-fi conspectata astfel: crede, iubeşte si nu te înfricoşa. Frica: păcat urât în ochii Domnului, curaj: virtute mult plăcută Lui si consubstanţială situaţiei de creştin.

Ieromonah NICOLAE DELAROHIA (Curajul, Duminica a 23 dupa Rusalii, Fragment)

Curajul (1)

În textele scripturistice, îndemnurile la curaj ale Domnului sunt numeroase.

Nu te teme (Marcu 5,36; Luca 8,50) ii spune mai marelui sinagogii, lui Iair, când vin unii si-i vestesc ca fiica lui a murit. Nu te teme, crede numai si se va izbăvi. (Credinţa este, prin urmare, recunoscută a fi o faptă de curaj, iar curajul e declarat, aidoma credinţei, o taină). Lui Simon la fel i se grăieşte: Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni (Luca 5,10). Ucenicilor si mulţimii tot aşa: Nu te teme, turmă mică. (Luca 12,32). Nu te teme găsim si in Apocalipsa (1,17)
Acelaşi indemn apare si in forma plurală: Deci nu vă temeţi (Matei 10, 26); aşadar nu vă temeţi (Matei 10,31) indrăzniti, Eu sunt, nu vă temeţi (Matei 14, 27); Ioan 6,20); toate către apostoli, când ei s-au speriat vazandu-L ca umbla pe mare. La schimbarea la Faţă, după trecerea norului luminos, se apropie de Petru, Iacov si Ioan si atingându-i le zice aşişderea: sculaţi-va si nu vă temeţi (Matei, 7). Îngerul către femeile venite la mormânt: Nu vă temeţi (Matei 28, 5), iar Domnul repeta si El, aceloraşi: Nu vă temeţi (Matei 28,10). Îngerul Domnului către pastori: Nu vă temeţi (Luca 2,10), “căci iată vestesc vouă bucurie mare”. Când Iisus se arată celor unsprezece si ei se infricosează crezând că vad duh (Luca 24, 36-37), nu rosteşte aceleaşi cuvinte, dar sensul vorbelor: “Pace vouă” si “De ce sunteţi tulburaţi?” este identic cu: nu vă temeţi. ("Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” stă scris si la Ioan 14, 27). Când scena umblatului pe apă pe vreme rea este povestită de Ioan (6, 19-20), cuvintele folosite sunt aceleaşi ca la Matei: “Ei s-au înfricoşat: iar El le-a zis: Eu sunt nu vă temeţi.”
Alteori întâlnim: nu vă spăimantati, ca la Marcu 16,6 (îngerul către femei, in dimineaţa Duminicii de după răstignire).
Frica este vrednică de certare si de dojană : De ce vă este frică puţin credincioşilor? Li se spune (Matei 8,26) celor din corabie, spăimantati de valurile ce o acopereau. La fel Marcu 4, 40: “Pentru ce sunteţi aşa fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?” Fără frică isi dorise să primească darurile cereşti si Zharia, tatăl Înaintemergătorului, după ce a scris numele copilului pe tăbliţă. Formele negative nu te teme, nu va temeţi, nu va spăimântaţi, sa nu se tulbure inima voastră sunt adesea înlocuite prin imbolduri la curaj: Îndrazneste, fiule (Matei 9,2; către un slăbănog); îndrăzneşte, fiica (Matei 9, 22; Luca 8,48 către femeia cu scurgere de sânge): îndrăzniţi: (Matei 14, 27; Ioan 10, 33); În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea; îndrăzniţi.(Marcu 6, 50); ); îndrăzneşte, scoală-te! (Marcu 10, 49; catre orbul Bartimeu).

Ieromonah NICOLAE DELAROHIA (Curajul, Duminica a 23 dupa Rusalii, fragment)

Domnul e Stapanul meu

Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?
Psalmul 26, 1-2

joi, 29 ianuarie 2009

O mana de ajutor

In timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei cai ferate distruse de bombardament. Cativa soldati, desi se straduiau, nu puteau clinti un stalp greu, cazut peste sine. Alaturi, caporalul striga la ei, ocarandu-i pentru neputinta lor. Trecand pe acolo, un om l-a intrebat:
- De ce nu-i ajuti si dumneata ?
- Eu sunt caporal, eu supraveghez si comand. Ei trebuie sa munceasca!
Strainul nu a mai spus nimic, dar si-a scos haina si a inceput sa traga si el cot la cot cu soldatii de un capat al stalpului. Dupa scurt timp, au reusit sa elibereze sinele. Incantati de reusita, soldatii i-au multumit strainului care, luandu-si haina sa plece, i-a mai spus caporalului:
- Daca va mai fi nevoie, sa ma chemati si altadata!
- Da ?! - zise in batjocura caporalul. Dar cine esti dumneata ?
- Sunt generalul acestei divizii ...

"Nu trebuie sa ne ingrijim de ale noastre, ci de ale altora."


Povestiri cu talc

Părinţii de la Schitul Lacu: RĂSCUMPĂRAŢI VREMEA!

Sursa: Revista Presa Ortodoxa

Cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt”(Efeseni 5, 16) se potrivesc mai mult ca oricând vremurilor de astăzi. „Zilele rele” sau, mai bine spus, vremurile apocaliptice în care trăim, îl pun pe creştinul ortodox în faţa unor evenimente şi fapte nemaiîntâlnite în istoria omenirii. Un guvern mondial, un singur conducător, o singură religie, cip-uri pentru supravegherea şi manipularea întregii populaţii şi celelalte care decurg din acestea sunt obiective „de binefacere” ale Noii Ordini Mondiale.

Cum va putea oare creştinul ortodox de astăzi să călătorească pe calea cea dreaptă în această confuzie uriaşă creată de diavolul şi de oamenii lui? Unde va putea afla odihnă sufletul său, care orbecăieşte în întunericul dens al lipsei de povăţuire şi sfătuire duhovnicească, precum şi al dezinformării promovată de mass-media, fie ea laică, fie uneori chiar cea zis bisericească? Ce fel de strigăt ar putea scoate el pentru a putea deştepta auzul celor care au făgăduit înaintea lui Dumnezeu că îl vor povăţui la limanul mântuirii?

Un stareţ athonit spunea că cea mai mare faptă bună a creştinului ortodox de astăzi, faptă care condiţionează mântuirea sa, este mărturisirea ortodoxă a lui Iisus Hristos. Dar pentru a-L mărturisi ortodox pe Hristos, trebuie ca el să fie un adevărat creştin ortodox. Iar a fi un creştin adevărat înseamnă a lucra poruncile evanghelice. Criza şi orbirea duhovnicească la care s-a ajuns astăzi şi, ca o consecinţă, compromisurile grave care se fac până şi în Biserică, au ca principală cauză tocmai nelucrarea de către noi toţi a poruncilor lui Dumnezeu.

Lăsând la o parte celelalte probleme grave cu care se confruntă Ortodoxia, să ne oprim la cea a introducerii în România a cip-urilor în paşapoarte şi în permisele de conducere, problemă care a creat multă tulburare în rândul creştinilor ortodocşi. Cu toate că această iniţiativă are în primul rând implicaţii religioase - desigur, pentru cei ce vor să se mântuiască -, fiind o lucrare curat satanică tocmai pentru că este îndreptată împotriva libertăţii omului în gradul cel mai înalt, libertate pe care Însuşi Dumnezeu o respectă, ea este nesocotită, din păcate, de mulţi dintre cei pe care Dumnezeu i-a pus să vegheze asupra turmei încredinţate lor.

Un singur glas, asemenea „glasului celui ce strigă în pustie”, a răsunat cu tărie şi a tulburat pe “Irod şi tot Ierusalimul”. Ca şi atunci, tot astfel şi acum s-au adunat cărturarii, fariseii şi învăţătorii de Lege să cerceteze cine a slobozit glasul şi pentru care pricină a îndrăznit să tulbure „liniştea” oilor celor cuvântătoare. În loc să-şi plece urechea la omul lui Dumnezeu şi să-i soarbă cuvintele sale insuflate de Duhul, îl nesocotesc şi-l dispreţuiesc, iar prin conferinţele şi interviurile lor savante sfătuiesc oile să doarmă liniştite, căci încă nu a venit lupul, ci au fost numai nişte zvonuri false. Ce bine se potrivesc şi astăzi cuvintele proorocului Isaia: „Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea”! (Isaia 6, 9)

Dar nu este de mirare aceasta. Dintotdeauna proorocul, omul lui Dumnezeu, deşi a strigat cu mare glas, nu numai că nu a fost auzit şi nu a fost luat în seamă, ci, mai degrabă, a fost luat în râs, prigonit şi chiar omorât. Avem atâtea pilde şi totuşi inima noastră împietrită refuză să creadă adevărul dumnezeiesc, amăgindu-se cu nădejdi deşarte şi cu promisiuni de viaţă îndelungată, prosperă şi fericită. Şi aceasta pentru că mentalitatea creştinului de astăzi s-a schimbat. Creştinul „modern” nu mai vrea să-şi asume Crucea, nu mai vrea să fie părtaş la Jertfa Mântuitorului şi, prin urmare, nu mai vrea să fie al lui Hristos. În aceste condiţii de lepădare de credinţă şi de confuzie planificată vin pregătirile pentru instaurarea unui guvern mondial, cu un conducător unic, antihrist, la care va trebui să se supună necondiţionat toată populaţia globului.

Părintele Iustin, faţă de care noi, monahii athoniţi români şi nu numai, nutrim o deosebită evlavie şi îl cinstim cum se cuvine, ca pe un om al lui Dumnezeu şi far luminos ce luminează în întunericul dens creat de norii grei a tot felul de compromisuri în materie de credinţă ce s-au abătut pe cerul Ortodoxiei româneşti, a conştientizat pericolul pregătirii domniei lui antihrist ce se apropie cu paşi repezi şi a tras la bună vreme semnalul de alarmă absolut necesar. Nu mai este vreme de discutat, de comentat, de criticat, ci a venit vremea „să luăm aminte” în modul cel mai serios la cele ce se întâmplă în jurul nostru. Evenimentele se desfăşoară cu repeziciune şi, datorită trândăviei şi comodităţii noastre, ne vor lua prin surprindere şi nu vom mai avea vreme nici să ne mai gândim ce se întâmplă cu noi.

Părintele Iustin vorbeşte în acelaşi duh atât cu Părintele Paisie, cât şi cu mulţi alţi părinţi contemporani bine cunoscuţi de credincioşii români, care au vorbit atât de clar despre vremurile grele în care trăim, căci s-au adăpat din Acelaşi Duh Sfânt, Care i-a insuflat şi i-a luminat pe Părinţii Bisericii să înţeleagă şi să vadă cele viitoare ca fiind prezente.

Părintele Paisie spune clar: „Biserica trebuie să ia o poziţie corectă. Să vorbească, să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de vor lua noul buletin de identitate, aceasta va constitui o cădere”. Căderea nu se petrece atunci când accepţi să ţi se implanteze cipul pe mână sau pe frunte, căci aceasta va însemna deja lepădarea, ci atunci când accepţi actele de identitate cu cip, pentru că prin aceasta ne subjugăm de bună voie unui sistem universal de urmărire şi control al fiinţei umane, care prin trăsăturile sale se vădeşte a fi lucrarea lui antihrist. Mulţi „oameni duhovniceşti” spun că vor pune alături o cruce şi totul se va aranja. „Dar lucrul murdar nu se sfinţeşte, spune Părintele mai departe. Apa curată primeşte Harul şi se face agheasmă, dar urina nu se face agheasmă. Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia, însă, nu primeşte sfinţire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este în buletinul nostru de identitate, pe mână sau pe fruntea noastră prin simbolul lui, nu se sfinţeşte chiar de am pune şi o cruce”.

Ce este de făcut? În primul rând, să ne întoarcem la Hristos, să ne simplificăm viaţa şi să ne mulţumim cu puţin. Aceasta este adevărata schimbare şi ea se poate împlini în măsura în care ne apropiem mai mult de Biserică şi de Tainele ei, ceea ce înseamnă:
>participarea la viaţa liturgică a Bisericii;
>împărtăşirea cât mai deasă cu Sfintele Taine, cu pocăinţa şi asceza cuvenite;
>rugăciunea, pe care Apostolul Pavel o recomandă a fi neîncetată şi care sparge cercul închis al egoismului nostru;
>dragostea faţă de aproapele, care ne scoate din cadrul strâmt al intereselor personale;
>curajul mărturisirii până la jertfă a Adevărului, virtute care încununează întreaga nevoinţă a creştinului ortodox.

Numai aşezându-ne sub acoperământul Harului dumnezeiesc mintea ne va fi luminată de Sfântul Duh spre a înţelege chipul în care trebuie să ducem până la capăt „lupta cea bună” şi vom primi puterea să înfruntăm cu bărbăţie avalanşa evenimentelor de suflet pierzătoare, mărturisind fără frică pe Hristos înaintea oamenilor, ca şi El să mărturisească pentru noi înaintea Tatălui Său cel ceresc.

Dorim să-i încredinţăm pe fraţii noştri ortodocşi români, clerici şi mireni deopotrivă, de toată dragostea noastră, de smeritul nostru sprijin în rugăciunile înălţate către Hristos şi către Maica Domnului ca să caute cu milostivire spre Biserica Sa şi să nu îngăduie să fim înşelaţi de balaurul cel viclean.


14/27 ianuarie 2009
Praznicul Sfinţilor Părinţi ucişi în Sinai şi Rait

Ierom. Ştefan dimpreună cu toţi părinţii Schitului LACU

miercuri, 28 ianuarie 2009

Veste buna : Parintele Tudor Peiu ramane la biserica spitalului Grigore Alexandrescu


Iulian Capsali:
Va multumim tuturor celor care ati fost alaturi de noi, cu gandul, cu fapta si mai ales cu rugaciunea. In Permanenta (sedinta saptamanala) Arhiepiscopiei de astazi, parintele Tudor Peiu s-a bucurat de sprijinul P.S. Varsanufie, iar P.F. Patriarh Daniel, vazind dragostea si ravna care il inconjoara pe parinte, a hotarat ca acesta sa ramana in mijlocul bisericii (comunitatii) cuviosiei sale. A fost sustinut prin memorii de comunitate, la care s-au adaugat imediat si cele ale medicilor spitalului (nota bene, acestia nu stiau de acest razboi perfid al directorului) , precum si direct de alte persoane influente care il cunosc si stiu sacrificiile si lucrarea acestuia. Voua tuturor, mica noastra comunitate va multumeste din suflet. A fost impiedicata o samavolnicie care ar fi perturbat grav starea duhovniceasca a bisericii si a celor care se bucura de asistenta spirituala a parintelui Tudor Peiu si de sprijinul comunitatii noastre - copiii bolnavi, parintii si medicii Spitalului “Grigore Alexandrescu”. A fost o mare incercare careia a trebuit sa-i facem fata. Dar voia lui Dumnezeu a fost mai puternica decat dorinta de razbunare a unei persoane. Dragostea a invins ura. Adevarul nu a putut, de aceasta data, sa fie oprit.
Va asteptam in aceasta Duminica, la Sf. Liturghie, sa ne bucuram impreuna de lucrarea Sfintei Treimi, Hramul bisericii noastre impreuna cu acela al Sfintilor Martiri Brancoveni. Dumnezeu sa va dea bucuria pe care o simtim noi toti acum, la ceas de izbanda. Stim ca cel viclean nu o sa-si opreasca uneltirile, dar acestea sunt permise de Dumnezeu pentru intarirea noastra.
Fie numele Domnului binecuvantat, de acum si pana in veac!

sursa : grupul de discutii provita, via Apologeticum , Rafael Udrişte

marți, 27 ianuarie 2009

Românii plecati la munca lasa in urma copii rastigniti

Părintele Constantin Necula, lector la Facultatea de Teologie din Sibiu, a susţinut o conferinţă la invitaţia a doi foşti elevi ai Seminarului Teologic din Făgăraş, Alexandru Dădârlat şi Mircea Laza. Tema conferinţei care a avut loc miercuri, 6 iunie, a fost „Tinerii şi provocările Ortodoxiei“. Vă prezentăm în continuare răspunsurile părintelui, care a călătorit mult mai ales în Italia, la câteva întrebări legate de situaţia tinerilor plecaţi la muncă în străinătate şi mai ales a copiilor rămaşi acasă.

Eroismul copiilor noştri

Ce poate face un profesor pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate? Am observat că aceştia sunt mult mai agitaţi decât ceilalţi copii, mai neînţelegători…Cred că mai degrabă neînţeleşi. În România cel mai nenorocit sistem e divorţul prin muncă. Aţi remarcat cum pot şi locuind împreună să divorţeze părinţii, pentru că se mai văd seara la 10, pentru că în rest sunt preocupaţi de ale lor… Nu mai apucă să comunice nimic despre creşterea propriilor copii, fiind ei poate chiar educatorii altor copii. Eu cred că în primul rând profesorii ar trebui să creeze o plasă de rezistenţă, de siguranţă. Ca la un circar care se dă peste cap la înălţime. Copii aceştia practică de fapt unul dintre cele mai periculoase salturi la trapez. Multiplu salt mortal (nu mai e vorba de triplu salt), pentru că ei fac asta în fiecare zi... Gândiţi-vă că într-o casă unde amândoi părinţii sunt prezenţi când un copil face febră, percutează amândoi sau măcar pe rând fac cu schimbul la priveghere. Dar într-o casă unde cea mai mare persoană are 12 ani şi creşte copilul de 7 şi pe frati-su de 5 ani cine să privegheze? Deci copiii sunt efectiv daţi morţii, inclusiv fizice.Ce este dramatic este că părinţii conştientizează lucrurile acestea, dar aduc următorul argument: „Da, părinte, dar noi mergem să muncim, să ne întoarcem şi să ne facem casă!“ Dar dacă facem o casă în care nu mai are cine locui? Pentru că în acea casă nu vor mai sta copiii noştri, ci răposaţii noştri copii, avortaţii societăţii, răstigniţii noştri copii. Şi atunci nu mai e o casă, ci un templu al propriilor noastre orgolii, absolut devalorizate.

Nevoia unui zâmbet…

Ce are de făcut un profesor este să aibă o listă foarte fermă cu copiii pe care îi are în dirigenţie sau în consilierat. Şi să încerce să stea în fiecare zi o secundă faţă în faţă cu ei şi să le zâmbească. Copii se pot hrăni cu zâmbetul acesta, au mare nevoie de el. Pentru că societatea modernă a creat dădaca electronică, extrem de periculoasă, care este televizorul. Îl iei pe copil, îl pui în faţa televizorului: „Gică, centrat pe desene! Nu mişti, că am treabă!“ Şi Gică săracu nu mişcă, pentru că lui îi place. Am auzit la şcoală la fiul meu doi copii povestindu-şi desene animate: „L-ai văzut pe dracu’ ăla roşu cum i-a băgat cornu’ lu dracu’ ăla negru şi cum…“ Deci copiii au luat-o razna! Şi revin, nu numai copiii celor plecaţi, ci şi ai celor rămaşi care sunt plecaţi tot timpul.Una dintre soluţiile reechilibrării României este întoarcerea părinţilor la copiii lor. Mama să stea mai mult acasă cu copiii. De exemplu femeia să fie plătită pentru 8 ore, dar să nu muncească decât 4, iar celelalte 4 să fie obligatoriu cu copiii. Într-o parohie oarecare, nu vă spun unde, preotul de acolo a dat peste un filon de aur… Şi a reuşit ca periodic să scoată din serviciu câteva mame şi să le dea cu totul copiilor lor, acolo unde a simţit că lucrurile nu merg bine. Experienţa a reuşit! Copiii nu au nevoie de proiecte sociale, ei au nevoie de mame, de taţi, de bunic, de bunică… N-au nevoie de şcoală, unde de multe ori se oligofrenează… Noi ne retardăm copiii în sisteme educaţionale. Noi sistematic ne batem joc de darul natural dat de Dumnezeu neamului acestuia: creierul românului, care a ajuns varză de Bruxelles, în cel mai bun sens al cuvântului. În batjocorirea aceasta de sensuri copilul nu poate să-şi recapete demnitatea decât prin ieşirea din starea de varză. Ori la asta nu poate lucra numai Biserica, sau profesorii. La asta poate lucra numai treimea familie, Biserică şi şcoală. Că de societate şi stradă… merci beaucoup, vedem unde ne duce marea educaţie de băutură… Ce mă înspăimântă însă este că de fapt noi nu căutăm soluţii. Noi ştim numai să ne lamentăm cât mai sloganistic: „Vai de noi, ne piere neamul!“, „Vai de noi, copiii….“Ce recomand profesorilor, de religie sau de orice fel, este să caute să identifice cine sunt copiii, în ce direcţie se îndreaptă şi să vadă cât pot oferi acestora pentru a echilibra disconfortul din casele lor. Şi ajutaţi-i să scoată televizorul din priză…

Occidentul, pădure plină de ţepe

Foarte mulţi dintre tinerii din Făgăraş au părăsit ţara şi foarte mulţi dintre elevi vor să plece în Italia, Spania sau Statele Unite. Cum ar putea interveni Biserica pentru readucerea lor?Biserica nu readuce pe nimeni. E atât de largă încât îi poate cuprinde liniştită pe toţi, indiferent de colţul în care se duc. Ce poate face Biserica? Să le arate cimitirul. Să le arate că au un loc de aterizare… Că şi „tâmpiţeala“ asta cu plecatul peste hotare ţine 5-6-7 ani. Cam atâta merge, după aceea ţi se cam „agurideşte gura“… E fain, domnule, ai bani, ai maşini… Dar câţi bani credeţi că puteţi câştiga în occident în acest patinaj artistic de evadare din România? Vine o vreme când toate astea se astupă şi efectiv îţi astupă izvoarele din suflet. Şi începi să te sufoci. Cam asta se întâmplă când pleci dincolo cu vise măreţe. Jumătate din cei care ajung acolo constată că occidentul este o pădure plină de ţepe. Ţepele sunt foarte bine parfumate: „A, bună ziua, bine aţi venit, ne bucurăm că avem un prost care să lucreze pentru noi… Ce aţi fost în ţară? Medic? A, interesant, avem nevoie de o femeie de servici!“ Şi în momentul acela toată demnitatea se duce… Sigur, ca femeie de servici în Italia poţi câştiga mai mult decât câştigi ca medic în România. Dar asta e altă mâncare de peşte, pentru că în acelaşi timp acolo consumi mult mai mult ca să supravieţuieşti. Aveam un prieten intelectual, care câştiga foarte mult, 10 mii de euro pe lună, unul dintre cele mai fericite cazuri. „Bun, zic, şi cât dai pe chiria aia în buricul Parisului?“ „7 000 de euro.“ Şi eu zic: „Băi Gică, hai mă acasă, că de banii ăia ne facem casă!“Biserica îi însoţeşte spiritual pe oamenii aceştia. Aţi auzit cum sunt pomeniţi, pe lângă cei călători, şi cei plecaţi. Familiile nu se rup în esenţă. Să nu vă închipuiţi că copilul unor părinţi plecaţi în Spania nu mai este copilul părinţilor lui. Dimpotrivă, aşteptarea sporind, parcă sporeşte şi calitatea de tată şi de mamă. Din nefericire avem suficienţi pe care îi aducem în pachet acasă şi asta mă întristează cel mai tare. Acum un an, în apropierea Paştilor, a murit copilul unor vecini de-ai mei la care ţin foarte mult. Pe mine m-a impresionat foarte mult că în aşteptarea lui nu mai conta nici un fel de sărbătoare. Când ţi se întoarce copilul la pachet acasă chiar nu mai contează nici un fel de sărbătoare…

A consemnat Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 6 - iulie 2007 : Românii plecaţi la muncă lasă în urmă copii răstigniţi

luni, 26 ianuarie 2009

Despre minciună

Ernest Bernea
Oamenii nu pot trăi fără să mintă. Minciuna este o hrană zilnică mai ales pe masa oamenilor de sus. Poleită cu nume de inteligenţă, diplomaţie sau alte meşteşuguri, minciuna cheamă, leagă şi dezleagă, preface şi mai ales farmecă. Minciuna ascunde totdeauna ceva; minciuna este perdeaua trasă crudelor, dar mai puţin frumoaselor, adevăruri. Minciuna este prezentă în viaţa noastră nu numai pentru că sunt oameni mincinoşi, oameni care suflă continuu cuvinte rotunde şi subţiri ca băşicile. Ea este cultivată şi de o altă categorie, de aceea a trufaşilor.
Omului îi place minciuna, îi place să fie minţit. Spune cuiva un lucru adevărat; spune-i direct tot ce crezi nedemn şi urât din gândul şi fapta sa. Vei culege imediat ura şi dispreţul. Spune-i minciuni plăcute care să-i satisfacă închipuirea de sine, spune-i vorbe goale, dar catifelate şi vei culege sigur dragostea şi preţuirea sa.
Omul acesta civilizat, omul de care suntem atât de mândri, nu vrea să gândească, nu vrea să lupte, nu vrea să renunţe pentru a-şi întări făptura atât de goală şi nenorocită. El umblă acoperit de o strălucire asemănătoare aceleia din mlaştinile netulburate.
Ah, omule, cum îţi mai miroase sufletul de la distanţă! Omul cinstit supără; supăra pentru că sfarmă urâtul din preajma lui şi cutremură casele deprinderilor rele. Omul cinstit incomodează; incomodează pentru că prezenţa lui nu cultivă florile urât mirositoare ale minciunii şi ale furtişagului. Climatul cinstei este aspru, este tare de nu poate rezista orice făptură cu nume de om. Climatul cinstei cere forţă, cere eroism, cere despicarea lucrurilor până-n esenţa şi sensul lor adevărat. Pieptul plăpând al omului arareori rezistă marilor înălţimi.

din „Îndemn la simplitate”

"Nu omori pe unul din acestia ce îi ai?"

Un oarecare ucenic de al meu, lector la o facultate, poartă un nume rar si neobisnuit pentru un laic, ca de pildă Amfilohie (citez un nume fictiv, nu pe cel adevărat). Cu câteva săptămâni mai înainte, fiind de fată si părintii lui si alte persoane, l-am întrebat din curiozitate cum de s-a întâmplat să-si ia un astfel de nume. Tatăl lui, tăran simplu si cu putină carte, s-a grăbit să-mi explice faptul, cu o minunată sinceritate. Transcriu aproape cuvânt cu cuvânt povestirea sa fără nici un comentariu:
"Atunci când femeia mea a rămas însărcinată cu Amfilohie, adică acum 55 de ani, începuse ca moda avorturilor să se transmită si la sate. Deoarece mai aveam si alti trei copii, ne-am gândit să nu-l mai tinem pe acesta. Am mers în oras (notă: a se întelege capitala judetului) si am vizitat un medic ginecolog, cunoscut de-al nostru. I-am spus ce voiam. Acela ne-a ascultat si după aceea mi-a spus: "Bre, Costică (notă: si acest nume este fictiv), dacă vrei să ai numai trei copii căci patru ti se par multi, de ce nu faci altceva? Dacă îl omorâm pe acesta o băgăm în primejdie si pe femeia ta. Nu e oare mai bine să-l omorâm mai degrab pe unul din cei trei copii pe care îi ai, de preferintă pe cel mai mic, si să-l lăsăm pe acesta să se nască? Astfel vei avea tot doar trei copii, iar femeia ta nu va trece prin nici o primejdie". Când am auzit aceasta m-am cutremurat. Credeam că mi-a căzut un trăznet în cap. Atunci am realizat ce voiam să fac.
- Bine, doctore, i-am spus. Ai dreptate, îti multumesc. Vom tine copilul.
- Si-l voi boteza eu, a răspuns medicul.
Ne-am dat mâinile, si când s-a născut Amfilohie al nostru si l-a botezat medicul, i-a dat numele tatălui său, pe care s-a întâmplat să-l cheme Amfilohie. După asta, cum să ne mai gândim la avort! Astfel au venit în lume încă alti doi copii după Amfilohie. Si fireste nu ne-a părut rău niciodată. Toti copiii nostri au ajuns foarte bine, toti s-au aranjat în cel mai bun mod. Când au crescut si au luat calea lui Dumnezeu, ne-au ajutat si pe noi să devenim crestini buni..."
Arhimandrit Epifanie Teodoropulos
"PRESA ORTODOXA", 28.05.86 (GRECIA)

Sursa: "Nu omori pe unul din acestia ce ii ai?" - despre moda avorturilor

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu)

Parintele Nicolae Steinhardt

CAZUL ZAHEU
Duminica a 32-a după Rusalii

„Iisuse, Care ai înviat din morţi, Inviază şi sufletele noastre”(Acatistul învierii Domnului).

Zaheu a fost ticălos. De lucrul acesta se cuvine să fim ferm convinşi şi pe acesta trebuie să-l avem mai întâi în vedere, dacă ne este vrerea să tălmăcim în adâncime textul evanghelic (Luca 19, 2 şi urm.) unde el este pomenit.
Era bogat - asupra punctului acestuia se opresc îndeobşte comentatorii, pornind, de altfel de la text. Dar nu aici aflăm esenţa. Nu toţi bogaţii sunt răi şi nemilostivi, nu toţi săracii sunt buni şi nepizmaşi.
Zaheu era vameş - iată trăsătura principală. Vameş, adică slujitor al ocupantului roman, trădător de neam, colaboraţionist —cum se spune în veacul nostru, şi tocmai termenul acesta re¬cent ne ajută să pricepem cum nu se poate mai desluşit situaţia.
Se vânduse cotropitorilor ţării sale, îi slujea, se făcuse slugoiul lor. De aceea era şi vrăjmăşit şi dispreţuit, nu întrucât era bogătaş, ci ca vânzător şi om de încredere al unei puteri străine şi invadatoare, străduindu-se a-i procura venituri, taxe, biruri prin orice mijloace şi punându-se fără preget la dispoziţia ei.
Este adevărat că Zaheu, de îndată ce se schimbă, ia hotărâri băneşti: dăruieşte jumătate din avere săracilor, declară că va despăgubi împătrit pe cei nedreptăţiţi de el. Dar aceasta din pricină că setea de avuţii reprezenta viciul său major – abcesul purulent al unei maladii interne.
Pe cale monetară avea, aşadar, să se manifeste mai întâi prefacerea prin care trecuse.
Tămăduirea operează cu precădere tocmai în locul cel mai sensibilizat şi mai infectat.
Căci în interval de câteva ceasuri, Zaheu nu numai că se vindecase de patima bănească (de fapt consecutivă unei patologii mai cuprinzătoare), ci devenise un alt ins; nu pierise numai arghirofilia, se cutremuraseră înseşi profunzimile fiinţei sale. Şi aceasta este minunea: dispariţia omului vechi ivirea omului nou.
Şi tot aceasta, în general vorbind, este marea şi uimitoarea minune a lui Iisus Hristos.

Nu vindecarea slăbănogilor, muţilor, surzilor, gârbovilor, leproşilor, orbilor, muribunzilor; nu înmulţirea pâinilor, umblatul pe mare, tămăduirea demonizaţilor şi nici chiar învierea morţilor.

Minunea cea mare şi fără seamăn aceasta este: prefacerea totală a omului, săvârşită atât în vremea cât a trăit El pe pământ cât şi după înălţarea Sa la cer, de-a lungul veacurilor, prin şirul practic infinit de mucenici, sfinţi, convertiţi şi transfiguraţi.

Este metanoia, pe care am numit-o: totala dezintegrare a omului păcătos şi imediata lui metamorfozare în subiect de jertfa. Iată cea mai uluitoare minune a Domnului, neîntrecută, care pe toate celelalte le lasă în urmă şi le pune în umbră, oricât de cutremurătoare ar fi şi ele. Dar metanoia, pentru cine ştie ce este viaţa şi cunoaşte firea omenească, se arată cu mult deasupra frângerii legilor naturale de către Mântuitorul. Căci legile naturii sunt deterministe, cauzale şi pasive şi se supun Făcătorului lor, pe când fiinţa înzestrată cu darul gândirii şi conştiinţei este liberă şi, pentru a-i determina schimbarea, divinitatea însăşi are de înfruntat dreptul de liberă alegere dăruit omului. De data aceasta, ea nu porunceşte, scurt, ci numai acţionează pe calea harului îndrumător.
Este nevoie în lumea morală, din partea divinităţii, de o lucrare energetică mai subtilă şi mai radicală decât în lumea fizică, în a slobozeniei decât în a legităţilor. Aşa fiind, Hristos poate face din cel mai din urmă şi mai înrăit întru păcate, un om nou.
Hristos nu este numai bun, milostiv şi smerit cu inima, ci e şi puternic (Luca 5, 24) pentru a vindeca tot soiul de boli şi beteşuguri trupeşti, dar lucrările acestea pălesc în faţa marii minuni a prefacerii omului.
Ea dă dovadă în chip incontestabil şi irezistibil despre atotputernicia şi divinitatea Celui ce o săvârşeşte. Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este în cuvânt, ci în putere (I Cor. 4, 20).
Prin cuvântul-putere al lui Hristos (în filosofia profană Alfred Fouillee a conceput idei-forţe), omul cel vechi moare, se naşte un om nou, viu întru Domnul, un om scos din robia păcatului şi de sub stăpânirea satanei, cumpănit de alte coordonate psihice şi etice. N-a intervenit vreun element material, nimic faptic, nici o acţiune a celor de pe ţărmul creaţiunii: misterul e deplin şi se produce între cer şi pământ, în acel spaţiu magnetic dintre cei doi electrozi cosmici supraîncărcaţi, în zona transdetectabilă de dincolo de orice coerciţiune şi silire, consecinţa fiind că insul îşi impune sieşi un mod de viaţă, o scară de valori şi o trezvie a cugetului.
El poate spune acum: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. La loc cu păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-ne-a pe căile dreptăţii pentru numele Lui” (Psalmul 22, 1-3), sau poate conjuga la timpul prezent: „Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curaţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi” (Psalmul 50, 8).
Puterea Domnului de a replămădi omul vechi şi de a făuri dintr-însul o fiinţă nouă s-a dovedit şi la chemarea lui Levi-Matei (un vameş şi el), a lui Saul-Pavel pe drumul Damascului, a Mariei-Magdalena (sau a femeii ori femeilor păcătoase), a tâlharului celui bun de pe cruce.
Aproape la fel se petrec lucrurile cu femeia samarineancă, orbul din naştere, demonizatul din ţinutul Gherghesenilor, al celui de-al zecelea lepros şi alţi tămăduiţi care de-îndată Îl urmează, preamărindu-L pe Hristos (fără a pierde însă din vedere că în aceste cazuri din urmă, metanoia cunoaşte şi temeiuri explicative, o logică omenească izvorâtă din recunoştinţă).
„Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă”, spune Apostolul (II Cor. 5, 17); omul vechi a murit împreună cu faptele lui. Şi ne-am îmbrăcat în cel nou, dezbrăcându-ne şi dezpovărându-ne de vieţuirea cea veche.

Hristos ne înnoieşte întru totul, ne îmbracă în omul nou, ne face fii ai luminii, ca semn şi izvor de naştere: „Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strigă prin poftele amăgitoare; şi să vă înnoiţi în duhul vieţii voastre; şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit înfarti dreptate şi sfinţenia adevărului” (Efeseni 4, 22-24).
Puterea lui Hristos se vădeşte mai ales prin învierea celor vii, prin trecerea lor de la întuneric, robie, deznădejde şi păcătoşenie, la libertate, lumină şi bucurie: „Fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi dimpreună cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat în cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit” (Coloseni 3, 9-10).
Cuvântul „îmbrăcat” nu face referire la o acţiune de suprafaţă, ci are sens de „contopit cu”, fiind sinonim cu „întrupat”, ca şi în cutremurătoarea formulă; „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”. Sf. Apostol Pavel subliniază „baia naşterii celei de-a doua prin înnoirea Duhului Sfânt” (Tit 3, 3-7), iar Sf. Apostol Petru scria: „Fiind născuţi din nou… prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac” (I Petru 1, 23).
Celui mort în păcate, Domnul îi spune: fii viu; şi-1 răpeşte de sub stăpânirea morţii spre a-1 da vieţii, iar celui acum viu îi rosteşte: mori vieţii acesteia trecătoare spre a fi viu întru Mine.
Prin botez şi prin pocăinţă, Hristos refăureşte făptura cea veche, pe omul unei lumi care aparent este aceeaşi, dar care ia cu totul altă înfăţişare şi poartă cu totul alte sensuri pentru cel căruia i s-au deschis ochii inimii şi cugetul.
Botezul este cu adevărat o sfântă şi înfricoşătoare taină, câtuşi de puţin o simplă ceremonie, ci actul care face din cel botezat o altă fiinţă.
La orice botez se deschid cerurile, oferind o sfântă şi extraordinară bucurie. Dovadă şi ospeţele care în referatul evanghelic mai întotdeauna însoţesc convertirile: în casa lui Matei, în casa lui Zaheu…

Instantaneitate şi veselie - iată principalele caracteristici ale naşterii din nou.

Ospăţul - iată firescul accesoriu; potopul fericirii şi al înnoirii - iată consecinţa imediată. Pentru toţi botezul lucrează la fel, la orice vârstă, în toate cazurile când are loc naşterea de-a doua, adică aceea harică, spirituală. Fericiţi sunt cei care nu au rămas în întuneric şi au văzut totuşi lumina, mai devreme sau mai târziu.
Duhul e foc şi fulger, o dată cu fiecare creştinare ia fiinţă un cer nou şi un pământ nou. Uimirea, bucuria şi binecuvântatul tremur al lui Zaheu nu vor fi fost mai puţin intense decât ale lui Adam în ziua a şasea a Facerii, când a deschis ochii şi a contemplat zidirea.
Prin botez şi metanoie (care e reîmbrăcare în haina curăţiei) se dovedeşte puterea lui Hristos. Pruncul creştinat (şi observaţia e valabilă şi pentru convertitul ulterior la credinţa în Hristos) nu mai este o simplă vieţuitoare, înzestrată doar cu însuşiri mintale superioare; el se naşte a doua oară din apă şi duh, precum i-a spus Domnul lui Nicodim, marcând net deosebirea dintre animalitate şi omenire.
Procesul înnoirii implică atât interiorul celui renăscut cât şi posibilitatea perceperii în alt sens a lumii morale, de parcă s-ar ridica văluri, s-ar risipi întunecimi şi s-ar ivi temeiuri nebănuite ale universului.
Să mulţumim cu toţii, cu emoţie adâncă şi inimă voioasă, că suntem ai lui Hristos, fie de la naştere, fie de mai târziu, cu toţii însă născuţi din duh, născuţi de sus, în numele lui Hristos Iisus, pentru vecie.

Din din “Dăruind vei dobândi”,
Editura Mănăstirii Rohia2006
CAZUL ZAHEU

Cititi si: Astazi in casa ta trebuie sa raman!

Alaturi de parintele Tudor Peiu

PRIMA VICTIMĂ A CAMPANIEI ANTI-GARDASIL

Părintele Tudor Peiu de la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti a permis organizarea unei conferinţe de presă pe tema vaccinării fetiţelor, în demisolul bisericii spitalului. La conferinţă a participat inclusiv prof. dr. Pavel Chirilă. Nu după mult timp i s-a imputat de catre conducerea spitalului permisiunea pe care a dat-o şi s-a trecut la represalii. Fiind angajatul spitalului, au început umilinţele (pe care le-a îndurat creştineşte) şi s-au făcut presiuni - nu explicite - ca să-l determine să plece. Pentru cine nu ştie, prin osârdia sa a fost construită o biserică de o frumuseţe aparte în curtea spitalului, care i-a pus la dispoziţie doar terenul. În biserică a crescut o obşte închegată, care face inclusiv pentru copiii din spital destul de multe. Părintele Tudor Peiu a adus multă lumină în acest spaţiu al durerii. A făcut sute, poate mii de botezuri de urgenţă, în unele cazuri întâmplându-se adevarate miracole. Nu s-a auzit despre ele datorită smereniei acestui om care şi-a făcut din slujirea preoţească unicul scop al vieţii sale.

Ultimile veşti

Părintele Tudor Peiu a fost pus în situaţia de a-şi alege o altă parohie. Este mutat disciplinar în contul campaniei împotriva vaccinului Gardasil; se susţine că este "promovat", dat fiind că şi-a făcut datoria cu cinste la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu. Vedeţi bine cât cinism... În fapt, campania împotriva vaccinării a deranjat o afacere de zeci de milioane de euro. Pe ei nu-i interesează că acest vaccin poate distruge vieţile fetiţelor noastre; aici este vorba de cifre. Iar când cifrele vorbesc, vieţile oamenilor nu mai conteaza. Ei practică ura şi dispreţul pentru persoana umană; noi trebuie să devenim doar numere înglobate în cipuri, bucăţi dintr-un puzzle pe care îl compun şi îl desfac după interese sau după toane. Cine nu se supune, este pedepsit. Nu-i interesează că o comunitate îşi pierde păstorul şi că există riscul risipirii ei. Nu au decât un gând: să se răzbune, căci aceasta este religia lor. Ca să îşi atingă scopul, folosesc cele mai perfide mijloace. Astăzi direcţiunea spitalului i-a transmis că nu îi dă voie să facă botezul de urgenţă pe care o mamă disperată îl rugase să-l facă bebeluşului aflat la terapie intensivă. Părintele şi-a asumat riscul şi nu a cedat acestei interdicţii neomeneşti. Botezul a fost făcut.
Prima victimă a acestei campanii este un preot. Dumnezeu a lasat să fie ales pe cel mai curat dintre noi.

(Informaţiile sunt preluate de pe grupul de discuţii PROVITA) via blogul lui Rafael Udriste

28 ianuarie:

Increderea în Dumnezeu are drept mamă credinţa


- Părinte, simt o nesiguranţă, un stres.
-Asigură-te, bre, copilaşule, în Dumnezeu. Ştii nu­mai de asigurarea maşinii? Asigurarea lui Dumnezeu n-o ştii? Fă-ti cruce şi, înainte de a face orice, spune: “Hristoase al meu. Maica Domnului, ajută-mă!”. Există asigurare mai mare decât încrederea în Dumnezeu? Atunci când omul se încredinţează pe sine lui Dumne­zeu, primeşte mereu de la Dumnezeu benzină „super” şi automobilul lui duhovnicesc nu se opreşte niciodată, aleargă mereu. Pe cât poţi, ia aminte, roagă-te şi încredintează-te lui Dumnezeu şi Acela te va ajuta în orice greutate. Simplifică-ţi viaţa cu încrederea desăvârşită în Dumnezeu, ca să te eliberezi de stres şi de nelinişte.
- Părinte, când mi se spune să fac ceva, pornesc totdeauna cu o frică şi o şovăială şi, în cele din urmă, poate din cauza fricii, nu reuşesc să fac lucrul aşa cum trebuie.
- Să-fi faci cruce, copilul meu cel bun, şi să faci ceea ce ti se spune. Dacă spui: “Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri”, oare dintre atâţia Sfinţi, unul dintre ei nu te va ajuta?
Să nu-ti pierzi niciodată încrederea ta în Dumne­zeu. Nu te limita la logica ta omenească şi strâmtă, ca să nu te chinuieşti şi să împiedici ajutorul dumneze­iesc. Atunci când te vei încredinţa pe tine şi lucrarea ta lui Dumnezeu, după ce cu prudenţă vei acţiona ome­neşte, te va ajuta mult, dar va ajuta şi pe alţii. Incre­derea în Dumnezeu este mare lucru.
Odată trebuia să-mi ia sânge. Erau patru doctoriţe. Vine prima, se chinuieşte, dar nu-mi poate afla vena. Vine a doua, la fel. Vine a treia, care era specializată în asta: nimic. In clipa aceea trecea pe acolo a patra doctoriţă. A văzut cum mă chinuiau şi a venit să încerce şi ea. Mai întâi şi-a făcut cruce şi imediat a aflat vena, pentru că a cerut ajutorul lui Dumnezeu. Celelalte, într-un anumit fel, aveau încredere numai în ele însele.
Mare lucru este să se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu! Oamenii îşi fac planuri şi încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, să asculte care este voia lui Dumnezeu şi fără să se conformeze ei. Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu mărime de suflet. Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu aşa încât să se lase pe sine cu desăvârşire în mâinile Sale, se va chinui. De obicei oamenii aleargă mai întâi la mângâierea ome­nească şi, după ce sunt dezamăgiţi de oameni, abia atunci scapă la Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să cerem mângâierea dumnezeiască, deoa­rece aceasta este singura mângâiere adevărată. Nu ajunge credinţa în Dumnezeu, ci este nevoie şi de încredere în Dumnezeu. Increderea în Dumnezeu atra­ge ajutorul Lui. Creştinul crede şi se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, şi atunci vede în mod curat mâna lui Dumnezeu cum îl mântuieşte.
După cum spune Apostolul Pavel, credinţa este să credem în cele nevăzute, nu doar simplu în cele ce se văd. Atunci când ne încredinţăm viitorul nostru lui Hristos, îl obligăm să ne ajute. Incredinţarea desăvâr­şită în mâinile lui Dumnezeu are drept mamă credinţa prin care omul se poate ruga tainic şi poate primi şi roadele nădejdii. Aceasta este o rugăciune neîncetată şi aduce ajutoare dumnezeieşti în ceasul în care tre­buie. Atunci în chip firesc omul trăieşte o viată înge­rească şi se avântă în slăvire: “Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot”. Pentru că omul îşi poate face viaţa sa paradisiacă dacă are încredere în Dumnezeu. Il slă­veşte în toate şi primeşte ca El să-l povătuiască pre­cum un Tată bun. Altfel, îşi face viaţa sa iad. Este mare lucru ca omul să simtă din această viaţă o parte din bucuria raiului.
- Părinte, pentru însănătoşirea sa trupească sau sufletească, până la ce punct trebuie să se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu?
- Mai întâi omul să se încredinţeze lui Dumnezeu, şi după aceea să se încredinţeze şi unui om experi­mentat.

miercuri, 21 ianuarie 2009

Ajutati-o, va rog, pe Denisa, sa aiba bucuria de a vorbi, de a auzi, de a vedea...


Denisa are 4 ani. Nu vede decât lumina puternică, nu aude, nu vorbeşte iar inimioara îi bate tare greu. Şi, pentru că nu era de ajuns, Denisa este părăsită de tată. Nici măcar nu a recunoscut-o, nu i-a dat un nume. Denisa s-a născut pe 27 noiembrie 2004 şi este din Oradea. Mama ei, Anita, are doar 24 de ani. Denisa este îngrijită de mamă şi de bunică. Toate trei trăiesc din 614 lei/lună (450 lei -legea 448, 80 lei alocaţie pentru copil cu probleme şi 84 lei ajutor social). Când Anita a fost părăsită de tatăl copilului, s-a mutat cu mama ei într-o uscătorie.
Denisa s-a născut prematur, la 7 luni. Câteva bătăi neregulate ale inimioarei şi diagnosticul a fost crunt: canal atrioventricular deschis şi o gaură la nivelul cordului.
La 6 luni după naştere, Denisa a fost dusă la clinica din Târgu Mureş pentru tratament. Medicii au considerat că Denisa este prea slabă şi au trimis-o acasă, să mai ia în greutate. Când Denisa a împlinit 9 luni, medicii de la Târgu Mureş au constatat că nu doar inimioara era bolnavă. Denisa nu vedea şi nu auzea (apoi a crescut şi nu a putut vorbi). Medicii au considerat atunci că toate aceste probleme de sănătate ale copilului au survenit în urma unei rubeole pe care tânăra mămică ar fi avut-o în timpul sarcinii şi că Denisa nu are şanse să trăiască. Au spus că mai mult de 4-5 luni nu mai trăieşte şi că nu se va ridica niciodată în picioruşe. Aşa a ajuns Denisa la 4 ani…
Denisa este veselă, se joacă şi zâmbeşte. Denisa poate fi recuperată. O operaţie pe cord la o clinică din Italia, apoi montarea unui dispozitiv de auz personalizat şi o operaţie de cataractă în ţară. Toate astea costă 50.000 de euro. Apoi va învăţa şi să vorbească, cu terapie logopedică.
Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
Teledon la Romtelecom în perioada 09.12 2008 - 31.03.2009:
0900 900 163 pentru 3 euro/apel
0900 900 160 pentru 10 euro/apel
Dacă nu aveţi telefon la Romtelecom şi doriţi să donaţi:
Banca Transilvania (Oradea)
RON: RO 82 BTRL 00501205 I 98626 XX
EURO: RO 57 BTRL 00504205 i 98626 xx
Conturile au fost deschise de Asociaţia Piticot - cu menţiunea pe OP: PENTRU DENISA PANTELIE
Pentru Denisa s-au strâns, până la data de 14.01.2009, 6.000 de euro.
Mai multe detalii gasiti aici: Steluţele de mare. Denisa Pantelie. Doamne, prea grea cruce i-ai dat…

Claudia Andreea are 3 ani si...cancer


Claudia Andreea are 3 ani şi cancer - o tumoră malignă de cca 6 cm, explozivă, poziţionată în şanţul vertebral stâng, foarte aproape de aortă. Cancerul este în stadiul II şi nu a afectat niciun organ.
Medicii au descoperit tumora cu puţin timp înainte de Crăciun. În noiembrie 2008 copilul a început să tuşească. A luat mult timp siropuri de tuse şi apoi antibiotice, dar tusea persista. Părinţii au dus copilul la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Radiografia pulmonară a decis: Claudia Andreea era suspectă de cancer. Iar suspiciunea a devenit certitudine, la computerul tomograf de la secţia oncologie a Clinicii „Sfânta Maria” din Iaşi. Părinţii au dus copilul şi la Cluj, pentru o altă opinie. Diagnosticul a fost confirmat. Claudia a început chinuitoarele cure de chimioterapie. A făcut deja trei şedinţe. Şansa Claudiei este o intervenţie chirurgicală, dar una extrem de dificilă: poziţionarea tumorii în vecinătatea aortei prezintă riscul unei hemoragii intra-operatorii.
Claudia are nevoie de 100.000 de euro - pentru 2 operaţii şi tratament post-operator pe o perioadă de şase luni, la o clinică din Austria - din care a reuşit să strângă 5.000. Iar operaţia trebuie făcută cât mai repede, pentru că tumora este explozivă. Părinţii au vrut să programeze copilul, dar prima întrebare a fost: „aveţi banii?“
În preajma Crăciunul câţiva copii au început să strângă bani. Copii de grădiniţă… Ajutaţi de educatori şi părinţi, copiii de la Grădiniţa „Neghiniţă” au organizat expoziţii cu vânzare şi tombole cu mici lucruri realizate de ei, spectacole. Copiii au mers cu colindul. Au strâns câţiva bănuţi şi i-au dăruit Claudiei. Apoi domnul Cezar Schipor (din Brodina) a câştigat un premiu de fotografie. 150 de lei. I-a donat copilului. Aşa s-au strâns 5.000 de euro. De Sărbători, un grup de tineri de la Oastea Domnului (Biserica Ortodoxă) au colindat în scop caritabil, urmând să dăruiască Claudiei o parte din bănuţii strânşi.
Părinţii Claudiei, Valentina şi Victor Timinger, nu au bani. Sunt săraci, disperaţi şi cer ajutor oamenilor care pot şi vor să le salveze copilul:
BCR - Filiala Suceava
Cod IBAN
RON: RO 59 RNCB 0655106359620001
EURO: RO 32 RNCB 0655106359620002
Titular: Victor Timinger
Telefon: 0741 779 093.
Mai multe detalii găsiţi aici: Steluţele de mare. Claudia Andreea Timinger, între Crăciun şi Paşte

marți, 20 ianuarie 2009

Dati o mana de ajutor copiilor cu ADHD

Va rugam sa dati o mana de ajutor copiilor cu ADHD si parintilor acestora, raspunzand la un chestionar foarte serios si de folos -adresat doar parintilor de copil cu ADHD!
Mai multe detalii aici: VA ROG!

Multumirea

Când preţuim cu adevărat darurile pe care ni le face Dumnezeu, nu mai avem vreme să ne mai ocupăm de altceva. Ne grăbim să spunem mulţumesc. Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc. Vedem o persoană... mulţumesc. Vedem o floare... mulţumesc. Vedem un pahar cu lapte... mulţumesc. Pentru toate... mulţumesc. Şi o bucurie aşa de mare pătrunde în viaţa noastră, încât mulţi nici nu o pot înţelege, chiar de ne sunt apropiaţi; "Ce-i asta?"... Mi-au spus odată în Anglia: "Ce s-a întâmplat? De ce sunteţi aşa voioasă?" "Pentru că trăiesc şi pentru că vă văd!" Să aveţi o zi bună!

— Sfântul Acoperământ, Eghina, 1989
Maica Gavrilia (Papaiannis) AICI

Revenire din...iad

Un documentar cutremurator pentru...atei.
Dar e bun de vazut si de "ortodocşii prinşi de duhul secularismului care nu au o viaţa duhovniceasca si care afirma - când au ocazia- ca “raiul şi iadul sunt pe pamânt”, şi de aceea au nevoie de “duşul rece” pe care il administraza acest documentar tuturor celor care cred că pot sa traiasca cum vor ei pt ca Dumnezeu e iubitor şi… vorba americanului: every body come… heavean. Mai ales dupa invazia de marturisiri a unor experiente la graniţa morţii, care susţin in cor ideea ca dupa moarte toţi oamenii au parte numai de experieţe placute, indiferent de modul in care au trăit," dupa cum precizeaza si parintele Eugen in comentariul sau.

"Pentru cunoaşterea învăţăturii ortodoxe privind despre ce se întamplă dupa moarte, recomand şi lectura cartii Sufletul dupa moarte de Parintele Serafim Rose. Cartea in format pdf poate fi descărcata de aici. "

Sursa: blogul Cuvant ortodox

A aparut volumul “Duhovnicul închisorilor”


Mărturiile pline de învăţăminte ale unui preot monah care a spovedit 25.000 de deţinuţi din închisorile ţariste Cartea arhimandritului Spiridon, prea puţin cunos­cu­tă acasă [în Rusia], este în schimb un best‑seller pentru occidentali, înregis­trînd ediţii în limbile fran­ce­ză, engleză, ger­mană […].
Veţi găsi aici descrieri înduioşătoare ale unei copilării căutătoare de Dumne­zeu şi ale vieţii ţăranilor pelerini ruşi, dar şi mărturii şocante despre crime şi pă­cate sau despre virtuţi ascunse ale celor mai diverşi oameni: de la odioşi cri­minali în serie, hoţi de biserici, pa­troa­­ne de bordel, trădători de război, intelectuali arestaţi în urma deconspiră­rii spovedaniei de către duhovnic, sectanţi, rascolnici, ma­homedani, buddhişti şi închi­nă­tori la idoli, pînă la oameni nevinovaţi care au luat crimele altora asupra lor dintr‑un altruism dus pînă la sfinţenie. (Ieromonah Savatie Bastovoi)

luni, 19 ianuarie 2009

Parinti inteligenti

Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, şi-a dedicat 17 ani din viaţă cercetării modului în care construieşte şi se dezvoltă inteligenţa. Analiza pe care o face societăţii contemporane ajunge la următoarea concluzie: singurătatea nu a fost niciodată atât de intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism. Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informaţii. În cartea sa, „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi“, tradusă şi în română, Dr. Augusto Cury atrage atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia contemporană.

Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.Câteva dintre consecinţele creării acestui univers artificial în care cresc copiii noştri sunt:
Blocarea inteligenţei
Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate.Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.
Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei
Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată. Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa.Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de război, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante, instabile şi nemulţumite.
Informăm şi nu formăm
Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi.
Care este rezultatul? O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de moment în consumul de tutun, alcool şi droguri.
CE ESTE DE FĂCUT? Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale „părinţilor buni” şi cum trebuie transformate ele de către „părinţii inteligenţi”. Iată prima dintre ele:
Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria fiinţă
În timp ce părinţii buni se străduiesc să satisfacă, în măsura posibilităţilor, dorinţele copiilor lor (haine, pantofi, aniversări, produse electronice, excursii), părinţii inteligenţi le oferă ceva ce nu se poate cumpăra: povestea vieţii lor, experienţele lor, bune sau rele, timpul lor. Povestiţi cu copiii voştri despre greutăţile prin care aţi trecut, despre aventurile şi visurile voastre, despre momentele cele mai fericite! Mulţi părinţi se spetesc să le ofere copiilor tot ce e mai bun, dar uită să le deschidă cartea vieţii lor, să le împărtăşească existenţa lor.Un lucru foarte important în viaţa voastră este să iertaţi. Dacă aveţi un duşman, este mai ieftin să îl iertaţi, pentru că altfel duşmanul va dormi cu voi şi vă va tulbura somnul. Înţelegeţi-i slăbiciunile şi iertaţi-l, doar aşa vă veţi elibera de el. Şi învăţaţi-i pe copiii voştri să facă la fel, să îi ierte pe cei care în dezamăgesc, explicându-le acest mecanism.Agresiunile, respingerile şi atitudinile noastre pot crea un nivel înalt de tensiune emoţională în copii, generând cicatrice pentru totdeauna. Dacă aţi greşit faţă de copil, nu este suficient ca în secunda următoare să fiţi drăguţ cu el sau, şi mai rău, să compensaţi agresivitatea cu cadouri. Astfel îl veţi face să vă manipuleze, nu să vă iubească. Puteţi repara răul pe care i l-aţi făcut doar pătrunzând în lumea lui, recunoscându-vă greşeala şi explicând-o. Spuneţi mereu copiilor voştri că ei nu sunt simple note de subsol, ci paginile centrale ale poveştii vieţii voastre.Foarte mulţi copii dezvoltă o personalitate individualistă. Una din cauzele acestui lucru este faptul că părinţii nu îşi încrucişează parcursul vieţii cu cel al copiilor lor. Chiar dacă munciţi mult, faceţi din puţinul timp disponibil mari momente de convieţuire cu copiii voştri; rostogoliţi-vă cu ei pe podea, jucaţi-vă, râdeţi, faceţi totul cu plăcere. Nu uitaţi, copiii voştri nu au nevoie de fiinţe extraordinare, ci de fiinţe umane, care îşi deschid inima. Deschideţi-vă, plângeţi şi râdeţi împreună cu ei, îmbrăţişaţi-i. Acest lucru e mai important decât să le daţi averi sau să îi criticaţi de nenumărate ori.
(Va urma)

A consemnat Natalia Corlean

Sursa: Apostolat in Tara Fagarasului- Părinţi inteligenţi
Continuarea: Parinti inteligenti (2)

Din nou despre "mirajul strainatatii"

Acum cateva zile, venind spre casa, o prietena mi-a povestit despre vecina ei de 17 ani, care dorea foarte mult sa mearga in strainatate, sa castige cat mai multi bani, si sa se intoarca "triumfatoare" acasa (nu asa fac aproape toti cei care pleaca, insa fara sa mai povesteasca sirul de umilinte la care au fost supusi?).
Prietenul ei, de 20 de ani, ii si gasise un loc de munca, deci mergea "la sigur". Fata era atat de entuziasmata, incat se gandea sa renunte la scoala pentru a-si cumpara "cate-n luna si in stele" (de fapt nu erau atata de mari pretentiile sale, dar erau destul de costisitoare-inele, genti, rochii din revistele de moda). Oricat au incercat parintii sa o opreasca, n-au reusit. Cea mai mare putere de convingere a avut-o prietenul ei si dorinta de a avea cat mai multi bani. Zis si facut.
A pornit in lumea mare "sa-si caute norocul", dar...dupa mai putin de o luna de zile s-a intors acasa si a zis: "voi spune tuturor, in gura mare, sa ma auda toata lumea si toti cei care doresc sa se lase de scoala: nu plecati, invatati si va terminati scoala!" Le-a spus si parintilor cat de greu i-a fost acolo: lucra la o batrana, cam senila si rea, care ii vorbea urat si careia trebuia sa-i schimbe scutecele...in fine, era "exploatarea omului de catre om", intr-un fel.
Acasa parintii aveau grija de ea si o iubeau asa cum doar un parinte stie sa-l iubeasca pe copilul sau! Iar acolo...
In fine, a venit de acolo cu o lectie invatata...iar cei care doresc pot invata din ea. Chiar nu-i nevoie sa faca cineva toate greselile din lume, ca sa invete din ele, e bine sa invatatm din greselile altora.
Acesta e un glas pe care l-am pus aici, sa il auda cat mai multi din cei care mai cred ca in strainatate umbla "cainii cu covrigi in coada" sau acolo "curge lapte si miere pe strazi"...
Nici la noi nu e asa, dar totusi...
Voi reveni asupra acestui subiect.

Va doresc o zi frumoasa si Bunul Dumnezeu sa va binecuvânteze.

Ramona

Aventurile unei pustoaice prin Europa

“Tanara visatoare visez la cont gras. Cat mai repede”. Asa ar trebui poate sa sune anuntul fetei. S-a gandit putin, apoi a vrut sa se imbogateasca rapid in Europa. A verificat un site de jobu-uri, a ajuns la Londra, a fost la un pas sa fie trimisa la produs, a muncit in cateva locuri, apoi a plecat in Spania, tara in care si-a dat seama ca Anglia a fost un parfum. Aventurile pustoaicei de 19 ani le-am aflat intamplator, am rugat-o sa le scrie si ea le-a pus pe computer asa cum s-a priceput. Nu-i rau pentru o incepatoare. Poate isi baga si altii mintile-n cap dupa vor citi povestea ei, scrisa ca si cum n-ar fi vorba de ea .

“Cu mintea unei fete de 19 ani, in luna februarie, Adinei i s’a pus pata sa se imbogateasca. Fara sa asculte sfaturile parintilor si ale prietenilor, a decis ca Romania nu ofera cine stie ce posibilitati si s’a lasat vrajita de mirajul Londrei. A ajuns acolo printr’un anunt pe care l’a gasit pe internet, mai exact pe http://www.ejobs.ro/, conform caruia, domnul Tiberiu Antohi (care se recomanda directorul unei companii de plasare a fortei de munca in Marea Britanie- Tiberiu ltd.), oferea romanilor posibilitatea de’a munci in diferite fast-food’uri, spalatorii auto si hoteluri, contra unui comision de 300 de lire. Adina se pregatea pentru un post de chelnerita intr’un fast-food si conform promisiunii, urma sa fie platita cu 200 de lire pe saptamana si sa i se ofere cazare aproape de locul de munca.. La fel ca parintilor ei, i se parea ciudat ca nu i s’a oferit posibilitatea de’a semna un contract in Romania, dar nu a dat inapoi in ciuda insistentelor acestora. A aterizat pe aeroportul Luton din Londra la ora 21:00. Abia dupa o ora, domnul Tiberiu a venit sa o ia de acolo, insotit de un tigan roman din Tandarei, isi aminteste Adina. Primul lucru care acesta l’a facut, a fost sa ii ceara fetei buletinul. A refuzat imediat, s’a gandit ca daca ii da buletinul, n’ar mai avea cu ce sa se intoarca in tara. In mintea Adinei totul incepea sa prinda alta forma. Intrebata daca stie engleza, a spus ca nu prea; s’a gandit ca asa ar putea fi cu un pas inaintea lor. Fata s’a urcat in masina si au pornit spre fast-food’ul despre care i se vorbise. Dupa o ora buna de mers, masina s’a oprit in fata unui bar. Au coborat toti trei si au intrat. Oarecum speriata de figurile dubioase ale oamenilor ce stateau la mese si de faptul ca si’a dat seama imediat ca se afla intr’un cartier de negrii, Adina a hotarat inca de la intrare ca nu ramane acolo. Nici nu banuia ca patronul barului nu stia despre venirea ei si ca nu avea nevoie de niciun angajat. In timp ce Adina astepta sa se termine discutiile care se desfasurau intre domnul Tiberiu si patronul barului la numai un metru de ea, tiganul Cornel i’a prezentat acesteia un alt domn, albanez din cate isi aminteste, numit Jimi. Acesta a masurat’o din cap pana in picioare dar nu a intrat in vorba cu ea. Vazand ca nu reusesc sa il convinga pe patron sa o angajeze pe fata si cu atat mai putin, pe aceasta sa ramana, cei doi domni au hotarat sa o duca pe fata sa doarma in casa unei prietene de’a lor, tot o romanca, pe numele ei Eli. 141 Greenwood avenue, Enfield, Middlesex, EN3 5FD. Aceasta este adresa la care au lasat’o pe Adina. Vazand’o speriata Eli a intrebat’o ce s’a intamplat. Adina i’a povestit cum a ajuns acolo si de ce. Eli i’a spus imediat: “Cum ai plecat fara contract din tara!? Eu am venit aici sa lucrez ca animatoare intr’un club de noapte. Am facut asta o luna, dar nici macar 1400 de lire pe luna nu iti ajung sa supravietuiesti la Londra, asa ca am hotarat sa ma prostituez. Sigur pentru asta te’au adus aici, daca nu sa te vanda la albanezi si de acolo nu te mai scoate nimeni. Dar chiar nu ti’a zis nimeni pentru ce vii?”.
Adina era in stare de soc, nu stia exact cum sa reactioneze, dar Eli stia. I’a dat fetei adresa unui hotel si i’a chemat un taxi. Aceasta s’a urcat in taxi si a plecat. Reusind sa isi revina din socul de a fi atat de aproape de ceea ce pana atunci vedea doar la televizor sau in ziare, n’a avut incredere nici in Eli si a hotarat sa mearga la un alt hotel. N’a indraznit sa sune acasa sa spuna ce se intampla. Nu voia sa isi ingrijoreze parintii. A doua zi nu stia de unde sa inceapa, ce sa faca intai. Nu avea bani sa gaseasca o chirie decenta, asa ca pana la urma a fost nevoite sa sune acasa sa o roage pe mama ei sa ii trimita niste bani. Dupa ce i’a primit a inceput sa caute o chirie si in acelasi timp un job. Pe diferite site’uri, apoi cu harta in mana cauta locatia. N’a durat mult pana sa fie acceptata pe postul de receptionista intr’o firma olandeza. Intr’o seara, dupa o saptamana de la angajare si aproape doua de cand se afla in Londra, aflata intr’un taxi in drum spre casa, Adina descopera, cu ajutorul soferului, ca este urmarita de cand a plecat de la servici. Cand s’a intors sa vada cine se afla in masina din spate, l’a recunoscut imediat pe albanezul Jimi din barul in care trebuia sa se angajeze cu doua saptamani in urma. Fara sa stea pe ganduri si’a schimbat destinatia rugandu’l pe taximetrist sa o duca la cea mai apropiata sectie de politie. A povestit tot politistilor londonezi, a descris toate personajele intalnite pana atunci, dar acestia nu au vrut nici macar sa ii ia declaratie. I’au aratat doua poze, una cu Jimi iar cealalta cu romanca Eli, i’au spus ca ii au pe amandoi in evidenta, ca stiu cu ce se ocupa, dar ca nu au pentru ce sa ii retina, deocamdata, deoarece ea nu au dovezi. Adinei nu ii venea sa creada ce aude. N’a mai putut decat sa le spuna ca par romani, nu englezi si apoi s’a asezat pe o banca si nu a mai plecat de acolo pana la ora 9 dimineata cand s’a facut lumina si s’a simtit in relativ in siguranta. A plecat acasa, si’a inceput sa caute alta cazare, dar nimic nu i se mai parea sigur.Cand n’a mai rezistat stresului la care o supunea gandul ca in orice moment ei ar putea sa o gaseasca, iar ea sa nu mai scape, Adina si’a strans lucrurile si a plecat in Spania.
Scurta escala in Spania
Cumnatul ei avea niste rude in Alcala de Jenares, langa Madrid, asa ca a stat la ei o saptamana. Primul job unde a fost acceptata fara permis de munca, era in satul Mazuecos, din provincia Guadalajara, pe postul de chelnerita. N’a incetat sa caute altceva, pentru ca nu reusea sa se inteleaga cu patronul, mai precis cu mama acestuia si isi dorea foarte mult sa plece de acolo. Dupa o saptamana, a gasit o alta oferta, un hotel din Madrid angaja receptioniste. A plecat fara sa stea pe ganduri si s’a angajat la hostelul En Busca del Tiempo, in centrul Madridului. Dimineata eram camerista iar dupa-masa era receptionista. Lucra cu inca o romanca si cu o fata din Guatemala. La inceputul lunii mai, patronul hotelului a hotarat, bazandu’se pe niste motive necunoscute de catre Adina, sa le concedieze atat pe ea, cat si pe fata din Guatemala. Desi la inceput le promisese 40 de euro pe zi, cand au fost platite, salarul li s’a calculat cu 20 de euro pe zi. Timp de o saptamana au dormit amandoua la un prieten pe care Adina si’l facuse acolo, un argentinian, student in Madrid si in fiecare zi au cautat alte locuri de munca. Adina nu a gasit nimic. Nimeni nu voia sa o angajeze fara permis de munca. “Totul e paradoxal acolo. Nimeni nu vorbeste engleza, nimeni nu te angajeaza fara permis de munca, dar trebuie neaparat sa fii angajat ca sa obtii unul.”. Dupa o saptamana in care a mancat doar biscuiti pentru ca nu voia sa mai cheltuie niste bani pe care nu avea cum sa ii recupereze, Adina a hotarat sa se intoarca in tara. Abia cand a ajuns acasa le’a povestit parintilor ei prin cate a trecut. Aceasta este doar una dintre povestile despre romani care isi incearca norocul dincolo. Pana la urma, oricat de manelistic ar suna, e vorba de noroc. Adina nu s’a imbogatit si a avut cel mai mare noroc din lume ca nu a imbogatit nici lista de romance vandute si obligate sa se prostitueze. “Englezilor nu le pasa in mod deosebit ce nationalitate ai. Atata timp cat te ridici la inaltimea asteptarilor lor, totul este in regula. Spaniolii, in schimb, te trateaza mizerabil pentru ca "esti roman". Diferenta de la cer la pamant intre Marea Britanie si Spania. Cert e ca nicaieri afara nu e usor. Mai ales la inceput. Eu n’am fost pregatita sa fac fata”.

Sursa: Reporter virtual

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Comemorarea poetului Mihai Eminescu la Manastirea Rohia

" “Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre.
Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu- zise ; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre.
Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.”
(Mihai Eminescu, Liber-cugetător, liberă-cugetare, “Timpul”, 2.02.1879, în « Opere », 1989, vol.X, p. 187).

În 15 ianuarie 2009, când se împlinesc 159 de ani de la nasterea poetului national Mihai Eminescu, la Manastirea „Sfânta Ana” Rohia a fost omagiata personalitatea marelui poet. De la orele 11 în biserica manastirii s-a savârsit un parastas de pomenire de catre protos. Pantelimon Ilies egumenul manastirii si pr. dr. Cristian Stefan, consilierul cultural al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, la care au participat parintii si fratii manastirii si personalitatile care au venit la comemorarea poetului Mihai Eminescu.
Dupa slujba de pomenire a urmat o masa rotunda, unde rolul de moderator al discutiilor l-a avut pr. consilier Cristian Stefan. Au vorbit despre întâistatatorul poeziei românesti: profesorul Saluc Horvat, scriitorul si ziaristul Gheorghe Pârja, parintele Pop Gheorghe
, istoricul Nutu Rosca, actorul Paul Antoniu, iar din partea manastirii -protos. Macarie Motogna si ierod. Ioachim Tomoiaga.
În încheiere, a fost evocata personalitatea marelui poet de catre Preasfintitul Justinian Episcopul Maramuresului si Satmarului care a vorbit despre sensul vietii in viziunea lui Eminescu si despre intalnirile cu Geo Bogza vorbind despre Eminescu.
La manifestare au participat peste 20 de iubitori ai Operei eminesciene.

Mai multe detalii gasiti pe site-ul Manastirii Rohia

Cuviosul Antonie cel Mare


Acesta era de neam egiptean, din satul Come, de langa vestita cetate Heracleopolis, din Egiptul de Sud. S-a nascut catre 250, invatand de la parinti si de la mosii sai credinta in Hristos, si a trait pe vremea lui Diocletian si Maximian, ajungand pana in zilele binecredinciosului imparat Constantin si a feciorilor lui. Si vazand el viata cea patimasa a tinerilor ce invatau carte, in vremea lui, n-a voit a merge la scoli si stia numai limba lui. Dar parintii lui, oameni cu stare fiind ei, se ingrijeau de cresterea fiului lor si de sora lui, dupa luminile intelepciunii crestinesti, fiind el foate istet la minte si priceput. Deci, n-avea douazeci de ani cand parintii lui au raposat amandoi, lasandu-l pe Antonie mostenitor al unor averi mari.
Si intrand el odata in biserica, a auzit din Evanghelie cuvintele spuse de Domnul tanarului bogat: "Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Ma" (Matei 19, 21). A fost ca si cand numai pentru dansul s-a facut citirea aceasta si, intorcandu-se acasa, a impartit saracilor averile sale, neoprindu-si pentru sine si pentru sora lui, decat cele de trebuinta. Incredinta apoi pe sora lui unor credincioase fecioare, iar el se facu pustnic. Deci, la inceput, se povatuia dupa viata pustnicilor din apropiere de satul lui, culegand de la toti, ca o albina din flori, toata fapta buna, avandu-si chilia si el tot langa sat, intarindu-se in viata de pustie, in rugaciune, in nemancare, in iubirea de oameni si asa se silea a urma lui Hristos, urmand tuturor. Si era iubit de toti din sat.
Dar, tanar fiind, Antonie a inceput lupta cu trupul sau si a aprins vrajmasul intru el ispita dulcetilor desfranarii. Si, aratand el atunci si mai multa sarguinta, s-a mutat mai departe, locuind in niste morminte dintr-un cimitir paganesc. Si a slobozit vrajmasul asupra lui tot felul de naluciri, pofte si navaliri de fiare inspaimantatoare, aproape de deznadajduire. Si abia dupa multa vreme, a inceput a-i trimite lui Domnul raze de usurare. "Unde erai, Doamne, cand ma luptam ?" "Eram langa tine si te ajutam," i-a raspuns Domnul. Si rugandu-se a simtit intarire. Si era ca de 35 de ani.
Deci, simtind el atunci nevoie de liniste si de singuratate, s-a suit la munte, intr-o cetatuie parasita, in care, inchizandu-se, cineva ii aducea lui paine uscata de doua ori pe an. Si a petrecut asa, in rugaciune si pustnicie, douazeci de ani. Si a iesit Antonie de acolo, invatat de Dumnezeu. Si a inceput a veni lumea la el. Si s-a umplut pustia de colibe de monahi. Si el vorbea ca un dascal, din Scripturi, si din singura lui iscusinta. Si le zicea : "Nimic din lume sa nu cinstiti mai mult decat dragostea lui Hristos. Ostenelile de aici se vand cu pret vesnic: ca putin dai si insutit primesti. Oricat ar fi de greu, sa nu ne intristam ca si cum am pieri, sa indraznim si sa ne bucuram ca niste mantuiti, ca Dumnezeu e cu noi." Si altele asemenea.
Si venind vremea prigoanelor lui Maximian a coborat de mai multe ori si fericitul Antonie cu ucenicii lui, la Alexandria, voind a marturisi si ei credinta si a intari pe cei ce patimeau pentru Hristos, dar Dumnezeu a randuit ca el sa fie crutat, Sfantul imparat Constantin dand pace crestinilor. Si stand el in singuratate cu ucenicii, a inceput Dumnezeu a lucra vindecari minunate prin el. Deci, vazandu-se el risipit peste masura de multimea de oameni, de bolnavi si de monahi, s-a mutat in si mai adanca singuratate, intr-un munte inalt. Si descoperiri i se aratau lui, cu darul lui Hristos. Iar din cand in cand se pogora la muntele cel de jos si se intalnea cu monahii si cu oamenii din lume, care-1 cautau. Si multi se lepadau de lume si se faceau monahi.
Deci, a ajuns vestea despre el la imparatie si Constantin Augustul si feciorii lui doreau un cuvant de la el. Iar el, raspunzandu-le, ii ruga sa fie iubitori de oameni de dreptate si de cei saraci. Si tuturor le spunea: "Paziti predania parintilor si credinta cea dreapta in Domnul Hristos !"
Cu 15 ani inainte de sfarsitul sau, fericitul Antonie a luat cu sine, in munte, pe doi din ucenicii sai, Macarie si Plutin. Si-i povatuia, zicand : "Nu pierdeti pustnicia si pomeniti invatatura si sfatuirile mele!" Si a randuit sa dea Sfantului Atanasie din Alexandria haina sa, si cojocul sau fericitului episcop Serapion, iar mormantul sau nimeni sa nu-l stie.
Deci, traind el o suta cinci ani, s-a mutat catre Domnul. Si viata lui a scris-o Sfantul Atanasie cel Mare, ca unul ce cunostea pe Sfantul Antonie de aproape. Si a ajuns acest minunat om al lui Dumnezeu, Antonie, a fi socotit in toata lumea ca Patriarhul si Dascalul cel adevarat al pustniciei crestinesti. Dumnezeului nostru, slava ! Amin.
Sursa: Proloagele - Vieţile Sfinţilor si cuvinte de invatatura


Recomandari:
1. Antonie cel Mare SCRIERI (Filocalia.ro) :

*Iată semnele după care se cunoaşte un suflet raţional şi virtuos: privirea, mersul, glasul, râsul, ocupaţiile şi întâlnirile cu oamenii. Căci toate acestea se îndreptă spre tot mai multă cuviinţă. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face străjer treaz şi închide intrarea patimilor şi a ruşinoaselor aduceri aminte. (Antonie cel Mare) 27

*Celui nu ştie să deosebească binele de rău nu-i este îngăduit a judeca pe cei buni sau pe cei răi. Căci bun este omul care cunoaşte pe Dumnezeu, dar el nu este, nu ştie nimic şi nu va şti vreodată. Căci calea cunoştinţei lui Dumnezeu este bunătatea. (Antonie cel Mare)11

* Omul bun şi iubitor de Dumnezeu nu mustră pe oameni pentru rele când sunt de faţă; iar în dos nu-i bârfeşte. Dar nici celor ce încearcă să-i grăiască de rău nu le îngăduie. (Antonie cel Mare)11

* În cuvântări orice asprime să lipsească. Pentru că sfiala şi neprihănirea ştiu să înfrumuseţeze pe oamenii cu judecată mai mult decât pe fecioare, căci mintea iubitoare de Dumnezeu este o lumină care învăluie sufletul, cum învăluie soarele trupul. (Antonie cel Mare)3

* Nestatornicii şi nepricepuţii să nu ispitească pe cei înţelepţi. Iar cel înţelept este bărbatul ce place lui Dumnezeu, care vorbeşte puţine şi pe cele de trebuinţă şi plăcute lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)47

*Cel ce urmăreşte vieţuirea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu grijeşte de virtuţile sufletului, căci acestea sunt bogăţia şi hrana sa veşnică. De cele vremelnice se împărtăşeşte numai pe cât se poate, după cum dă şi voieşte Dumnezeu, folosindu-se cu mulţumire şi bucurie de ele oricât de smerite ar fi. Mâncarea scumpă hrăneşte numai trupul; cunoştinţa lui Dumnezeu însă, înfrânarea, bunătatea, facerea de bine, buna cinstire şi blândeţea, acestea îndumnezeiesc sufletul. (Antonie cel Mare)7

* Cei ce socotesc nefericire pierderea banilor, a copiilor, a slugilor, sau a oricărui alt lucru, să ştie întâi că trebuie să se mulţumească cu cele date de Dumnezeu; iar când trebuie să le dea înapoi, să fie gata a face aceasta cu recunoştinţă, întru nimic scârbindu-se pentru lipsirea de ele, mai bine zis pentru înapoierea lor. Căci după ce s-au folosit de cele ce nu erau ale lor, le-au dat iarăşi înapoi. (Antonie cel Mare)27 41

*Nu se cuvine ca cei mai slăbuţi cu firea să deznădăjduiască şi să părăsească vieţuirea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu şi să o dispreţuiască ca una ce nu ar putea fi ajunsă nici înţeleasă de ei. Căci unii chiar de nu vor putea ajunge la culmea virtuţii şi mântuirii, prin sârguinţă şi dorinţă, totuşi se fac mai buni sau în nici un caz mai răi. Iar acest folos al sufletului nu este mic. (Antonie cel Mare)9

* Când afli pe unul gâlcevindu-se şi luptându-se împotriva adevărului şi a lucrului vădit, pune capăt gâlcevii, părăsind pe unul ca acela, fiindcă şi-a împietrit cu totul mintea. Căci precum apa cea rea strică vinul, cu vrajbă strică pe cei virtuoşi cu viaţa şi cu socotinţa. (Antonie cel Mare)47

2. Acatistul Sfantului Antonie cel Mare
3. Viata Sf Antonie cel Mare alcatuita de Sfîntul Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei