Primirea Sfintei Impartasanii in Postul Mare

În aceste săptămâni ale Postului Mare mulţi dintre noi se vor împărtăşi cu Sfintele Taine; împărtăşirea trebuie făcută cu luare aminte, ştiind ce facem, ce cerem şi la ce mergem.
Să te împărtăşeşti înseamnă să-L chemi pe Domnul sa se unească cu tine nu doar sufleteşte, ci chiar în trupul nostru, încât viaţa noastră să se facă viata lui Hristos, iar viaţa lui Hristos - viaţa noastră. De aceea, de fiecare data când ne împărtăşim, dacă continuăm să săvârşim faptele întunericului, îl obligam pe Hristos, în mod despotic, chinuitor, să meargă pe aceeaşi cale pe care a fost purtat in cumplitele zile ale Răstignirii Sale, spre pătimire si ocara. Trebuie sa ţinem minte asta.

În acelaşi timp, dorim să căpătam de la Domnul viata nouă ce izvorăşte, străbate cu prisosinţă si ni se dăruieşte, căci atunci când vine Hristos la noi si ne uneşte cu Sine, viata veşnică ne cucereşte şi intra în noi. Însă aceasta nouă viaţă nu o primim: dorim să-i trăim bucuria, dar nu dorim să-i purtam povara: pe pământ, această viaţă veşnica este si tragedie si povară, nu doar bucurie triumfătoare. Începem, pe de o parte, să trăim cu viaţa veacului ce va să fie, însă doar atunci această viaţă rămâne în noi, când ne depărtam de faptele răului, de viata întunericului, a stricăciunii şi a morţii, când ne depărtam conştient, printr-un efort al voinţei, prin neîndurare faţă de sine, de slăbiciunile noastre; când alimentăm această viaţă cu rugăciune şi cu trăirea evanghelică, adică cu fapte ce nu constituie o ocară a acestei vieţi în sine.

Mai exista un aspect: îl rugăm pe Dumnezeu să ne unească cu Sine, să ia toată povara vieţii noastre şi să o ducă împreună cu noi; în acelaşi timp, trebuie să fim pregătiţi să luăm asupra noastră soarta fiului întrupat al lui Dumnezeu, să aparţinem cerului, lui Dumnezeu, dreptăţii, cu toate consecinţele ce pot surveni de aici: mai întâi de toate, cu lupta lăuntrică cu nedreptatea şi moartea ce sunt în noi; apoi, cu hotărârea de a apăra dreptatea lui Dumnezeu, taina împărăţiei Sale, dragostea Dumnezeiască pe pământ faţă de alţi oameni, chiar şi acolo unde asta înseamnă să sacrifici ceva, să te sacrifici pe tine însuţi.

Şi, în sfârşit, cu hotărârea de a fi, pentru aceasta dreptate, renegat, oropsit, străin pentru cei ce, conştient sau nu, se ridica împotriva ei. Astfel, pregătindu-ne de împărtăşirea cu Sfintele Taine, vom fi cât se poate de atenţi si de reculeşi, ne vom pregăti de o mărturisire conştienta pentru a ne dezice de nedreptatea din noi, pentru a ne întoarce de la ceea ce poate sa ne robească. Ne vom pregăti ca, după mărturisire şi unirea cu Hristos, să începem să trăim cu viata nouă, oricât ne-ar costa asta.

Dacă vom face astfel, atunci darul Sfintei Împărtăşanii, unirea cu Hristos, râvnirea harului Duhului Sfânt, acele noi, nespuse relaţii ce se creează între noi şi Tatăl Ceresc, iar prin El - cu toţi oamenii, vor aduce roadă. În caz contrar, ne vom mâhni de faptul că, apelând la Dumnezeu, rămânem fără ajutor şi puteri - nu pentru că Dumnezeu nu ne oferă acest ajutor şi nu pentru că nu avem putere, ci pentru că cele date de Dumnezeu le irosim cu atâta uşurinţă în deşertăciunea vieţii.

De aceea, şi purcedem acum cu bucurie spre viaţa cea nouă, cei ce s-au împărtasit şi cei ce au încă în faţă acest triumf şi această bucurie de nedescris, şi să trăim astfel ca prin noi cerul să trăiască pe pământ, iar împărătia Cerului din noi să cucerească totul din jurul nostru, de la cele mai mărunte la cele mai mari. Amin.

Mitropolitul Antonie de Suroj