marți, 30 iunie 2009

Moaştele Sfântului Ghelasie de la Râmeţ


Moaştele Sfântului Ghelasie* de la Râmeţ au fost primele moaşte pe care le-am sărutat direct, adică fără a săruta sticla care acoperă de obicei moaştele aşezate într-o raclă. A avut un impact puternic asupra mea.
Se întâmpla demult, cu ani în urmă, când mă aflam cu câţiva colegi şi cu un părinte profesor de la facultate, într-un pelerinaj prin ţară.

La Râmeţ m-au uimit mai întâi stâncile. O bătrânică ce şedea langa mine, în autocar (căci eram doar vreo cinci studenţi, în rest- credincioşii dintr-o parohie) mi-a spus că atunci când voi vedea multe stâni, să ştiu că ne apropiem de Râmeţ. Nu înţelgeam prea bine ce-mi spune. Mă aşteptam să vad ciobani cu stâna de oi, oricum era zonă de munte. Dar ea se referea la stânci. Iar cine a fost acolo ştie că mănăstirea are în jurul ei stânci imense. Nu mai văzusem aşa ceva.
Apoi m-au uimit Sfintele Moaşte. Am sărutat moaştele sfântului şi am simţit o mireasmă puternică. Era ca de mir, tămâie şi ceva în plus. O mireasmă cum nu mai simţisem. După un timp ştiu că am băut apă şi am simţit din nou mireasma aceea, foarte puternic.
Întâlnirea cu un sfântul Ghelasie mi-a rămas în suflet.

*Sfantul Ierarh Ghelasie de la Ramet (sec. XIV)
Acest sfant din Muntii Apuseni a fost mai intai egumen la Manastirea Ramet. Apoi, ajungand episcop si arhiepiscop in Arhiepiscopia Geoagiului din Muntii Apuseni, a pastorit bine turma lui Hristos, aparand dreapta credinta cu fapta si cuvantul pana si-a dat obstescul sfarsit. Pentru viata sa aleasa, Sfantul Ierarh Ghelasie a fost canonizat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane la 20 iunie 1992, cu zi de praznuire la 30 iunie.
In traditia locului se spune ca Sfantul ierarh Ghelasie avea 12 ucenici cu care impreuna se ruga, postea si savarsea Sfanta Liturghie cu mare osardie si frica de Dumnezeu. In toata saptamana nu primea mancare, indestulandu-se numai cu Sfintele Taine. Numai sambata si Duminica manca impreuna cu calugarii la trapeza manastirii. Pentru nevointa sa, el a dobandit darul facerii de minuni.
Capul sau binemirositor, descoperit in chip minunat si pastrat intr-o racla de lemn la Manastirea Ramet, savarseste si astazi tamaduiri si aduce mangaiere celor ce se roaga cu credinta Sfantului Ghelasie.
**

1. Odata, fiind cu ucenicii la adunat fan si fiind mare arsita, Cuviosul Ghelasie a cazut in genunchi la rugaciune. Apoi, insemnandu-se cu semnul crucii, a lovit cu toiagul in pamant, de unde a iesit un izvor de apa rece, care se vede pana astazi si este numit Fantana vladichii.
2. In traditie se spune ca atunci cand Sfantul Ghelasie a adormit intru Domnul, clopotele de la sapte biserici au inceput sa sune singure. Fiind plans de ucenici, a fost ingropat langa zidul bisericii de piatra si multi bolnavi se vindecau la mormantul lui.
3. Prin anul 1925, in timpul unor inundatii in zona manastirii Ramet, apele au scos la suprafata un craniu galben si bine mirositor, care a ocolit biserica de trei ori si s-a asezat pe fereastra altarului. Luandu-l cu evlavie, preotul de atunci l-a ingropat in partea dreapta a bisericii. Dar prin 1937-1938, apele au scos din nou la suprafata craniul, fara ca cineva sa stie a cui este.
Dupa o vreme a venit la manastire o femeie din Negresti-Oas, pe nume Maria. Aceasta, fiind bolnava de epilepsie, a avut o descoperire cum ca acel craniu este al Sfantului Ghelasie si are darul vindecarii. Parintii au savarsit Taina Sfantului Maslu pentru femeie si dupa ce ea s-a atins de capul sfantului, s-a vindecat de suferinta ei.
4. O femeie pe nume Elisabeta, din Albina-Timis, venind la Ramet si sarutand capul sfantului, s-a indoit de puterea lui. indata mana dreapta i s-a umplut de un miros greu si nu se mai putea inchina. Dupa trei zile de rugaciune in genunchi la moastele sfantului, sanatatea i-a revenit si mirosul a disparut.
5. Un sectar din Cacova-Alba, a venit la manastire paralizat, intr-un car cu boi. Dupa rugaciuni indelungate la moastele sfantului, a plecat acasa tamaduit, iar dupa aceasta s-a intors impreuna cu toata familia la ortodoxie.

Multe date despre manastire veţi afla de pe site-ul Manastirii Ramet .

Fetele sa gătească

Da, fetele sa gătească !
Aşa spune si pr. Serafim Badila (la Manastirea Casiel in 25 august 2007).
Va invit sa ascultaţi cuvântul sau aici: "Fetele sa gateasca".

Încep azi o categorie noua: Gustos si sănătos.
Voi posta retete si poze cu mâncăruri simple si bune, si, din când in când, specialităţi:)
Pana una alta, pornind de la ideea pe care mi-a dat-o Natalia aici: Placinta cu branză, (pui) (si marar) , cu plăcintele in foitaj, am gătit plăcinte, dar nu am avut foitaj, ci aluat.
Din aluatul de plăcinte am făcut trei foi, le-am umplut cu mărar si ceapa verde (taiate marunt si amestecate cu putina sare), am uns tava si foile cu ulei si le-am băgat la cuptor.
A iesit o super placinta:) Intr-adevar sunt usor de facut. Iar pentru ca mi-a mai ramas aluat, am repetat procedura, dar in loc de verdeturi am pus mere si caise. Le-am pus tot la cuptor si a iest ca un tort:)
Pentru placinta cu fructe am folosit o cratita pe care, de asemenea, am uns-o cu ulei. Cred ca de aceea a iesit ca un tort, pentru ca am folosit un vas cu forma rotunda:)
Iată ce a ieşit:

Plăcinta cu mărar si ceapa verde. Plăcinta cu mere si caise.
In alta zi am făcut plăcinta cu vişine si cu mere (o combinatie pe care nu am mai incercat-o pana acum, dar a iesit buna).

Ce am invatat de aici: sa apreciez cu mare atentie cantitatea de faina necesara pentru o tava de placinte caci in caz contrar, cateva zile la rand mancam tot placinte;))
Pozele nu sunt prea reuşite, recunosc, dar cred ca se desluşeşte totuşi mâncărica.
Fetele sa gătească.
Iope:)
Mâncăruri simple si bune!

Daca vrei sa fii monah...

Doua maici (surori) de la Schitul Cornet povesteau ca erau nehotârâte daca sa intre sau nu în monahism. S-au dus la biserica Draganescu, dar acolo era puhoi de lume. Stateau si se gândeau ce ar putea face caci peste o jumatate de ora pleca autobuzul si n-aveau cum ajunge la Parintele Arsenie. În acelasi timp, una din ele se gândea cum sa-i puna întrebarea: “Parinte, ce sa fac, sa ma casatoresc sau sa intru în monahism?”. Statea cu capul în jos gândindu-se cum sa întrebe, când, deodata, a simtit un gând clar, lucid. Simtea ca nu-i gândul ei, caci ea nu gândea asa de clar si de lucid: “Daca vrei sa fii monah trebuie sa duci si pacatele tale si ale neamului, ale neputinciosilor, este o cruce grea, etc. etc.”. Stia ca nu e gândul ei; era peste puterea ei de a gândi atunci. Acel gând i-a mai venit înca o data si atunci a ridicat capul si s-a uitat de departe la parintele Arsenie, care peste multime, i-a zis: “Ei, ai înteles? Acum du-te la autobuz”. Parintele Arsenie stia gândurile oamenilor, îi citea ca pe o carte. (Pr. Ciprian Negrean)

“Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004

Fragment preluat de aici: Povestea zilei, 29.06.2009 - “Daca vrei sa fii monah trebuie sa duci si pacatele tale si ale neamului.”

vineri, 26 iunie 2009

Un ghid al frumuseţii lăuntrice (2)

Cuvintele Părintelui
Un ghid al frumuseţii lăuntrice

*
Aceasta a fost întotdeauna bucuria mea: să stau de vorbă cu Dumnezeu despre voi şi să stau de vorbă cu voi despre Dumnezeu. PS Justinian

Acasă
Acasă, în lumea aceasta, mă simt în locurile care sunt ale lui Dumnezeu, care sunt o prefigurare a locurilor care ne aşteaptă, a lumii ce se afla dincolo de orizontul acestui spaţiu material.

Altarul
Pentru mine tot pământul, întreg universul este un altar, un locaş al lui Dumnezeu şi toţi oamenii împreună cu toţi îngerii sunt preoţii Dumnezeului Celui Prea Înalt.

Amurgul
Amurgul este ca o sărbătoare permanentă, o reminiscenţă a întâlnirii lui Dumnezeu cu Adam.
*
Oricare dintre noi simte în amurg ceva, […] ca o mângâiere, ca o adiere care pluteşte în atmosferă, care tulbură, te mişcă, te face mai gânditor, mai înţelept, mai bun.

Ateismul
O fiinţă omenească care pierde la modul absolut credinţa in Dumnezeu, ori se spânzură, ori înnebuneşte. Nu rezistă fiinţa omenească la lipsa totală a credinţei în Dumnezeu.
Lipsa de credinţă este semnul unei minţi nenorocite, bolnave, nebune.
*
Lumea fără Dumnezeu este o lume fără sens, fără finalitate, fără scop, fără raţiune. Nimic nu este mai absurd decât o viaţă fără un orizont ceresc, etern, dumnezeiesc.

Ateul
Ateul, cel mai ateu, este fiul lui Dumnezeu; Dumnezeu îl priveşte ca pe fiul său.

Bătrâneţea
Când simţi că începi să îmbătrâneşti e bine să priveşti adânc, cu sfinţenie dacă ai putere, în ochii copiilor, şi nişte puteri cereşti îţi vor umple fiinţa.
*
Un om bătrân, care urăşte şi se teme de parul alb şi de apropierea morţii, nu este un reprezentant demn al treptei sale de viaţă, la fel cum un ins tânăr şi viguros care-şi urăşte profesiunea şi munca lui de zi cu zi şi caută să li se sustragă, nu este un reprezentant al generaţiei sale.
*
Îmbătrânire nu este pentru cel ce priveşte viata în adevărata ei lumină. De aceea, pentru mine, trecerea anilor este prilej de mare bucurie. Văd că haina dinafară se învecheşte şi slăbeşte, văd că luminile scad şi amurgul se apropie, dar în acelaşi timp […] înăuntru totul creşte, sporeşte, întinereşte.
*
Ca amurgul suntem noi, bătrânii. Aşa cum trăieste tânărul frumuseţea tinereţii, aşa si noi, cei de vârsta a treia, trebuie să trăim frumuseţea bătrâneţii, care e un amurg măreţ si strălucit, dacă ştii cum să-l trăieşti. Mă impresionează puternic aceste amurguri care predispun totdeauna la o noapte de odihnă urmată de un răsărit strălucit. […] aşa e un răsărit de soare, urmează timpul de odihnă şi de linişte… Apoi iar, răsăritul de soare, eternitatea.
*
La bătranete omul devine ca un prunc cu viata, dar cu mintea înţeleaptă si bună. De aceea bătrâni sunt căutaţi si iubiţi de copii. Bunicii sunt prietenii cei mai buni ai copiilor. Si copiii sunt mângâierea si bucuria bătrânilor, mângâierea si bucuria bunicilor.

Biserica
Biserica nu este întemeiată pe umbre, ci pe stânca cea tare, pe piatra, care este divinitatea lui Iisus Hristos.
*
Biserica nu este o casă de adunare ci e însăşi Golgota mântuirii noastre, e gradina cu răcoroase umbre, unde se afla mormântul cel plin de viaţă şi lumină al lui Hristos.
*
Nici o putere de pe pământ nu poate da poporului bucuria şi mângâierea, pacea şi puterea pe care o dă Biserica lui Hristos.
*
Într-un loc sfânt si sfinţit de harul lui Dumnezeu, de lacrimile, sudorile şi rugăciunile înălţate lui Dumnezeu, trebuie să se vorbească numai în şoaptă.
*
Să păstram trăirea şi felul în care a gândit Hristos, adică să păstram învăţătura autentică. Asta este sarcina Bisericii.
*
Biserica ortodoxă e puternică nu prin oamenii ei, e puternică prin învăţătura ei adevărată, prin învăţătura ei dreaptă.
*
Biserica lui Hristos, care dăinuie, e vie, puternică şi plină de har, este cea mai solidă dovadă a existenţei lui Dumnezeu, a prezenţei lui Iisus în lume, a lucrării harului şi a Duhului Sfânt pe pământ.
*
Biserica, care este „mama noastră”, după cum zice Scriptura (Gal. 4,26), se îngrijeşte sa acorde fiilor Ei ce are mai frumos, mai de preţ si mai bun. Cu generozitate ne da darurile cu care noi, primindu-le, ne împodobim, ne luminam si ajungem sa fim in măsura sa trăim in lume fara sa fim înghiţiţi de întuneric.

Bisericile din lemn
Măreţia lor e izvorâtă din autenticitatea trăirii religioase care le-a stat la bază: nimic artificial nu se găseşte în aceste monumente. În fiecare bârnă, în fiecare stâlp se simte sufletul şi gândul unui om.
Când te apropii de ele parca simţi căldura sufletului poporului dreptcredincios care le-a ridicat şi le-a păstrat de-a lungul veacurilor, ca pe cele mai scumpe comori ale lui.

Botezul
În Taina Sfântului Botez, prin Harul lui Dumnezeu, în sufletul fraged al copilului a fost aruncată sămânţa vieţii veşnice, care va încolţi şi va deveni un copac falnic şi frumos, plin de roade duhovniceşti. Dar sămânţa primită prin Taina Sfântului Botez trebuie îngrijită, apărată de toate relele care încearcă să o ucidă sau să o facă neroditoare.


Ai văzut măiestria lui Dumnezeu?

din “Scrisori catre Cuvioasa Olimpiada diaconita”
de Sfantul Ioan Gura de Aur

Ai văzut măiestria lui Dumnezeu?
Ai văzut înţelepciunea Lui?
Ai văzut minunea Lui? Ai văzut iubirea Lui de oameni şi purtarea Lui de grijă?

Nu te tulbura, dar, nu te nelinişti, ci continuă să mulţumeşti mereu lui Dumnezeu pentru toate, să-L slăveşti, să-L rogi, să-I ceri. De se năpustesc asupra-ţi mii de tulburări şi mii de necazuri, de vin în faţa ta furtuni, nimic să nu te tulbure. Dumnezeu iese întru întâmpinarea noastră chiar când totul ne duce la pieire.

Dumnezeu poate să scoale şi pe cei căzuţi, poate să întoarcă şi pe cei rătăciţi, poate să îndrepte pe cei ce se poticnesc, poate să scape de păcate pe cei se sunt plini de mii şi mii de păcate, poate să facă drepţi, poate să dea viaţă celor morti, poate să facă mai strălucitoare pe cele dărâmate, poate să înnoiască pe cele învechite.
Dacă aduce la existenţă pe cele ce nu sunt, dacă dăruieşte fiinţa celor ce nicicând n-au fiinţa, apoi cu mult mai mult va îndrepta pe cele ce sunt şi-au fost.

Aşa s-a urzit Biserica: prin încercări şi vremi de nelinişte; cei care se poticniseră mai înainte s-au îndreptat mai târziu; cei care s-au rătăcit s-au întors pe drumul cel bun, iar cele ce fuseseră dărâmate s-au zidit mai măreţ. De aceea când Pavel a cerut lui Dumnezeu să predice cuvântul în tihnă, Atotînţeleptul şi Atotpriceputul Dumnezeu nu i-a făcut pe placul ucenicului, cu toate desele lui rugăciuni, nu a îngăduit, ci a zis: „Destul îţi este harul Meu; căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”.

Sursa aici

luni, 22 iunie 2009

Unde sunt "hoţii"?



Hoţii la cireşe!
Aşa se auzea, cu ani în urmă, în faţa blocului. Veneau copiii la cireşe şi strigau râzând: “hoţii la cireşe!”. Se urcau doi, trei în cireş şi umpleau pungi întregi cu cireşe, iar cei de jos strigau: „si mie, si mie, si mie, aruncă-mi şi mie”. Primeau şi ei porţia lor şi mâncau cu pofta.
Dar acum cireşele stau cuminţi şi îşi aşteaptă “hoţii” dar... nu le culege nimeni.
Mi-e dor să aud: "hoţii la cireşe”.

Expelled: No Inteligence Allowed



Conflictul academic dintre creaţionism si evoluţionism

de Bogdan Mateciuc

În luna aprilie 2007, doctorului Guillermo Gonzales, profesor la Universitatea de Stat din Iowa, i s-a refuzat titularizarea pe post întrucât este un susţinător un conceptului de Proiect Inteligent.
Potrivit acestui concept, viata pe Terra prezintă indicii că a fost creată de o inteligentă. Există mulţi oameni de stiinta care consideră că apariţia vieţii este rezultatul acţiunii lui Dumnezeu.
Avocaţii si specialiştii de la Discovery Institute, care îl apără pe dr. Gonzales, au descoperit că de mai bine de un an colegii de departament ai acestuia trimiteau e-mailuri în încercarea de sabotare a solicitării de titularizare.
Casey Luskin, specialist în cadrul Discovery Institute, a identificat în sistemul IT al Universitătii, în urma unei cereri oficiale, mai multe mesaje care "reprezintă practic un complot menit a-l da afară din Universitate pentru că aderă la conceptul de Proiect inteligent".
"În aceste mesaje legate de titularizarea domnului Gonzales, mai mulţi profesori îşi exprimau intoleranta făţişă fată de PI si afirmau că îl vor pe Gonzales eliminat din departament întrucât, spuneau ei, susţinerea sa fată de PI le-ar putea cauza neplăceri", a afirmat Luskin.
Oficial, Gonzalez a pierdut titularizarea pentru că "nu a prezentat acea excelentă pe care o asteptăm de la un candidat în Fizică si Astronomie – care sunt unele dintre domeniile noastre de frunte", a declarat în iunie 2007 Gregory Geoffroy, preşedintele Universităţii, după recursul înaintat de Gonzales.
Conţinutul e-mailurilor se referă frecvent la PI si prezintă opiniile lui Gonzales ca fiind "tâmpenii", bune pentru "idioţi", si "obsesii religioase". Unul dintre e-mailuri chiar îi îndemna pe ceilalţi profesori să facă presiuni asupra profesorului să plece din Universitate înainte de a solicita titularizarea.
În e-mailul cu pricina se afirmă că "o declaraţie a noastră, semnată si expusă într-un loc vizibil, îi va arăta lui GG că aici nu e loc pentru ideile sale despre PI. Să încerce în altă parte".
Până când hotărârea Universităţii nu este anulată, profesorul Gonzalez trebuie să-si găsească, până în mai, un alt loc de muncă.

Un alt caz care ilustrează conflictul dintre creaţionism si evoluţionism este cel a lui Nathaniel Abraham, cercetător la Institutul Oceanografic Woods Hole din Statele Unite, care a fost concediat pentru că nu crede în teoria evoluţiei. După el, Biblia prezintă o relatare corectă a apariţiei vieţii pe Terra.
Acest tip de incidente nu constituie ceva neobişnuit în universităţile în care profesorii atei nu ezită să-i discrimineze pe cei ce nu subscriu unei viziuni pur materialiste despre lume.

Pe 19 aprilie 2008 a fost lansat în Statele Unite filmul documentar "EXPELLED: No Intelligence Allowed", realizat de scriitorul si analistul Ben Stein.
Filmul reprezintă o analiză a dezbaterii - sau a lipsei de dezbateri - si a controversei legate de teoria proiectului inteligent. Expelled arată felul în care multi cercetători au fost ostracizati, discriminati sau chiar concediati pentru că au sugerat că teoria evolutiei s-ar putea să nu fie cea mai bună explicatie pentru aparitia vietii pe Terra. Filmul afirmă că "marea stiintă" apelează la intimidare si cenzură pentru a evita o dezbatere academică si stiintifică. În loc să-i încurajeze pe cercetători să pună întrebări, să examineze datele si să urmărească dovezile, indiferent unde ar conduce ele, universitătile si institutiile se folosesc de influenta lor pentru a-i reduce la tăcere pe cei ce au curajul să pună la îndoiala teoria oficială - teoria evolutiei.
Expelled începe cu cadre filmate la Zidul Berlinului - ridicarea si apoi dărâmarea lui. Ideea transmisă este aceea că si în interiorul comunitătii stiintifice s-a ridicat un zid. Un zid menit să protejeze vaca sfântă a stiintei moderne si piesa de căpătâi a umanismului secular. Expelled arată că cercetătorii ar trebui să poată analiza obiectiv teoria proiectului inteligent, fără teamă de repercusiuni. Filmul include interviuri cu cercetători din ambele tabere, inclusiv Stephen Meyer de la Discovery Institute si cunoscutul ateist Richard Dawkins.
Dacă proiectul inteligent nu este stiintă, ci doar propagandă religioasă, atunci de ce se tem unii ca Dawkins? Adevărul este că cu cât aflăm mai multe despre univers, cu atât devine mai evident faptul că nu suntem rezultatul unor întâmplări aleatoare. Descoperirea ADN-ului a transformat radical stiinta modernă si a schimbat felul în care este privită originea vietii. ADN-ul este un cod numeric care se reproduce singur si care îsi corectează singur erorile; în structura sa se află tiparul fiecărei fiinte vii de pe această planetă. Potrivit doctorului Jerry Bergman, profesor la Northwest College, "la momentul fecundării, ovulul este de mărimea unei gămălii de ac, însă contine în el informatii echivalente cu aproximativ sase milioane de simboluri chimice. Suficient pentru a umple 1000 de cărti a câte 500 de pagini pline cu scris atât de mic, încât ai avea nevoie de un microscop pentru a le citi."
Întâmplarea nu poate fi cauza structurii atât de complexe a ADN-ului. Din punct de vedere statistic si matematic, acest lucru este imposibil. Sunt mai multe sanse să câstigi în fiecare săptămână a vietii tale, de la 18 la 99 de ani, premiul cel mare de la 6 din 49, decât să ai un singur organism, monocelular, format prin pură întâmplare. La fel, probabilitatea generării spontane este similară probabilitătii ca o tornadă să asambleze un avion Boeing din ceea ce a măturat în calea ei. Este imposibil. Toate dovezile conduc la concluzia că nu suntem produsul unei întâmplări, ci rezultatul unui proiect inteligent.
În ceea ce priveste teoria evolutiei, aceasta a fost formulată de Charles Darwin, în secolul 19, pe baza observatiilor făcute în Insulele Galapagos asupra adaptabilitătii unor specii de animale (adaptabilitate numită de Darwin "evolutie"). De atunci si până astăzi, teoria evolutiei a fost într-o continuă completare, nuantare si îndreptare, în încercarea de a oferi un răspuns numeroaselor probleme de lipsă de dovezi si logică pe care le comportă.
Potrivit acestei teorii, TOATE speciile au evoluat din specii inferioare. Din punct de vedere logic, TOATE exemplarele din TOATE speciile in curs de evolutie, care au murit si au ajuns în pământ, ar trebui să fie descoperite astăzi ca o MULTITUDINE de forme intermediare de la o specie la alta. Ori, principala problemă a teoriei evolutiei constă tocmai în această lipsă a fosilelor intermediare apartinând TUTUROR speciilor despre care se spune că ar fi evoluat. Până la putin probabila descoperire masivă a unei multitudini de fosile intermediare, imaginile cu indivizi părosi, cu chipuri abrutizate, care umplu manualele de Biologie, nu sunt altceva decât rodul imaginatiei unor desenatori.

Sursa: Conflictul academic dintre creationism si evolutionism

vineri, 19 iunie 2009

Un ghid al frumuseţii lăuntrice


Cuvintele Părintelui
Un ghid al frumuseţii lăuntrice


Antologie si cuvânt înainte
Pr. prof. Radu Dorin Micu

Printre noi sunt îngeri…

A fost prima oară când l-am văzut aproape: într-o seară de aprilie, în capela Facultăţii de Teologie din Sibiu, la Liturghia Darurilor. A intrat prin uşile impărătesti şi, văzându-mi nedumerirea de novice, aflat în anul I, un coleg mi-a şoptit: „E Preasfinţitul Justinian”. Slujba, ale cărei ecouri îmi sunt incă vii in suflet, a fost minunată. La sfârşitul ei, intr-un scurt cuvânt de învătătură, Preasfinţitul ne-a spus un lucru care m-a tulburat profund: „Mulţi suntem oameni fireşti, cu lipsuri, cu păcate, dar să ştiţi că printre noi sunt îngeri.”
Mă uitam în jur la colegii mei gândindu-mă: „Sub al cărui chip stă ascuns îngerul?”
Înca nu aflasem (nu aveam cunoştinţe de „teologie liturgica”) că îngerii, dimpreună cu oamenii, aduc slavă lui Dumnezeu la Sfânta Liturghie. Eu căutam îngerul printre cei văzuţi. Si ştiu astăzi că nu mă înşelam: el era acolo…
Cartea de faţă s-a născut din nevoia de a mărturisi o dragoste, prea des nedesluşită deplin nici măcar propriului meu suflet, pentru un om in vecinătatea căruia am simţit adierea de zefir a sfinţeniei.
Din acest motiv mi-am asumat postura unui „hot de mărgăritare”: cu gândul de a le dărui celor care-l iubesc pe Părintele nostru si ii caută povaţa. Aceia care o vor citi vor descoperi o teologie a dragostei si a îngăduinţei, o teologie poetică sub forma unui şirag de apoftegme demne de Pateric. Într-o lume a confuziei spirituale, caracterizată prin slăbirea discernământului duhovnicesc si căutarea avidă a divertismentului, într-o lume in care proliferează o „estetică” a sluteniei, această carte ne oferă repere spirituale ferme si clare, dezvăluindu-ne tainele Frumuseţii autentice, desăvârşite, veşnice.
Să ne preumblam prin această splendidă „pajişte de crini” si să ascultam cu inima cuvintele Episcopului Justinian, Părintele nostru…
Cartea a apărut la Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009
Aceasta a fost întotdeauna bucuria mea: să stau de vorbă cu Dumnezeu despre voi şi să stau de vorbă cu voi despre Dumnezeu. PS Justinian

joi, 18 iunie 2009

Se mai meritã sã ţii fecioria în ziua de azi?

Intrebari si raspunsuri despre feciorie preluate de pe site-ul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Raspunsurile sunt si din partea Maicii Siluana , dar si din partea celorlalti cititori, prieteni dragi, care si-au deschis sufletul cu multa dragoste si caldura.

Se mai meritã sã tii fecioria în ziua de azi?
Adina
*
Draga mea Adina, Oare de ce mã doare întrebarea ta mai mult decât durerea ta care rãzbate prin ea? De obicei, ce ajunge la mine printr-o întrebare este durerea celui care îmi scrie, sau nedumerirea lui, sau provocarea pe care mi-o aruncã! Foarte rar mi se întâmplã sã mã opresc la expresia mesajului. Acum însã e cu totul altfel: peste durerea ta de copil cuminte care suferã, poate, cã e vitregit de plãcerile pe care-şi închipuie cã le-ar avea dacã şi-ar putea "permite deliciile" interzise, şi pe care le comparã cu plãceri (ne)vinovate deja cunoscute, dar sancţionate de mustrãri de conştiinţã, mai e o durere. E cu adevãrat, o durere peste durerea ta realã. E ca un bolovan, ca pe o povarã cãzutã peste tine şi nãvãlitã acum şi peste mine. E întunericul acestei lumi încuibat în fiecare cuvânt pe care-l foloseşti pentru a-ţi exprima durerea.

În primul rând e vorba de acest "se" cu care îţi începi mesajul. Da, e o lume în care lucrurile se sparg, se stricã, se întâmplã şi nu e nimeni vinovat sau responsabil pentru asta. Îmi dau seama cã nu e opţiunea ta, ci o "moştenire", o adoptare a felului în care se vorbeşte...

Apoi expresia "mai meritã" este şi ea o dovadã dureroasã a precaritãţii valorilor noastre care uneori au preţ, alteori nu, pentru cã nu "se mai poartã" sau "a trecut sezonul" şi stocul rãmas, se dã cu "preţ redus", la "mâna a doua" (în limba englezã)... Iatã cum, tu însãţi te întrebi dacã n-ar fi cazul sã renunţi la preţul tãu (pe care nici mãcar nu-l cunoşti, pentru cã-l cauţi pe piaţa "zilei de azi"). Da, copil iubit, pe tine te dispreţuieşti punându-ţi la îndoialã fecioria, pentru cã fecioria nu este o stare anatomico-fiziologicã, ci eşti chiar tu. Tu eşti Adina fecioara. Tu, fecioarã eşti Adina şi vei fi Adina şi dacã nu-ţi vei mai ţine fecioria, dar vei fi rãnitã în fiinţa ta şi asta nu neapãrat pentru cã ţi-ai pierdut fecioria, adicã integritatea, ci pentru cã n-ai mai vrut "s-o ţii" pentru cã nu "se merita" şi pentru cã ai evaluat-o la preţul pietii din "ziua de azi"!

Ştii, Adina mea, când o fatã îmi scrie despre durerea ei de a nu fi iubitã, de a nu putea iubi, de a fi iubit şi a fi fost dezamãgitã, rãnitã, prãsitã, umilitã, înţeleg altfel durerea şi Domnul îmi deschide inima ca sã mângâi acea durere pentru cã El înţelege tot şi poate vindeca orice durere când omul se întoarce la El. Înţelegi, fetiţa mea? Una e sã-ţi pierzi fecioria "din dragoste", fie ea naivã sau pãtimaşã, şi alta e sã n-o mai ţii pentru cã nu se mai meritã!

Te rog, om drag, te rog, fetita mea, ai grijã de tine şi vindecã-ţi sufleţelul înainte de a-l ucide fãrã sã ştii de ce!

Te îmbrãţişez cu durere, cu dragoste şi cu nãdejde în Domnul,
M. Siluana
***

Maicã,
Prietenul meu mã pãrãseşte pentru cã sunt virginã , îmi spune cã sunt anormalã din cauza acestui lucru...
Mai existã bãieţi care vor sã se cãsãtoreasca cu o fecioarã?
Mai sunt bãieţi care au rãbdare pânã dupã cãsãtorie?
Sunt aşa pesimistã în aceste lucruri, mi-e fricã sã nu rãmân singurã...
Vã mulţumesc pentru rãspunsuri mult de tot şi Doamne Ajutã!
X.
*
Dragii mei bãieti,
Vã rog mult, mult, mult sã rãspundeti voi la aceste întrebãri!
Vã multumesc şi vã aştept cu drag şi încredere.
M. Siluana
***

Pot sã zic şi eu ceva referitor la cazul ãla cu fata care era întristatã pentru cã o pãrãseşte prietenul doar pentru cã e curatã?
Eh, dar mã pun şi zic eu, maicã, ce cred! Şi mã gândesc aşa cã... v-am mai zis, dar acum observ şi alte lucruri mai triste. Am o cunoştintã care a dorit cu tot dinadinsul sã îşi rãneascã acest dar pentru cã se simţea anormalã.

S-a lovit şi ea de problema asta şi o considerau cei din jur anormalã, nu voia sã se zicã despre ea cã are probleme, o problemã, chestii. Şi ea a aplecat urechea la fel de fel de chestii (sper sã nu aplec şi eu în viitorul apropiat / îndepãrtat) şi a fãcut ce trebuia sã facã tocmai ca sã nu se mai creadã asta despre ea...

Evident cã a zis cã nu e cine ştie ce, dar eu am fost martorã la decizia ei, deşi îi era pe de o parte fricã de ce voi zice despre ea cã a fãcut acest pas. Când mã anunţase de decizia / gândul ei, efectiv mã simţeam martora "unei crime" unde nu puteam face nimic, nu suportam ideea sã fiu aşa neputincioasã faţã de un lucru atât de dureros care va urma în viitorul apropiat / îndepãrtat! M-a durut!

Iar acum sunt martorã la felul ei de a fi, cum se chinuie sã atragã indivizi, cum... maicã, se chinuie! Pe mine mã doare sã mã uit la ea, şi sã vad mereu câte o schimbare la ea, la felul ei de a fi!

Se chinuie! E de-a dreptul sfâşietor sã priveşti la felul omului de a fi, şi cum îşi împoponţoneazã fel şi fel de chestii, doar pentru a fi curtatã şi nu a rãmâne singurã, şi de fricã de a nu se spune despre ea ori cã e proastã, ori cã e urâtã, cã are vreo problemã!

Mã doare! Dar mai departe de asta, e prietenia mea cu ea! E dureros cum foloseşte fel şi fel de "superficialitãţi", "minciunele" (cum ziceţi dumneavoastrã), ca sã obţinã o iubire din partea unui bãiat şi sã nu fie pãrãsitã! În profunzimea ei e un om bun! Dar se rãneşte singurã aşa mult! :( ( şi se vede cum se minte singurã, cum cautã argumente şi pare sã îmi prezinte lucrurile ca şi cum nu e cine ştie ce chestie.

Eh, asta am vrut sã zic. Adicã sã învãţãm de la rãnile altora, ca sã nu pãţim şi noi la fel! Iar eu cunosc prea multe ca sã mã scuz pentru prostia fãcutã, sau ca sã mã mint şi sã fac ce nu trebuie fãcut, şi ca sã nu aleg ce trebuie! Consider cã multã lume face lucruri dureroase şi din neştiinþã, şi poate şi vor sã fie neştiutori, ca sã nu fie responsabili, sã nu se simtã responsabili!
Vã iub.! F.
*
Draga mea F,
Multumesc mult, mult pentru mesajul tãu! Cred cã nu mai are nevoie de nici un comentariu!
Sã dea Bunul Dumnezeu sã fim întelepţi şi sã învãţãm şi din experienţa celorlalţi şi sã ne rugãm pentru cei care suferã lângã noi ca sã înveţe şi ei mãcar din propria durere!
Cu drag şi preţuire,
M. Siluana care şi ea te iub.!
***

Celelalte raspunsuri le gasiti aici:

Pentru domniºoara care a scris: "Prietenul meu mã pãrãseºte pentru cã sunt virginã"

Pentru X, fecioara pãrãsitã de prietenul ei

SÃ NU FACI ASTA, draga mea X, NU MERITÃ NICI UN BÃIAT

Pentru fecioara X.

Pentru cã eºti sau pentru cã vrei sã rãmâi virginã?

Dragã X

Eu cred cã fecioria este o tainã

Rãspuns la întrebarea domniºoarei "X"

Sunt sigurã cã puteam sã-l fac sã se îndrãgosteascã mai mult de mine ºi totul sã fie curat

Nu existã bucurie mai mare decât aceea de a fi fecioarã

Nici nu ºtii cât de bine te înþeleg, am avut ºi eu un prieten care dorea acelaºi lucru

PENTRU X: Te îmbrãþiºeazã cu dragoste creºtinã o altã "specie pe cale de dispariþie"...

Am ºi eu ceva de zis!

Pentru domniºoara X

Este aºa de plãcut sã simþi cã eºti întreagã, neatinsã!

De ce este o dorinþã arzãtoare acest pãcat al desfrânãrii?

Ce legãturã are pierderea virginitãþii cu dumnezeirea?

Exista vreo deosebire intre feciorie si curatie?

Ma rog pentru cei pe care nu-i invata nimeni despre frumusetea sufletului lor

miercuri, 17 iunie 2009

Revista taberei de religie si creatie literara ortodoxa "Sf. Iosif Marturisitorul"

O revistă pe care doream de multă vreme să o prezint, dar am tot amânat. Revista se numeşte"Lumină lină" şi conţine creaţiile elevilor care au participat la cele două ediţii ale taberei de religie şi creaţie ortodoxă "Sf. Iosif Mărturisitorul", din Baia Mare, desfăşurate în luna februarie (in vacanţa dintre semestre, în 2007 si 2008). În tabără au participat elevi de liceu şi de şcoală generală şi profesori, din oraş şi din împrejurimi. Anul acesta a fost a treia ediţie şi am avut bucuria de a participa din nou. Temele dezbătute au fost interesante şi atractive.
Fiecare participant a primit diplome, carti, iar elevii premiaţi s-au bucurat şi de câte un pelerinaj.

Temele pe care le-am dezbătut cu elevii au fost: "Despre minciună" la clasa a IX-a şi "Iertarea şi inima curată" la clasa a X-a.
Sper să se vadă destul de bine fotografiile, că nu am un scanner:)
(Revista are 32 de pagini, nu am prezentat-o chiar pe toată. Sper că v-a plăcut)

Maica Siluana Vlad-Meşteşugul bucuriei, vol.2


marți, 16 iunie 2009

Observaţii asupra trupului


Sfântul Nicolae Velimirovici

Hristos n-a făcut niciodată vreo observaţie asupra trupului vreunui om.
El nu i-a spus lui Zaheu: cât eşti de mic! Nici lui Iuda: cât eşti de urât ! Nici slăbănogului: cât eşti de slab ! Nici celui lepros: miroşi urât !
Ci a comunicat neîntrerupt cu realitatea din oameni, adică cu sufletele.
În aceste cazuri sufletul vorbea sufletelor, vindeca si ridica sufletele.
A vorbi despre trupurile oamenilor prezenţi, Hristos a considerat nepotrivit ca şi oamenii serioşi care consideră nepotrivit a vorbi despre hainele oamenilor prezenţi.
De aceea, când îţi vorbeşte omul, nu te gândi la trupul lui, ci priveşte în sufletul său, cercetează sufletul său, desfătează-te cu sufletul său şi atunci îl vei înţelege.
Iar când vorbeşti cu un om, nu cugeta la trupul tău sau al lui, ci cugetă la sufletul tău şi al lui, repetând în sine-ţi cuvintele: acum vorbeşte sufletul către suflet, şi sufletul comunică către suflet.
Atunci vei simţi prezenţa lui Dumnezeu între voi doi. Vei fi înţelegător şi vei înţelege.

(din Invataturi despre bine si rau, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006)

Multumind lui Dumnezeu ne smerim

Smerenia o capatam multumind lui Dumnezeu pentru ce suntem, multumind lui Dumnezeu pentru darurile pe care le avem. A fi smerit inseamna sa fii constient ca esti frumos, ca esti bun, ca esti destept si sa multumesti lui Dumnezeu, sa zici: Doamne, daca Tu nu ma faceai frumos, daca nu imi dadeai puterea sa fiu bun... Multumind lui Dumnezeu ne smerim.

(Fragment din conferinta Maicii Siluana Cine suntem si de ce ne-am nascut?, Fagaras, 10 iunie 2008)

Mi s-a intamplat, cu ani in urma, sa spun ca eu nu merit una, alta (si erau numai lucruri bune, adica bunatate din partea celor din jur sau iertare). Apoi, intr-o zi, un om al lui Dumnezeu mi-a zis: “acolo e putina mandrie, cand spunem ca noi nu meritam ceva, ne mandrim de fapt.” Si am inteles. (Citatul este din memorie). Si asa e. Cine ar putea sa spuna despre sine ca merita sau nu merita ceva anume? Sau ce merit avem noi ca ne-am nascut intr-o anumita familie sau intr-un anumit loc?

Cea mai mare minune este...

Aseară am citit o carte. O carte pentru suflet.
Redau mai jos câteva fragmente.

"- Cu adevărat, părinte Ioane, nu este lucru mai caraghios înaintea lui Dumnezeu decât ca să se mândrească cineva cu isprăvile sale şi să se îndulcească de slava cea deşartă care vine de la oameni.
- Dar oare pentru aceasta trebuie să ne facem toţi cerşetori şi să ne îmbrăcam în haine rupte?
- Nu. Hainele nu schimbă pe om. Oare crezi că Simeon în pat sau pe drum nu este acelaşi ?
- Dar ce schimbă pe om, Părinte ?
- Dragostea.
"

"- Dar, ca toată lumea să fie mulţumită, eu propun următorul târg! Vă zic şi eu o ghicitoare şi cel care o va dezlega să-şi ia sacul şi să plece! (...)
Fericit este împăratul care domneşte peste supuşii săi! Ziceţi, aşadar, cine este împăratul si cine sunt supuşii? (...) Nebunul, văzând că nimeni nu-i răspunde, zise că şi împăratul, şi supuşii sunt de faţă. (...)
- Împăratul este mintea, iar supuşii sunt simţurile omului. Fericit este omul a cărui minte stăpâneşte peste simţurile sale şi le face să lucreze numai ceea ce este bine şi folositor. Cu adevărat un astfel de om este mai fericit decât un împărat care domneşte peste lumea întreagă, dar peste simţurile sale nu este stăpân!"

"Nebunul se uită la faţa femeii şi abia atunci văzu că este tânără. Acum, când vopselele de pe ochi şi obraji i se şterseră, faţa ei chinuită şi palidă părea frumoasă şi oarecum curată."


"- Nebunule, dar daca tu poţi face minuni, de ce nu faci o minune ca să mă tămăduieşti, în loc să te oboseşti atâta cu mine? De ce nu ceri de la Dumnezeul tău să mă tămăduiască, aşa cum l-ai tămăduit pe copilul acela?
- Nu trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce putem face noi ca oameni- răspunse pe neaşteptate Nebunul. Oare crezi că Dumnezeu singur n-ar dori să-i tămăduiască pe toţi oamenii din lume? Dar Lui îi este mai plăcut când om pe om se ajută, pentru că aşa se înmulţeşte în lume dragostea."

"Ce obositoare îi părea viaţa în cetate şi ce frumoasă şi plină de lumină chilia lui sărmană din pustie. Oare oamenii au fost făcuţi să trăiască în pustietăţi? Nu. Oamenii sunt făcuţi să trăiască în dragoste şi acolo unde este dragoste, acolo trage omul. Dar în pustie era dragoste."

"Şi aceasta am înţeles, că de nu se va atinge Dumnezeu cu harul Său de sufletele noastre, nimeni nu poate să scape de focul patimilor, pentru că aceasta nu stă în puterea firii noastre căzute."

"- Părinte, cum trebuie să fie vieţuirea noastră?
- Aşa să trăieşti pe pământ, ca si cum nu ai fi, dar la plecare să laşi un gol în urma ta."

"Ce frumoşi sunt oamenii când se roagă."

"Femeia începu să radă, apoi se opri brusc şi, făcând ochii mari, zise:
Ştii, Nebunule, eu l-am simţit pe Dumnezeu!
- Chiar aşa?
- Da! Am simţit că Cineva se uită la mine şi mă ascultă. Dar mie mi-a venit să plâng când am simţit asta, pentru că era aşa de bine, ca atunci când tu eşti cu mine şi eu nu mă mai simt singură. Oare chiar iubeşte Dumnezeu pe toată lumea?
- Da.
- Dumnezeu e Cel mai bun, aşa-i?
- Da.
- Şi El poate să mă ierte şi pe mine, aşa-i?
- Da."

"- O să pot face minuni?
- Cea mai mare minune, Caliopi, este dragostea."

Cartea se numeşte... Dar mai bine spuneţi voi titlul ei! :)

Nebunul, Ieromonah Savatie Bastovoi,
Editura Cathisma, Bucuresti, 2007

duminică, 14 iunie 2009

Unui om care spune că are credinţă în Dumnezeu, însă nu I se roagă

Sfântul Nicolae Velimirovici (1880-1956)
-scrisori misionare-
Scrisoarea a 2-a. Unui om care spune că are credinţă în Dumnezeu, însă nu I se roagă

Osteneşte-te să întăreşti credinţa din tine. Cu vremea vei simţi nevoia să te rogi. Credinţa ta nu-i tare, de aceea încă nu te mână la rugăciune.
Am văzut odată cum pe o roată de moară cădea putină apă. Şi roata rămânea nemişcată. Apoi a venit apă multă, si roata s-a pus în mişcare.
Credinţa e putere duhovnicească. Puţina credinţă nu mişcă nici mintea spre cugetarea la Dumnezeu, nici inima spre cugetarea către Dumnezeu. Credinţa mare mişca şi mintea, şi inima, şi tot sufletul omului. Cât dăinuieşte în om o credinţa mare, ea îi mişcă sufletul, prin puterea ei, către Dumnezeu.
Ai citit, spui tu, cuvintele Mântuitorului: ştie Tatăl vostru de ce aveţi trebuinţă mai înainte de rugăciunea voastră, şi din ele ai tras încheierea că rugăciunea nu foloseşte, îndeobşte, la nimic. Într-adevăr, ştie Dumnezeu dinainte tot ce ne trebuie, şi totuşi El vrea să ne rugăm Lui.
Lucrul acesta este mai uşor de explicat unor părinţi decât ţie, om necăsătorit. Uite, şi părinţi ştiu dinainte ce le trebuie copiilor, şi totuşi aşteaptă ca aceştia să-i roage- fiindcă părinţii ştiu că ruga înmoaie şi înnobilează inima copiilor, că îi face mai suspuşi, smeriţi, blânzi, ascultători, milostivi şi nobili. Vezi câte scântei cereşti iscă rugăciunea în inima omenească?
Am citit că un oarecare calator s-a oprit lângă o casă de lângă drum. În acea casă muncitorii ţineau o întrunire. Pe dată se făcu linişte în casă. Muncitorii îngenuncheară la rugaciune- iar unul dintre ei ieşi şi începu să umble prin faţa casei. Călătorul întrebă ce se face înăuntru.
Pai, se roagă lui Dumnezeu. Iar mie mi-e ruşine, aşa că am ieşit.
Călătorul tăcu si aşteptă.
Pe cine aştepţi? –îl întrebă muncitorul.
Aştept să iasă cineva ca să-l întreb de drum.
Dar de ce nu mă întrebi pe mine? Şi eu pot să-ţi arăt.
Călătorul dădu din cap şi îi răspunse:
Cum ar putea să arate calea dreaptă cel ce se ruşinează de Dumnezeu şi de fraţii săi?
Eu cred că la tine nu este ruşine de rugăciune, ci pur şi simplu credinţă slabă. Îngrijeşte, aşadar, îngrijeşte pruncul din tine. Când va creste şi va ajunge viteaz, îţi va răsplăti însutit osteneala. Credinţa vitejească va pune în mişcare roata lăuntrică a fiinţei tale, şi vei dobândi o viaţă nouă.
Pace ţie de la Dumnezeu şi binecuvântare!

(din Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, 2002)

joi, 11 iunie 2009

Ajutor pentru Maria



Sunt sigura ca va amintiti de Maria: O viata normala pentru Maria
Vesti noi ati putut afla de aici: Ofertă specială! O jumătate de oră de viaţă la 2 euro!

Dacă vreţi şi puteţi să ajutaţi:
SMS LA 848, pentru o donaţie de 2 euro
APEL LA:
0900.900.242 – pentru o donaţie de 2 euro
0900.900.245 – pentru o donaţie de 5 euro
0900.900.240 – pentru o donaţie de 10 euro
Numerele sunt valabile DOAR în reţeaua Romtelecom.
Depuneri într-unul dintre conturile bancare deschise la BRD, sucursala Eremia Grigorescu din Piteşti, pe numele Simona Chiriţescu, mama fetiţei:
CONT RON: RO 49 BRDE 030 SV 47505600300
CONT EURO: RO 47 BRDE 030 SV 58243000300

Multumesc Dana, ca mi-ai amintit: Viata Mariei, in jumatati de ora!

Parinti inteligenti (5)

Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni

Continuăm serialul dedicat formării de „părinţi inteligenţi”. Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, atrage atenţia asupra modului defectuos în care se face educaţia contemporană şi pledează pentru trecerea de la „părinţi buni” la „părinţi inteligenţi”; în acest sens vorbeşte despre şapte deprinderi ale celor dintâi, care trebuie transformate. După ce am văzut că prima deprindere a părinţilor inteligenţi este aceea de a-şi lăsa copiii să-i cunoască, a doua – a le alimenta personalitatea, a treia – a-i învăţa să gândească, iar a patra – de a-i pregăti pentru greutăţile vieţii, trebuie să înţelegem că cel mai bun mod de a dezvolta toate aceste deprinderi este de a căpăta o a cincea deprindere, aceea de a dialoga.

Acordaţi-le libertatea de a vorbi

Între a sta de vorbă şi a dialoga este o mare diferenţă. A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea care o constituim fiecare dintre noi, a relata experienţe, a împărtăşi ceea ce este ascuns în inimă, a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor. Din păcate mai mult de jumătate din părinţi n-au avut niciodată curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile lor, despre pierderi şi frustrări personale. Părinţi şi copii trăiesc sub acelaşi acoperiş ani de-a rândul şi totuşi rămân izolaţi unii de alţii, spun că se iubesc dar cheltuiesc prea puţină energie pentru a cultiva iubirea. Părinţii au grijă să se ocupe de maşină sau de robinetul stricat, dar nu îşi fac timp să se îngrijească de deteriorările emoţionale din cadrul relaţiei cu copiii lor.Trebuie să căpătăm deprinderea de a ne reuni cu copiii noştri, de a dialoga cu ei, de a le da libertatea de a vorbi despre ei înşişi, despre neliniştile şi dificultăţile pe care le au. Dacă părinţii nu le-au vorbit niciodată copiilor despre visele lor cele mai importante şi nici nu i-au ascultat vorbind despre bucuriile şi decepţiile lor, ei nu sunt o familie, ci nişte străini. Nu există o reţetă standard pentru formarea unei familii sănătoase, însă există un ingredient care nu poate lipsi: dialogul.

Strigăte după ajutor

În fiecare tânăr, chiar şi în cei mai complicaţi şi retraşi, există o lume care aşteaptă să fie descoperită. Mulţi tineri sunt agresivi şi rebeli, iar părinţii lor nu înţeleg că, prin agresivitatea lor, ei strigă după ajutor, iar comportamentele lor sunt de fapt strigăte care imploră prezenţa, dragostea şi atenţia părinţilor. Multe simptome ca durerile de cap sau durerile abdominale sunt şi ele strigăte tăcute ale copiilor, pe care nu le aude nimeni, pentru că părinţii, în loc să le deschidă inima lor, îşi duc copiii la psihologi. Pentru a îmbunătăţi relaţia cu copiii voştri, încercaţi să comutaţi dialogul de la canalul general, de genul: „Ce faci?”, „Cum a fost la şcoală?”, la canale tematice. Relaţia voastră se va transforma, copiii vor deveni mai afectuoşi şi vor dialoga mai mult. Excludeţi cât mai mult televizorul din viaţa de zi cu zi şi încercaţi, cel puţin din când în când, să petreceţi timp cu copiii, discutând sau făcând împreună lucruri interesante: mergeţi împreună la bucătărie, inventaţi noi feluri de mâncare, spuneţi glume, jucaţi fotbal, plantaţi flori etc.

Tulburări psihice şi emoţionale

Îmbrăţişările şi conversaţiile permanente cu copiii cultivă afectivitatea şi risipesc singurătatea. Mulţi europeni şi americani suferă de o singurătate profundă şi, la rândul lor, nu ştiu să ajungă la copii şi să dialogheze deschis cu ei. Locuiesc în aceeaşi casă, dar trăiesc în lumi diferite, fiind lipsiţi de contact sufletesc şi dialog, care creează o sferă de solidaritate, îmbogăţesc emoţia şi dau sens vieţii. Mulţi tineri se sinucid în ţările dezvoltate, pentru că rareori cineva pătrunde în lumea lor şi poate să îi asculte fără idei preconcepute. Cel care comite un act de sinucidere nu vrea să îşi ucidă viaţa, ci durerea sa. Toţi cei care se gândesc la moarte sunt în fond înfometaţi şi însetaţi de viaţă. Ceea ce vor să distrugă este suferinţa cauzată de conflictele lor, singurătatea care îi descurajează, sau frica ce îi doboară. Într-o societate în care părinţii şi copiii nu sunt prieteni, depresia şi alte tulburări emoţionale întâlnesc un mediu ideal pentru a se dezvolta.

Perla inimii

Autoritatea părinţilor şi respectul din partea copiilor lor nu sunt incompatibile cu prietenia. Pe de o parte nu trebuie să fiţi indulgenţi, nici să fiţi o jucărie în mâna copiilor voştri, pe de altă parte trebuie să căutaţi să le fiţi un foarte bun prieten.Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este ca o perlă ascunsă în inimă. Ea este, în acelaşi timp, atât de scumpă şi atât de accesibilă. Scumpă – pentru că aurul şi argintul nu o pot cumpăra, şi accesibilă – pentru că şi cel mai amărât dintre oameni o poate găsi.


A consemnat Natalia Corlean
Vezi si: Parinti inteligenti (4)

Articolul Părinţi inteligenţi (5): Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni il gasiti in revista Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 28 - mai 2009

marți, 9 iunie 2009

Doua vorbe despre machiaj

Ce poziţie să adoptăm faţă de machiaj?

Gândiţi-vă la machiaj din punct de vedere teologic. Omul, fiind chipul slavei lui Dumnezeu, orice adaos sau scădere din el duce la o demonetizare a lui ca persoană. Se pierde prosopoon-ul, persoana, ceva din identitate.
Mă gândesc la o imagine pe care o am de când eram mic, la Braşov, când deasupra scenei de la teatrul de păpuşi erau două măşti: una care râde, alta care plânge. E cea mai bună icoană pe care o am asupra persoanei din teologia bizantină. Cred că pe măsură ce ne machiem, uităm să ne aducem aminte că machiajul ţine de împărăţia inversă a îndumnezeirii. Pe măsură ce te apropii de chipul lui Hristos, chipul tău se şterge şi se aseamănă cu chipul lui Hristos! De aceea seamănă preoţii între ei, pentru că chipul lor seamănă cu icoanele, iar icoanele seamănă cu Dumnezeu.
La tănţicele machiate, problema se pune invers. Pe măsură ce vor să se individualizeze, fără îndoială că... se individualizează, nu mai seamănă cu nimic! Uneori nu mai seamănă chiar cu nimic omenesc. Observaţi, există un conţinut teologic al machiajului. Pe de altă parte, există o doză de bun simţ, peste care dacă se trece, este lezată inclusiv frumuseţea feminină, în fond, o fată care se machiază recunoaşte ce? De ce se machiază? Ca să arate mai frumoasă. Deci, în esenţă, fără machiaj e urâtă, e o urmare a unui com­plex. Iar cum complexele au la bază păcate, trebuie să caute ce anume este păcat în ea, încât să aibă nevoie de adjuvantul acesta pentru a merge mai departe.
Să ştiţi că nici bărbaţii nu sunt departe de femei la machiaj! Ei nu se machiază cu tot felul de artificii de genul acesta. Ei îşi cumpără care mai de care maşină mai puternică, telefon cât mai şmecher, câte un lanţ, câte un ceas cât mai sofisticat... Există o men­talitate de emisie şi pe linia bărbatului.
Pe mine mă deranjează când pentru machiaj fetele sunt scoase afară din Biserică. Domnişoarelor şi doamnelor care vă machiaţi, nu există anatemă pentru machiaj! Cine vă spune că nu aveţi ce căuta în Biserică pentru că vă machiaţi, acela greşeşte. Acela nu are ce căuta în Biserică, pentru că nu a înţeles că şi ma­chiaţii se pot mântui. Cu o singură condiţie: să se demachieze la timp...

Pr. Constantin Necula
„Provocarile strazii”, Editura Agnos, Sibiu, 2006

Odată a venit la Părintele Paisie o femeie tânără, machiată foarte strident, cu un copil de câteva luni în braţe, care era agitat şi plângea mereu. A intrat la părintele si i-a spus necazul său, ca nu reuşeşte să-şi potolească copilul, care este mereu foarte speriat şi agitat, si îi este frică să nu moara de atâta plâns. Părintele i-a răspuns: „Daca vrei sa se facă sănătos, sa te duci acasă si sa iţi dai jos toate vopselele de pe faţă. Sa fii aşa cum te-a lăsat Dumnezeu, si sa vezi ca se va vindeca pruncul tău”. Deşi neîncrezătoare, mama s-a dus acasă si a făcut ce i-a spus părintele si, spre marea ei mirare, copilul a încetat sa mai plângă si s-a făcut sănătos. După câteva zile, a alergat din nou la părintele sa ca-i mulţumească si sa-l întrebe din ce pricina a încetat copilul sa plângă. Atunci părintele i-a spus: ”De cate ori pruncul se uita la tine, el vedea pe duhul cel rău al sulemenelii care te stăpânea, si se speria. Iar acum, când ai părăsit acest obicei, te-a lăsat si duhul acela, iar copilul s-a liniştit.”

Părintele Paisie Olaru, Povăţuitor spre poarta raiului – in memoriam-
Editura Trinitas, Iaşi, 2005

A fost odata ca niciodata...

Sibiu
Intr-o oarecare vara...

luni, 8 iunie 2009

Recomandari

Acatistul Sfintei Treimi

Sfanta Treime in iconografie

Acatistul Sfântului Duh

Rusaliile

Rugaciunea de la ora 22.00

Osciland intre fericire si durere

Sa traiesti, Doamne!
*
Banii sau vederea???

Ofertă specială! O jumătate de oră de viaţă la 2 euro!

“Poiana îngerilor” de la Mărcuş

nu a ajutat-o nici măcar cu 1 leu…

Și totuși… există!

“… ca cei care nu vad sa vada”

Babyklappe. Respect pentru fiinţa umană
*
Maica Siluana: ”Creştinismul de azi între confuzie şi dumirire”, Sibiu, 11 aprilie 2009

Maica Siluana la Târgu Mureș

Conferința Maicii Siluana de la Târgu Mureș: ”Creştinismul astăzi între confuzie şi dumirire”

Maica Siluana:"Bucuria pe care ne-a adus-o Hristos! Care este rolul ei in viața noastră?!"

IPS TEOFAN - INDEMN LA CITIREA PSALTIRII. “Mantuieste-ma, Doamne, ca m-a necajit omul…”

Despre opusul iubirii...

De ce ne este greu să iubim...
*
Povestea zilei, 04.06.2009 - “Daca tu nu faci copilul asta, omori mama a doi preoti.”

Povestea zilei, 28.05.2009 - “Mai bine o rugaciune pentru cel care înjura, decât o observatie.”

Duhovnicul în viaţa noastră

Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasis şi Filip de la Niculiţel

RAZA DIN CATACOMBA
*
Nu ai om? Ai Dumnezeu! (despre singuratate)

A apărut cartea “Singuri în faţa libertăţii”

Ilie si “Al cincilea munte”

*
Cîntec de ziua mamei

“DUMNEZEU ARE GRIJA DE MINE” - Povestea minunata a Gabrielei si a pruncului ei

Drumul meu de la Baptism la Ortodoxie

Klaus Kenneth, “Doua milioane de kilometri in cautarea adevarului”

O dusca de viata britanica (O.G., nr. 5)
*
Dumnezeu se va uita cu mai puţină mirare la un apostat, un ucigaş sau un hoţ decât la cel care-l trădează în obscuritatea sudălmilor şi ocărilor împroşcate într-o aglomeraţie

gînduri despre icoanele pe sticlă

sâmbătă, 6 iunie 2009

Parintele Rafail Noica: “VOIA MEA PROPRIE ESTE IADUL!”


Fragment din conferinta “Criza in Biserica“, sustinuta de parintele Rafail Noica la Alba-Iulia, in aprilie 2003


Ce vreau sa subliniez este potentialul de diferenta dintre Dumnezeu si om care duce neaparat la o criza, la un tragic care se poate solda in tragedie, dar care este menit de Dumnezeu mai mult sa-l faca pe om sa constientizeze si, constientizat fiind, cu mai multa intelegere si cu mai multa putere, intelegand lucrurile cum trebuie, in toata libertatea sa se poata da Proniei lui Dumnezeu.
Asa cum, de exemplu, fiul risipitor a cerut mostenirea, tatal i-a dat-o, el s-a dus si a risipit-o, dar inteleptindu-se prin tragicul in care a intrat, a venit inapoi la tatal cu pocainta. Si tatal nici nu l-a lasat sa spuna pana la capat spovedania, ca l-a si imbratisat, ca a si poruncit sa i se aduca haina cea dintai s.a.m.d…. Nu stiu daca au existat multi ca acest Tata in istorie… Va inchipuiti ce s-ar zice despre acest Tata: “Mai, prostule, bine ti-a facut fiul tau! Nu stiai cine era ala micu’? Lui i-ai dat banii, lui i-ai dat mostenirea? Atatia ani l-ai crescut si nu stiai ce-avea sa faca?…” Acest Tata “prost” care nu stia cine era fiul, iertati-ma, … este Dumnezeu. Oare prostie este? Eu cred ca este dragostea unui Dumnezeu atotputernic, dragostea care isi interzice, fata de libertatea pe care El a pus-o in om, sa transgreseze aceasta libertate. Si aici este potentialul nostru de cadere, de iad si inca de iad vesnic! Pentru ca nu e gluma! Viata noastra nu e gluma, libertatea noastra nu e gluma, este o fapta dumnezeiasca.

Iar “criza“…. este cuvantul grecesc pentru judecata (”Krisis“). Am mai vorbit despre el. Pai Biserica este cu precadere locul de “criza”, de “judecata” reciproca. Si toata viata omeneasca pe pamant este o continua “criza”, “judecata” intre om si Dumnezeu, daca ne luam mantuirea in serios. Este o “judecata” in care trebuie sa ajungem - ideal si nu numai ideal, ci in mod firesc sa ajungem - sa “indreptatim” pe Dumnezeu, sa “justificam” pe Dumnezeu si sa spunem candva: “Da, ai dreptate, Doamne! Faca-se voia Ta!“.

Un alt aspect al judecatii de apoi va fi acesta: Vor fi la judecata doua tabere: cei care vor fi zis in viata lor lui Dumnezeu: “Faca-se voia Ta!” si cei carora Dumnezeu le va zice la judecata “Faca-se voia ta!” Si daca Dumnezeu imi spune mie “Faca-se voia ta!” si eu ma voi duce sa imi fac voia mea, asta este iadul! Cand vom intelege, frati si surori, ca singurul lucru de dorit, singurul Rai este sa putem trai “Faca-se voia Ta, Doamne!“? Cand vom intelege ca ceea ce numim noi “voia mea proprie” este Iadul? Iar pentru a intelege “voia proprie” - pentru o faptura libera - iarasi trebuie definitii… Este vorba de o voie patimasa. Ce-i o patima? Si aici e nevoie de definitii… Patima este o scalciere a realitatii pe care a creat-o Dumnezeu, nu este o realitate in sine, este ca un cancer, o buba peste un trup sanatos sau ceva sucit. Si voia patimasa este o voie nereala, este un irealism. Iar a intra in voia lui Dumnezeu este singura adevarata realitate pe care Dumnezeu a gandit-o si a facut-o si in care ne-a invitat. Si care este… tocmai ce vrea omul! (e vorba de “ce vrea omul” in adancul si in esenta sa, iar nu de voia sa patimasa, ci care este scopul ultim, adesea neconstientizat sau neinteles al aspiratiilor sale, nota noastra).

Va dau o pilda de acest “Faca-se Voia Ta!” (…) La slujba celor 12 Evanghelii din Joia Mare, fiti cu luare aminte la primul Antifon dupa prima lunga Evanghelie, sa vedeti in imnologia Bisericii cum ni se subliniaza prin cate miscari si cuvinte a vrut Hristos sa-l mantuiasca pe Iuda. Si fiecare tropar se termina: “Dar Iuda, nelegiuitul nu a voit sa inteleaga“.
Multi gandesc ca este scris despre Iuda ca “asa este scris” si asa trebuia sa se intample… Nu era un program al lui Dumnezeu ca un om sa piara in iad pentru ca Dumnezeu sa-si faca mantuirea! Atunci Mielul junghiat ar fi fost Iuda, si nu Hristos! Iuda “era scris” despre el ca avea sa-L vanda, in sensul ca Dumnezeu stia mai dinainte libertatea omului pe care nu avea sa o transgreseze El cu atotputerea Lui! S-o transgreseze nu! Dar uitati-va si voi in Evanghelii si vedeti prin cate mijloace a incercat Hristos sa il salveze pe Iuda, sa-i arate raul pe care il facea. Si cititi si Sinaxarul din Triod din ziua aceea, o sa va arate niste lucruri foarte importante! “… dar Iuda, nelegiuitul nu a voit sa inteleaga!” Ne poarta marturie Biserica ca este vorba de o vointa libera.

Apropo de cel pentru care “era scris” ca trebuia sa faca lucrul asta… Da, era scris pentru Iuda, dar Hristos este “Cel care rupe zapisul scris impotriva noastra” (asa cum cantam in Post, in Troparul de la ceasul al saselea). Deci rupatorul zapisului voia sa rupa zapisul lui Iuda. Hristos este Acelasi Care a rupt in zilele lui Iona zapisul ninivitenilor. A anuntat cetatea Ninive prin prorocul Iona ca daca nu se vor pocai, vor pieri in pacatele lor. Au primit ninivitenii, s-au pocait si Dumnezeu “S-a pocait” si El de “facerea” Lui, ca sa zicem asa, adica nu a mai distrus niciun suflet din Ninive! (Pana unde s-a smintit prorocul! Iona s-a smintit pentru ca inaintea paganilor nu putea sa se indreptateasca pentru ca nu s-a implinit cuvantul sau proorocesc! Dar stia ca Dumnezeu este milostiv si de aceea ar fi vrut sa fuga, pentru ca s-a gasit prins ca intre ciocan si nicovala si voia sa scape de toata “povestea” asta…) Deci Hristos voia sa faca la fel cu Iuda.
Ce este scris pentru om” nu este o predestinare de care omul nu poate fugi. Asta este conceptul paganismului, ca omul nu poate sa scape de ce ii este predestinat. Cu noi nu exista predestinare, exista Pronie, care este o gandire libera a unui Dumnezeu liber fata de un om liber! Si cata libertate nu are omul! Daca nu avem putere sa facem ceea ce voim sa facem, Dumnezeu, pentru rugaciune, ne da acea putere. Si Hristos i-ar fi dat putere lui Iuda sa nu cada in fagasul acela care l-a dus pana la sinucidere. Deci Hristos vroia sa stearga zapisul lui Iuda. Printr-o libera vointa - poate incapatanare sau cine stie ce a fost in inima lui Iuda? - Iuda a ramas incarcat cu prestiinta aceasta a lui Dumnezeu, cu faptul pe care avea sa-l faca, refuza pe undeva pe Dumnezeu care voia sa-l scape de la lucrul acesta. Si Hristos, ca Dumnezeu atotputernic este nevoit, intr-un sfarsit, sa zica, intingand putina paine in vin: “Ce ai de facut, fa mai degraba!”. Dumnezeu cel atotputernic a zis lui Iuda: “Faca-se voia ta!” Si daca n-ar fi zis-o Hristos (ca Iuda cauta prilej sa il vanda!), apoi sunt sigur ca pana astazi Iuda ar cauta prilej si n-ar gasi… Daca puterea cuvantului lui Dumnezeu nu ar fi dat ingaduinta, nu s-ar fi putut intampla asta! Dar uitati-va: un Dumnezeu care cauta prin toate mijloacele mantuirea omului, dar care nu transgreseaza libertatea pe care o are.
Mai este si cuvantul lui Hristos, din capitolul al cincilea din Evanghelia Sfantului Ioan, care zice: “Cei care asculta cuvantul Meu nu vor muri, nu vor trece prin Judecata, ci vor trece (direct) de la moarte la viata.” De ce vor trece de la moarte la viata? (Viata asta numindu-se moarte si cea in care trecem - ceea ce numim moartea noastra - va fi viata cu adevarat!) Fiindca toata viata noastra va fi fost o judecata cu Dumnezeu si daca in aceasta judecata ajungem candva deplin sa zicem lui Dumnezeu: “Faca-se voia Ta!“, Judecata de Apoi s-a facut acum. Si poate ca in sensul asta putem intelege Apocalipsa care zice de prima Inviere si de cei care iau parte la prima Inviere nu vor mai fi necajiti de moartea cea de-a doua“.

Sursa: Parintele Rafail Noica: “VOIA MEA PROPRIE ESTE IADUL!”