duminică, 4 aprilie 2010

Hristos a înviat!

Hristos a înviat din morți
Cu moartea pe moarte călcând,
Și celor din morminte
Viață dăruindu-le!

6 comentarii:

Sorin M. spunea...

... Este noapte încă... cerul e senin şi plin de stele,
Petru, undeva, mai plânge amărât, cu lacrimi grele,
la mormânt glumesc soldaţii,
luna scapătă spre mare,

Dar deodată-un fulger cade,
flăcări tot văzduhul pare
şi,-mbrăcat în foc şi raze,
un arhanghel se coboară,
sar peceţile-ntr-o parte,
piatra-n altă parte zboară,
ca trăzniţi cad păzitorii, tremurând pierduţi de frică,
– CU IISUS BIRUITORUL VIAŢA NOUĂ SE RIDICĂ!

E mormântul GOL, căci Domnul înviat-a cu mărire,
NE-A SCHIMBAT ÎNTUNECIMEA PE VECIE-N STRĂLUCIRE,
A-nviat Mântuitorul, pus alăturea cu furii,
s-a-mplinit în clipa asta Taina scriselor Scripturii.

Fost-a judecat de lume,
Cruce grea I-au dat să poarte,
cuie I-au bătut în palme,
răsplătitu-L-au cu moarte,
pus-au lespede deasupra, pusu-I-au peceţi în cale,
ÎNSĂ N-AU PUTUT S-OPREASCĂ SLAVA ÎNVIERII SALE!

CÂŢI nu s-au luptat de-atuncea
să-L îngroape sub vreo glie
şi peceţile să-I pună iar deasupra, pe vecie!
– Însă CHIAR DE-A FOST pe Cruce
şi-apoi pus sub piatră rece,
chiar de-au început călăii plini de fală a-şi petrece,
– CÂND EI NICI GÂNDEAU,
ATUNCEA au rămas cu toţi de-ocară:
DE SUB LESPEZI RĂSTIGNITUL TOTDEAUNA IESE-AFARĂ!

Au fost mulţi şi fi-vor încă cei ce să-L omoare cată,
dar, închis să-L ţină, NIMENI n-o să poată NICIODATĂ,
că nu-i om
şi nici putere să-L îngroape PE VECIE,
El, IISUS BIRUITORUL,
BIRUIE MEREU ŞI-NVIE!

autor Traian Dorz

Fie ca lumina Învierii să ne aducă în suflet bucuria mântuirii!

Dana spunea...

Adevarat a inviat!

Dana spunea...

Multumesc pentru axion. Abia astept sa mi-l canti tu, cu prima ocazie.

Valentin spunea...

Pr. Arsenie Boca sfantul si omul cavernelor – teatru radiofonic din data de 04.04.2010

http://www.trilulilu.ro/vylyca84/4479906e5b6617

matuşka Eufemia spunea...

Adevarat a inviat Domnul! Te imbratisez cu drag :)

Ramona spunea...

Bucurie:)