sâmbătă, 31 iulie 2010

Bebe Siluan are nevoie de dragostea noastra!

Matuska Eufemia- Ortodoxie si viata:

Bebe Siluan este nepotelul meu. Are 5 luni si este al treilea copil al unei familii de preot ortodox. La Clinica din Salzburg a fost diagnosticat cu ciroza si hipoplazie a cailor biliare. Ficatul lui il mai ajuta sa traiasca o luna de zile. Deci, are nevoie urgenta de transplant de ficat. Donatorii vor fi parintii lui, in functie de rezultatul analizalor de compatibilitate. Operatia costa 100.000 de euro si se va face la Clinica din Innsbruck.
Rugamintea mea de dragoste si comuniune crestina se adreseaza tuturor celor care il pot ajuta cu rugaciune si financiar. Pentru aceasta, puteti face donatii la:
Unicredit Tiriac Bank
Sucursala Brasov Muresenilor
Titular: Bota George Laurentiu
Swift BACXROBU

Cont EURO: RO74BACX0000005005204320
Cont RON: RO81BACX0000005005204000

Va multumesc pentru dragoste si ajutor in Domnul nostru Iisus Hristos,
matuska Eufemia

http://bebesiluan.wordpress.com/

Sprijin pentru Centrul de formare şi consiliere Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Avem nevoie de sprijinul vostru

Dragii noştri,

aşa cum am făcut-o şi cu alte prilejuri, vă cerem din nou ajutorul.
Spaţiul pe care îl avem la dispoziţie este foarte restrâns pentru solicitările pe care le primim, aşa încât am început lucrările de reparaţii la o clădire din curtea Centrului. Clădirea urmează să fie amenajată ca sală de curs cu dotările aferente.foto: clădirea din curtea Centrului, unde se vor efectua lucrările de renovare;
Pentru a putea acoperi toate cheltuielile implicate de această lucrare, orice sumă de bani pe care ne-o puteţi dărui este foarte importantă. Ne puteţi trimite banii prin mandat poştal, Western Union sau MoneyGram pe adresa:
Iulia Ştefan, Iaşi, str. Talpălari nr 12, cod 700127

sau prin virament în contul Asociaţiei noastre deschis la BCR Al. I. Cuza Iaşi :
RO 51 RNCB 0140025294990001.
De asemenea, donaţiile se pot face online, prin serviciul Paypal:
Cont USD ($)





Cont Euro






Ne bucurăm dacă ne trimiteţi şi pomelnicul familiei voastre prin email, ca să vă putem pomeni în rugăciunile noastre.
Vă mulţumim pentru că ne-aţi susţinut mereu şi Îl rugăm pe Dumnezeu să vă răsplătească bunăvoinţa.

Maica Siluana şi obştea

Epilog, Vama Veche

Celor care cred că lumea asta cu iubire va scăpa
Celor care cred că Dragostea va mai schimba ceva
Le vom cânta, le vom cânta, le vom spune aşa:

Nimeni n-o să îţi explice ce e Dragostea
Asta singur într-o zi de vară-o vei afla
Şi atunci să nu uiţi de inima ta.
Binele şi Rău-n jurul tău se vor juca
Lumea asta moarta va-ncerca să-ţi fure Dragostea.
Niciodată să nu uiţi de inima ta.

Celor care cred că Visele nu pot muri,
Celor care ştiu că Ura nu naşte copii
Le vom cânta, le vom cânta, le vom spune-aşa:

Nimeni n-o sa îţi explice ce e Dragostea
Asta singur într-o zi de vară-o vei afla
Şi atunci să uiţi de inima ta.
Binele şi Rău-n jurul tău se vor juca
Lumea asta moarta va-ncerca să-ţi fure Dragostea.
Niciodată să nu uiţi de inima ta.

Ce aş fi vrut să învăţ la şcoală

Blogul Sarei-Iubirea provoacă dependenţă

-mi-aş fi dorit foarte mult ca, în loc de integrale, să fi învăţat că fiecare om este responsabil pentru propriile alegeri
-aş fi vrut ca notele de la purtare să fi fost puse nu în funcţie de cât de mult mă supuneam regulilor, ci după cât de frumos am ştiu să accept, să dau drumul şi să las
la fel de important ca ABC-ul ar fi fost lecţia de încredere în sine sau lecţia despre cum să gândeşti pozitiv
-după ora de religie aş fi vrut să aflu cum se joacă Universul de-a v-aţi ascunselea cu noi şi cum să-l găsim atunci când ni se pare că l-am pierdut
-aş fi vrut să învăţ, de mică, faptul că frica nu mă ajută cu nimic, în 99% din cazuri; că a-mi face griji este o modalitate foarte eficientă din a-mi opri creierul să se ocupe de chestiuni ma interesante; că foarte puţine lucruri din viaţa noastră sunt dezastre cu adevărat, restul sunt poveşti bune de spus mai târziu nepoţilor
-în loc de orele de dictare, cred că mi-ar fi prins bine câteva lecţii despre cum să mă ascult pe mine
-apoi, la muzică, să cercetez mai departe sunetele inimii, ale respiraţiei şi ale gândurilor
înainte de prima lege a termodinamicii, ar fi fost frumos să îmi fi spus cineva că cea mai importantă lege a vieţii este că nu te poţi lupta împotriva a ceea ce nu poţi schimba, iar oamenii pe care îi iubesc fac parte din categoria asta
-în loc de sentimentul erotic în poezia lui Eminescu, m-ar f intersat să ştiu că atunci când dau iubire, primesc la rândul meu iubire, dar nu ca un troc, ci ca o revărsare necondiţionată; apoi, în loc de comentarii, să fi făcut câteva exerciţii practice de iubit cei mai nesuferiţi oameni din lume, începând cu însăşi profa de română
-iar la minunatul obiect Psihologie, studiat degeaba un an întreg, ar fi fost suficientă o singură schemă pe tablă, legată de diferenţa dintre nevoie şi dragoste
-la diriginţie, ar fi fost frumos să fi vorbit despre secretele şi fricile noastre, doar pentru a descoperi că toată lumea gândeşte la fel şi nu suntem deloc singuri
-iar în pauză, mi-ar fi plăcut să se inventat o pauză de gândit, în care să-mi fi lăsat creierul în pupitru ca pe o carte şi să-mi fi petrecut tot timpul bucurându-mă că “nu gândesc, dar totuşi exist”
şi mai presus de orice, aş fi vrut ca, din clasa întâi, să mi se explice clar că notele pe care le iau nu contează, coroniţa nu contează, restanţele nu contează, diploma nu contează, olimpiadele nu contează, ci singurul lucru care contează va fi, până la urmă, dragostea
ar fi fost foarte bine să ne fi învăţat să învăţăm mai puţin şi să iubim mai mult. e singurul lucru la care merită să iei coroniţă.

vineri, 30 iulie 2010

French Roast - Animation


In filmmaker Fabrice O. Jouberts animated short, French Roast, a situational sketch explores the many layers of human nature.

joi, 29 iulie 2010

Se poate preschimba păcătosul în sfânt?

Autor: Sf. Dimitrie al Rostovului

Se poate preschimba păcătosul în sfant? Ii este oare cu putinta omului pacatos sa-si găsească loc printre sfintii lui Dumnezeu?

Înaintea răspunsului la aceasta întrebare îmi aduc aminte de cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care lauda credinta dreptilor ce le-a adus mântuire în legea cea veche. Vrednic de luare-aminte este ca Sfantul Pavel isi termina cuvantarea asupra acestei pricini cu asemenea cuvinte: "Prin credinta, Rahav, desfranata.. n-a pierit" (Evrei 11, 31). Cum Pavel, barbatul cel sfant, a pus intru aceeasi treapta pe desfranata cea necurata cu credinciosul Abel, cu Enoh cel plin de curatie, cu Noe facatorul de bine, cu cinstitii patriarhi Avraam, Isaac si Iacov si cu alti sfinti stramosi?

Dar Apostolul cu bun indemn pomeneste la sfarsit despre desfranata Rahav, si, ba minunându-se, ba bucurându-se de biruinta si mântuirea desfranatei, încheie cu aceste cuvinte: "Si ce voi mai zice?" (Evrei 11, 32). Ce ar mai fi de spus? Ce este mai minunat si mai slavit? Iar desfrânata cea necurata s-a alăturat celor curati intru cele sfinte, cea care era urata de Dumnezeu este printre cei placuti Lui.

Mare minune - desfranata este preaslavita cu sfintii! Sa le asculte pe acestea oricare dintre pacatosi si sa nadajduiasca! Iata pilda ce sta înaintea ta, a celui ce te ridici din pacate, iată nadejde neclintita in mila lui Dumnezeu! Doboară de îndată păcatul, taie obisnuinta ta cea rea, scuipa si calca în picioare patimile tale păcătoase, ridica-te prin pocainta, cheamă-L pe Dumnezeu, începe sa te caiesti, începe chiar acum fără nici o amânare si, de îndată, insusi Apostolul Pavel te va pune în rând cu marii sfinti, după cum si pe Rahav desfrânata a pus-o in rand cu Moise, Avraam si al lor cin.

Iata deja si răspunsul la întrebarea pusa: se poate păcătosul preschimba în sfant? "Departe de pacatosi este mântuirea" (Psalm 118, 155), spune David, însa o spune aceasta pentru pacatosii care nu se caiesc, iar pentru cei ce savarsesc cainta adevărată, aproape este mântuirea, dupa cuvântul aceluiasi David: "Aproape este Domnul de toti cei ce-L chema pe El.. intru adevăr" (Psalm 144,18). Pe unii ca acestia cu îndrăzneala putem sa-i trecem printre sfinti si sa-i numim sfinti noi.

Sunt doua feluri de pacatosi: cei dintai degraba se indreapta spre pocainta, iar cad si iarasi se ridica; sunt si altii care nu degraba si cu mare greutate se ridica din cadere, dar isi doresc mult sa se pocaiasca. Este si un al treilea fel de pacatosi, care au cazut in deznadajduire, si-au impietrit inimile, L-au parasit pe Dumnezeu, s-au lepadat ei insisi in mainile vrajmasului si s-au pomenit a fi in cartea pieirii. Dar nu despre acestia ne este acum cuvantul.

Ce sa credem despre pacatosii din prima rânduiala care adeseori cad, si după fiecare cădere se ridica cu inima zdrobita si cu lacrimi? Unde le vom găsi loc? Unde ii vom aseza? Sa-i asezam cu cei ce sunt pacatosi cu desavarsire nu putem. Împotriva acesteia au scăpare în Sfânta Scriptura, care zice: "De câte ori cazi, de atâtea ori ridica-te si te vei mântui".

Daca însă ei trag nădejde de mantuire, atunci ei cu atat mai mult trebuie numarati in soborul celor mantuiti si sa-i aşezăm printre sfinti, si anume in multimea dreptilor. Iar aceasta nu o spun cu de la mine putere, ci din Sfânta si Dumnezeiască Scriptura, în care Sfântul Duh aşa graieste: "Cel drept cade de sapte ori si tot se scoală" (Pilde 24, 16).

Fiecare să ia aminte si sa se minuneze de lucrul acesta: cel care a cazut de sapte ori in pacate rămâne cuvios! Noi am fi crezut ca unul ca acesta nu trebuie socotit cuvios, ci pacatos. De este cuvios, atunci de ce cade? Cuviosul trebuie sa fie întemeiat intru a sta, si deci nu trebuie să cada. Insa uneori si asupra cuviosilor este îngăduită căderea; ca să poata sa stea mai cu tarie sunt lasati sa lunece inspre rau, ca sa nu se prabuşească în mândrie si astfel sa strice înaintea lui Dumnezeu multimea roadelor virtutilor si vredniciilor lor.

Cu toate acestea, de ce Sfânta Scriptura nu-l numeste pe omul care pacatuieşte pacatos, ci cuvios? Cum este cu putinta ca prin caderea cuviosului, acesta sa nu-si piardă din cuviosia sa? Cuviosul, păcătuind, nu-si pierde numele sau, fiindcă el nu numai cade, ci se si ridica, se ridica prin pocainta. Daca cineva a pacatuit si de indata s-a pocait din adancul inimii, nu mai îndrăzni să-l numesti pacatos, ci mai degraba cuvios. Unul ca acesta se ridica, si se ridica de îndată după cadere, plângând si tânguindu-se înaintea lui Dumnezeu, se ridica izgonind din sufletul sau păcatul ca pe un oaspete ticălos, după cuvintele Sfântului Ioan cel cu Gura de Aur: "De va intra în sufletul tău păcatul, fie ca el sa-ti fie oaspete si nu împreună-vietuitor."

Cazand in pacat nu zabovi, ci de indata alearga spre pocainta, ca nu cumva inmultindu-se pacatele tale sa ajunga la Dumnezeu; asadar, de cate ori cazi, de atatea ori te si ridica, intrucat la Dumnezeu ajung nu numai faptele bune inaltate pana la El de catre ingeri, ci si cele rele. Este adevarat ca ingerul nu va duce la Cer fapta noastra rea, iar diavolul nu va indrazni, si cu toate acestea, faptele rele ajung inaintea lui Dumnezeu.

Trimitandu-l pe Proorocul Iona la propovaduirea pocaintei in Cetatea Ninive, Domnul spune: "Faradelegile lor au ajuns pana in fata Mea!" (Iona 1, 2). Asemenea si strigatul fiecarui pacat ajunge pana la El. Nu poti lua magnetului puterea cu care trage catre sine fierul si, de asemenea, este cu neputinta sa iei de la Ochiul dumnezeiesc atotvazator puterea de a vedea faptele oamenilor.

Ce pricinuiesc, ajungand la Dumnezeu, faptele bune si cele rele? Cele bune ni le mijlocesc pe toate cele bune inaintea lui Dumnezeu, cele rele insa il intarata spre manie. Faptele cele bune il apara pe cel ce le-a savarsit, mijlocind astfel: "Doamne iarta-i lui!", iar faptele cele rele se plang de cel ce le-a savarsit, zicand: "Doamne rasplateste-i lui!" Unele striga: "Mantuieste!", iar altele striga: "Nenoroceste!"; unele il indreapta pe Dumnezeu spre mila, iar altele spre manie.

Grabeste-te, asadar, ca dupa fiecare cadere in pacat sa te cureti cu pocainta adevarata si nefatarnica. Cu covarsire este Dumnezeu multrabdator, insa se manie asupra oamenilor ce raman intru nepocainta. Cel ce s-a pocait devine iarasi cuvios, si asupra lui se implinesc cuvintele lui David: "Cand va cadea, nu se va zdruncina, ca Domnul intareste mana lui" (Psalm 36, 24). Ridicati-va dar grabnic din pacat, ca sa fiti numarati printre cuviosi!

Ce voi spune acum despre ceilalti pacatosi, care nu lesne si grabnic se ridica din pacat? Intai de toate cine sunt cei numiti pacatosi? Aceia pentru care pacatul s-a statornicit in obisnuinta, si mai cu seama cei care sau incalcit in mrejele pacatelor trupesti, si despre care Apostolul Pavel spune: "Iar faptele trupului sunt cunoscute, si ele sunt: adulter, desfranare, necuratie, destrabalare" (Galateni 5, 19).

Cei ce s-au incalcit in aceste patimi trupesti si placeri pacatoase nu se ridica degraba, desi au gand si dorinta sa se caiasca, si spun impreuna cu David: "O, de s-ar indrepta caile mele, ca sa pazesc poruncile Tale!" (Psalm 118, 5). La unii ca acestia obisnuinta pacatoasa s-a preschimbat in a doua randuiala a firii, ei nu mai fac ceea ce voiesc, ci ceea ce nu vor, aceasta le-o cere pacatul, care traieste in ei si care domneste in madularele lor (Romani 7, 19-20). Pilda si marturia lui David ne este dovada ca unii ca acestia, care se biruie de trup, nu degrab si cu usurinta se indrepteaza.

Cunoscut este pacatul in care a cazut David in zilele imparatiei sale. Aduceti-va aminte de frumoasa Batseba si de barbatul sau Urie (2 Regi 11). S-a incalcit David in pacatoase indulciri trupesti, iar pacatul s-a preschimbat in obicei, si n-a mai putut sa dea inapoi, insa mustrat fiind David de constiinta si gandind la pocainta, cu tanguire striga catre Dumnezeu: "Departeaza de la mine calea nedreptatii si cu legea Ta ma miluieste" (Psalm 118, 29).

De ce o cere David aceasta asa si nu in alt chip? De ce il roaga pe Dumnezeu sa indeparteze de la el calea nedreptatii si nu pe el de la aceasta cale? Orice om intelept, stiind ce cale e primejdioasa, se sarguieste din vreme s-o ocoleasca, pentru ca altfel insusi va fi vinovat de nenorocirea sa. Chiar si judecata fireasca ii spune omului: "Nu merge pe calea nedreptatii." Dar iata ca David striga catre Dumnezeu: "Departeaza de la mine calea nedreptatii". Prin aceasta vrea sa-i spuna lui Dumnezeu: "Eu insumi nu mai pot sa parasesc calea nedreptatii, nu pot sa preschimb obiceiul meu pacatos, de aceea insuti Tu, Doamne, daca nu pe mine, atunci aceasta cale rea indeparteaz-o de la mine in vreun fel anume si ma ridica la pocainta."

Iata aici cum insusi marele David ne arata ca, pe cat de greu este a stramuta o cale intr-un alt loc, pe atat este de greu sa indreptezi isi sa-l schimbi pe omul cel cazut in pacatul trupesc. Cu toate acestea, un astfel de pacatos, poate ca nu degraba va lua aminte, dar cand isi va veni in sine si se va indrepta catre pocainta, sfaramand odata jugul pacatului, il va arunca pentru totdeauna, se va sargui prin pocainta sa se curete de orice spurcare a trupului si a sufletului si astfel va trai in curatie pana la moarte.

Oare unul ca acesta in care ceata a sfintilor trebuie asezat? Sa socoteasca fiecare dupa a sa voire, insa eu nu ma voi rusina sa-l asez in ceata celor.. feciorelnici. Prin pocainta adevarata si indelungata se innoieste cinstea fecioriei.

Stiti oare cine-I urmeaza cel mai indeaproape lui Hristos, Domnul nostru? Ori apostolul, ori feciorelnicul. Aproape foarte si urmand lui Hristos sunt Apostolii, carora El le-a spus: "Veniti dupa Mine" (Matei 4, 19). Aproape de Domnul si in urma Apostolilor merg si cei feciorelnici, pe care i-a vazut Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu si despre care marturiseste: "Acestia sunt care merg dupa Miel oriunde se va duce" (Apocalipsa 14, 4).

Asadar, in urma lui Hristos este locul Apostolilor si al celor feciorelnici. Sa ne aducem aminte aici de acea femeie pacatoasa din Evanghelie, care stand la spate langa picioarele lui Iisus, a inceput sa I le spele cu lacrimi (Luca 7, 38). Nici chiar Petru cel fierbinte si ravnitor n-a indraznit sa alunge de la Izvorul curatiei duhoarea pacatelor.

Nici chiar Ioan cel feciorelnic n-a izgonit-o pe desfranata din acel loc unde stau picioarele celor feciorelnici, dimpotriva, el i-a dat ei locul sau cel feciorelnic. De ce credeti ca este lasata pacatoasa la locul Apostolilor si al feciorelnicilor? De ce sta ea aici cu indrazneala, si fara nici o frica se atinge de picioarele lui Hristos? Dumnezeiescul Ioan Gura de Aur lamureste pricina, spunand despre aceasta femeie:

"Mai inainte ea era desfranata, iar acum e fecioara, sora a lui Hristos, mireasa a Cuvantului. O, femeie care te caiesti din suflet, stai cu indrazneala in locul Apostolilor si al celor feciorelnici! Dupa lunga ta viata in necuratie, printr-o hotarare neasteptata si pocainta adevarata, te-ai facut fecioara, sora a lui Hristos, mireasa a Cuvantului."

Fiti dar si voi, prieteni impovarati de pacate, in soborul feciorelnicilor, impreuna cu insisi Sfintii Apostoli, dupa ce, cu tarie si fara de intoarcere va veti indrepta spre pocainta, chiar daca nu o veti face de indata. Ce poate fi mai minunat, mai vrednic si mai slavit decat aceasta randuiala dumnezeiasca prin care pacatosii sunt chemati in soborul sfintilor prin calea pocaintei!

Omule pacatos, tine minte insa, ca fara pocainta nu te vei mantui, si deci nu amana pocainta ta pentru vremea batranetii. S-ar putea sa-ti vie asupra o boala grabnic omoratoare, si atunci vei voi sa te pocaiesti, dar va fi prea tarziu, vei voi sa-ti plangi pacatele, dar nu va mai fi vreme. Ingrijeste-te pentru aceasta acum, pocaieste-te cu adevarat si vei fi pomenit in adunarea Sfintilor. Insa sa nu socotesti ca nu ai loc acolo, si sa nu deznadajduiesti de mantuirea ta. Inchipuieste in mintea ta cum Domnul nostru, intorcandu-Se spre noi, pacatosii, cu Fata Sa milostiva si luminoasa, spune:

"N-am venit sa chem pe drepti, ci pe pacatosi la pocainta (Matei 9, 13), pocaieste-te numai si vei dobandi cinste asemenea cu a Sfintilor si Dreptilor. Unde este locul lui Petru care s-a lepadat de Mine si care a plans amarnic? Unde este cel al femeii desfranate care a plans la picioarele Mele? Unde este locul in Imparatia Mea pentru fiul cel risipitor, pentru vames si pentru talhar, acolo va fi si locul vostru, numai plangeti-va cu amar pacatele voastre asemenea lui Petru, cadeti la picioarele Mele cu pocainta asemeni desfranatei, intoarceti-va la Mine ca fiul risipitor, smeriti-va ca vamesul - pocaiti-va si va veti mantui, in Cer la Mine este pregatit locas pentru voi, este largime si veti incapea in bogatia milostivirii Mele."

Sa se bucure dar Sfintii, ca si pacatosii se numara impreuna cu ei si se inmulteste numarul lor! Sa se bucure si pacatosii, ca si pentru ei se gaseste loc printre Sfinti!

Voi insa, frati crestini, intelegeti ca toate acestea va sunt spuse pentru mangaierea sufleteasca. Nu deznadajduiti de mantuirea voastra chiar daca aveti pacate multe. Treziti-va numai degraba din pacatele voastre ca dintr-un somn si, pocaindu-va cu adevarat, va veti invrednici de a fi impreuna cu toti Sfintii cei care au bineplacut Domnului Dumnezeului nostru.

Preluat de aici.

luni, 26 iulie 2010

Plec la munte:)

Timp de o săptămână plec la munte, în tabăra din Târgu Lăpuş. Mă întorc pentru o zi acasă, dar numai pentru a mă pregăti pentru o altă tabără.
Pentru cei care doresc, însă, am pregătit câte o postare în fiecare zi, la ora 13.00, sper să funcţioneze:).

Doamne, ajuta!

Dumnezeu numără lacrimile femeilor

Pentru Ştefania

Dragă Ștefania,

Îți scriu această scrisoare, deși îmi vine greu să scriu unor persoane pe care nu le cunosc, dar vreau să mai ai încă o mărturie că se poate și altfel. Sunt măritată de 36 de ani cu un bărbat alcoolic și violent mai ales în limbaj, dar, deși nu m-a lovit sau bătut în sensul cunoscut al cuvântului, m-a înghesuit prin colțuri și fiind un bărbat înalt și voinic, iar eu o persoană mică și slăbuță, nu mi-a fost totuna și chiar mi-a fost teamă că am să o pățesc odată. Dar de-abia așteptam să scap din mâinile lui și să iau o distanță de siguranță și iar începeam cu injuriile și cu reproșurile și cu țipetele și zbieretele de nemulțumire și de nervi și de nedreptate și de neadevăr, pe care le simțeam în sufletul meu clocotind ca un vulcan, care erupea și, deși, spuneam tot ce aveam de spus și tot ce simțeam că nu mai vrea să stea ascuns, nu mă simțeam niciodată mulțumită cu cât am spus și cât de vehement a fost, că parcă mai trebuia să spun ceva. El la rândul lui clocotea de nervi și spunea și el ce avea pe suflet și ce îl nemulțumea și ce credea el că este adevărul. Fiecare aveam adevărul nostru și nu lăsam nimic. Mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu îl urăsc și astfel să fac imposibilă conlocuirea cu acest om, cu care mi se părea că nu mai am nimic în comun. Așa a trecut o viață de om. O viață lipsită de bucurii. O viață fără amintiri frumoase la care să te gândești la bătrânețe. O viață irosită în zadar. Când l-am găsit pe Dumnezeu și am început să citesc și să învăț de la mari duhovnici ai lumii ortodoxe, care fiecare adaugă sfaturi peste sfaturi ce trebuie făcut, când am înțeles ce important este să fie așa cum vrea Dumnezeu și că sfaturile pe care ni le dă Domnul sunt pentru binele nostru, nu pentru ca să-i facem lui cine știe ce plăcere ascunsă, am început să mă rog la Domnul pentru ca să mă facă să fiu așa cum trebuie. M-am rugat și la Maica Domnului să mă facă o femeie așa cum trebuie. Îi tot ziceam: Maica tu știi cum trebuie să fie femeile, că ai fost femeie ca noi, ajută-mă să fiu harnică, ascultătoare, feminină, înțelegătoare, să am puterea să alint pe toată lumea etc. Și Maica Domnului m-a ajutat și ea și Domnul. Și într-o zi când soțul meu era în culmea furiei, care îl apuca din cauza băuturii, o liniște nemaipomenită a căzut peste mine și nu m-am mai înfuriat, nu am mai zis nimic, și, soțul meu, care venise să mă amenințe, a observat și a și zis calm ”văd că nu îți mai e frică” și a plecat. Este foarte adevărat că răul atrage răul și binele alunga răul.
Mai zilele trecute, părintele Cornel Urs, un părinte dăruit cu multă înțelepciune, de la noi din oraș, care obișnuiește la fiecare slujbă și din timpul săptămânii să ne dea sfaturi cu privire la viață, ne spunea ce înseamnă numele pe care îl dăm copiilor noștri și, printre altele, a zis că Adam înseamnă pământ și că ”din pământ ne tragem și în pământ mergem” iar Eva înseamnă viață. Draga mea, nu îți dai seama cât de mult ne iubește Dumnezeu și câtă atenție ne acordă nouă femeilor (undeva scria că Dumnezeu numără lacrimile femeilor). NU degeaba ne-a dat sarcini așa de grele și așa de importante. Tocmai pentru că suntem capabile să le facem. Tocmai pentru că avem puterea, înțelepciunea, răbdarea de a le îndeplini. Așa e și în viață. Nu poți pune la astfel de lucruri decât oameni de încredere. Ridică-te la nivelul pe care ți l-a pregătit Dumnezeu. NU degeaba se spune că cel înțelept cedează. Fi înțeleaptă, așa cum ești deja undeva în adâncul sufletului tău. Nu ai de ce
să ai complexe că ești femeie. Ai numai motive de bucurie. El este cel complexat. De aceea și caută nod în papură.
Că trebuie să purtăm părul acoperit, că trebuie să lăsăm bărbații înaintea noastră la biserică și altele și că trebuie să acordăm bărbatului importanța care trebuie bărbatului casei, astea sunt exerciții de smerenie. Cum altfel arătăm că suntem smerite? Cred că știi că smerenia e singurul lucru care ne desparte de cel rău. E singurul lucru care ne apropie de Dumnezeu. Draga mea, de atunci nu se mai aud țipete în casa noastră. Eu sunt liniștită. Am înțeles că nu poți schimba pe nimeni în afară de tine și asta cu ajutorul lui Dumnezeu și că atunci când te schimbi în bine toate celelalte sunt mai bune parcă. El bea în continuare, face ce îl taie capul, dar astea sunt problemele lui. Eu am cercul meu de prietene, merg la biserică, fac cele ale bisericii și tu trebuie să faci la fel. Când e vorba de cele ale bisericii nu îl asculți, dar nu cu nervi. Părintele Nicolae Tănase spunea într-o conferință având ca subiect căsătoria, că în majoritatea cazurilor, când se destramă o căsătorie, femeia e de vină. Așa e. Femeia este stâlpul casei. Ea poate face ca o căsătorie să meargă. Ai puterea aceasta, draga mea. Nu o irosi. Eu am irosit-o. Acum suntem bătrâni și el e foarte bolnav din cauza băuturii. Dar tu mai poți face ceva. Fi înțeleaptă și diplomată și blândă și feminină că nu costă nimic și e în favoarea tuturor. Mai ales a copiilor, care te vor respecta și pe tine și pe tatăl lor.
Ai pe net mai multe mărturii că se poate. Ascultă-le. Ascult-o și pe măicuța. Fiecare propoziție a ei este o pagină de învățătură.
Te sărut cu mult drag. Aștept să încerci și să ne spui cum a fost. Merită.

Cititi si:
Femeile nu trebuie să se resemneze
M-a revoltat cumplit mesajul Ştefaniei
Ștefania, strigă la Măicuța Domnului!
Un sfat pentru Ștefania

La multi ani, Mami!

La multi ani, Mama mea dragă!
Îţi doresc bucurie, sănătate şi liniste şi pace în suflet.
Bunul Dumnezeu te-a purtat de multe ori în braţele Sale iubitoare de câte ori ţi-a fost greu în viaţă.
Te iubeşte Domnul mult.
Te iubesc şi eu mult, Mama mea dragă.

Bucurie sfântă!

Ramona

Libertatea ca o crimă perfectă

În Gulagul comunist condamnarea la moarte însemna, cel mai adesea, un glonte în ceafă.
În gulagul capitalist condamnarea la moarte a trupurilor a fost scoasă în afara legii. Dar, în libertatea dăruită din plin trupurilor, a prosperat condamnarea la moarte a sufletelor.

O imagine pornografică este un glonte tras în "ceafa" sufletului. Conform cercetătorului Steven Most de la Yale University, ochii privitorului de fantasme erotice orbesc pentru opt zecimi de secundă: se blochează circulaţia în creier. Semnul unui "foc de armă" psihologic direct în minte: o execuţie aseptică, civilizată; o crimă perfectă. Iar arma e în mâna de fier a Libertăţii, ultimul şi cel mai tare idol: mama lui Rambo şi a lui Terminator... Şi a superpoliticienilor de azi...
După această execuţie sumară porţi în tine un suflet epileptic: un suflet înfometat de "lumina" care l-a rănit. A gustat laptele morţii şi nu se mai satură: mai vrea...

Şi aşa, dintr-o scurtă expunere la pornografie, viaţa socială devine ambalajul unei frenezii lăuntrice, inima, o cameră obscură în care se developează continuu acea unică imagine: întreaga fiinţă, creată pentru lumină, nu mai poate exista fără fulgerarea lascivă, fără blitzul fantasmei erotice: aceasta devine singurul moment de "fericire" şi "iluminare" în bezna unui trai, altfel comun şi anost până la depresie... Astfel, iluminarea demonică ia locul revelaţiei divine... Şi sufletul aleargă spre adâncul Iadului cu entuziasmul unui îndrăgostit...

Aşa se nasc dependenţii de pornografie... Iar dependenţa de pornografie e componenta principală a dependenţei de cea care a provocat-o şi o administrează: societatea de consum.

Societatea de consum şi-a propus să facă din libertate o fabrică de minţi împuşcate: pentru că numai pentru un astfel de creier spart, Sistemul ia locul lui Dumnezeu, Marele Inchizitor ia locul lui Hristos: Mântuitor nu mai e Cel Care vindecă, ci cel care satură foamea de fantasme a maselor. Încă de la Giordano Bruno se studia utilizarea pornografiei în manipularea maselor, deci experimentul e îndelung şi bine pregătit...

Pornografia stăpâneşte azi, în forme rafinate sau brutale, spaţiul public: cu scopul de a ne face nişte sclavi... fericiţi!

Numai creştinii nu zâmbesc, ci plâng... Ei strică fotografia de grup... De aceea trebuie scoşi din cadru... Sau strânşi cu uşa "drepturilor omului" ori cu cea a "ecumenismului", îmbrăţişaţi cu atâta "dragoste" până le pârâie oasele, până grimasa de oameni zdrobiţi pare să-i facă una cu cei care zâmbesc...

ORICE SUFLET CARE SE OPUNE CONSUMULUI DE PORNOGRAFIE (vizuală, sonoră, ideologică) ESTE UN SUFLET LIBER! Este un suflet care refuză să orbească ca să "vadă" lumea şi viaţa aşa cum le descrie satana... Pentru că pornografia este omniprezentă, nu numai ca imagine ori spot publicitar ci şi în toată literatura, filosofia şi arta lumii, în diferite forme şi grade de expunere.... Şi de iniţiere...

Orice tânăr care refuză "educaţia sexuală" şi trăieşte în curăţie este cel mai mare erou al tuturor timpurilor: pentru că biruie cea mai sofisticată şi mai subtilă dictatură posibilă: cea a condiţionării psihologice instituţionalizate... Aceşti biruitori sunt mucenicii vremurilor din urmă...
Şi această biruinţă o dă numai Hristos, Cel ce a răstignit, în trupul Său, puterea tuturor dictaturilor: ca o piatră din unghiul tuturor suferinţelor Sale de până acum...

„Îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.“ (Ioan 16,33)


Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 42 - iulie 2010

Viaţa noastră – o mare în furtună

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA
LA DUMINICA A IX-A DUPĂ RUSALII
(MATEI 14, 22-34)

Iubiţii mei, aţi auzit sfânta şi sfinţita Evanghelie. Evanghelia de astăzi demonstrează că Hristos nu este doar om ca noi, ci este şi Dumnezeu. Este Dumnezeul-Om. Acest lucru îl predică minunea pe care aţi auzit-o. O minune mare, de trei ori mare, care a avut loc în continuarea celeilalte minuni, despre care a vorbit Evanghelia din duminica trecută. Acolo se spunea că Hristos cu cinci pâini şi doi peşti a săturat cinci mii de oameni în pustie. După aceasta, Domnul S-a suit în munte, ca să se roage singur, în noapte. Ucenicii au urcat la porunca Lui într-o barcă mică din lacul Ghenizaret sau marea Galileii, ca să iasă pe malul celălalt. Călătoreau singuri, fără Domnul. La început era linişte. Dar, deodată, şi în timp ce mijea de ziuă, s-a ridicat un val puternic. Barca se zdruncina şi era în pericol să se scufunde. Atunci s-a arătat acolo Hristos păşind pe deasupra apelor. Înfricoşătoare privelişte. Ucenicii, doar ce L-au văzut, s-au tulburat şi au spus că este o nălucă. Însă nu era o nălucă. Era El însuşi.
Petru şi-a făcut curaj şi a spus:
- Tu eşti Doamne? Dacă eşti Tu, spune-mi să vin la Tine, păşind şi eu pe deasupra apelor. Domnul i-a făcut acest dar.
-Vino, i-a spus. Şi Petru a început să păşească pe deasupra valurilor. Văzând însă vântul puternic, s-a înfricoşat şi a început să se scufunde.
- Doamne, mântuieşte-mă!, strigă cu agonie.
Hristos îşi întinde imediat mâna şi îl prinde.
- “Puţin credinciosule” – îi zice – “de ce te-ai îndoit?” (Matei 14, 31).
Şi imediat ce au intrat în barcă s-a făcut linişte. L-au slăvit pe Dumnezeu şi I-au spus lui Hristos: “Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” (Matei 14, 33).

***
Aceasta este pe scurt Evanghelia de astăzi. Minunea aceasta arată că Hristos stăpâneşte peste toate: soare, lună, stele, pământ, vânturi, mare, lacuri, râuri, copaci, animale, toate. Este Stăpânul a toate.
Şi noi, iubiţii mei, cu toate că ne aflăm pe uscat, totuşi călătorim pe mare, suntem într-o barcă. Care este această barcă? Viaţa omenească. Din ziua în care se naşte omul până la sfârşitul vieţii, el este în această barcă, care e în pericol din partea valurilor, a valurilor sălbatice.
Care sunt aceste valuri? Un val este boala. În timp ce eşti sănătos, deodată te îmbolnăveşti, cazi la pat, eşti în pericol să mori; acesta este un val imens. Vrei altul? Iată, văduvia; în timp ce eşti căsătorit, îţi pierzi femeia şi rămâi singur. Ce lovitură este şi pentru femeie să-şi piardă bărbatul şi să rămână văduvă cu copii mici! Dar şi pentru copii este un mare val să fii orfan. Un val este şi şomajul; să fie cineva fără loc de muncă, să caute de muncă şi să nu poată găsi. Un val este şi sărăcia: să nu aibă omul cele indispensabile să-şi acopere nevoile. Dar valuri nu sunt oare şi nedreptatea, calomnia sau divorţul?… Plină de valuri este viaţa aceasta. Şi în sfârşit cel mai sălbatic val: moartea, pierderea vieţii, val care vine să afunde trupul nostru în mormânt. Dar vorbind limba Evangheliei, trebuie să spunem că cel mai groaznic din toate valurile este - care? – Păcatul! Cel care persistă nepocăit, în păcat, fie că acesta se numeşte furie sau mânie, ori desfrânare, adulter sau prostituţie, ori furt sau crimă, ori alt păcat, acesta se scufundă nu în mormânt, ci în iad – sufleteşte şi trupeşte.
Ce trebuie să facem acum? Să deznădăjduim? Nu, iubiţii mei. Să prindem şi noi curaj, să avem o credinţă nezdruncinată în Dumnezeu. Bunul Dumnezeu vine şi îl ajută pe om, nu îl lasă. Şi omul credincios vede pretutindeni mâna lui Dumnezeu. O vede continuu în viaţa lui; şi atunci când este mic, şi când creşte şi când se face bătrân, întotdeauna el vede mâna lui Dumnezeu. Şi nu doar persoane, ci şi grupuri, familii şi popoare şi societăţi, văd ocrotirea Lui.
Mica noastră patrie a văzut de multe ori în istorie mâna lui Dumnezeu. În 1922, în Asia Mică, de pildă, a fost o mare nenorocire. Au venit turcii, au masacrat, au ucis, au ars, au devastate totul. S-a vopsit cu sânge valul Mării Egee. Marea s-a înroşit de sângele victimelor. Toţi erau disperaţi. Unul singur nu a disperat: episcopul Smirnei, ultimul ierarh al cetăţii, etno-martirul Hrisostomos. A liturghisit pentru ultima dată în biserica Sfintei Fotini şi a spus cu lacrimi în ochi: “Dumnezeu ne încearcă credinţa. Îndrăzniţi, eleni, vor răsări şi zile mai bune!…”. Şi, într-adevăr, au venit zile mai bune. Cei aproximativ două milioane de refugiaţi, care au plecat atunci din Asia Mică, au venit în Elada, au lucrat cinstit şi au făcut pământul să înflorească ca nişte rodii. Prin sudoarea lor, ţara noastră a devenit în puţin timp atât de îndestulată, încât a început să facă şi export din produsele ei valoroase în alte ţări din afară. Şi doar din punct de vedere material? Chiar şi etnic de mult bine a beneficiat ţara noastră. A ieşit şi de aici “din amar dulce”, din nenorocirea naţională un important beneficiu naţional. S-a constatat că sunt în afara teritoriilor ei şi turcii şi bulgarii şi sârbii şi alţii, iar Elada a câştigat o admirabilă uniformitate. A devenit una din cele mai omogene ţări. Iată mâna lui Dumnezeu!
Cele cinstite şi scumpe ştim că sunt în pericol.
Şi astăzi, patria noastră este încercată. Precum în vremurile strămoşilor noştri, aşa şi în zilele noastre, este încercată în marea furtunoasă a ameninţărilor şi a capcanelor diplomatice. Doar credinţa, nezdruncinata credinţă, poate să facă minunea. E suficient ca Elada să repete Domnului strigătul lui Petru: “Doamne, mântuieşte-mă!” (Matei 14, 30).
Şi astăzi, familia, ca instituţie, este afectată de valurile concepţiilor, obiceiurilor şi legilor moderne. Criminalitatea pruncilor este în creştere. Sfântul Cosma Etolianul, care este sărbătorit în august, zicea: Când veţi vedea că se golesc bisericile, se vor umple închisorile. Şi s-au umplut deja de criminali şi de terorişti. Aceste lucruri păţeşte cel care fuge de Dumnezeu. Soţii, care îşi văd barcă luând apă, să îngenuncheze şi să strige: “Doamne, mântuieşte-ne casa! Întindeţi mâna şi păzeşte-ne, să nu ne scufundăm!”
Şi credinţa fiecăruia dintre noi este încercată astăzi. Are de înfruntat vânturile rătăcirii, curentele raţionalismului, furtunile ereziilor, valurile ironiei, batjocurii, puţinei credinţe. “Doamne, mântuieşte-ne!”, să spună fiecare din noi şi “Înmulţeşte-ne nouă credinţa!” (Matei 14, 30; Luca 17,5).

***
Iubiţii mei, aceste puţine lucruri am vrut să vi le spun.
Toţi în acestă viaţă suntem încercaţi. Încercăm necazuri. Necazurile sunt valurile, care lovesc barca vieţii noastre zi de zi. Călătorim pe o mare în furtună. Dar să nu deznădăjduim! La capăt ne aşteaptă limanul.
Într-un sat din regiunea noastră a avut loc un deces. A murit nu vreun bătrân, ci o copilă tânără de douăzeci de ani. În floarea vârstei. A venit moartea şi a luat-o pe această fată binecuvântată, pentru care părinţii ei îşi făceau vise de aur. A luat-o şi se tânguieşte acum întreg satul. Ne vom duce acum să cântăm acolo slujba de ieşire, înmormântarea, şi să-i mângâiem pe cei îndoliaţi, pe cei ce plâng. Mângâierea noastră este credinţa în învierea de obşte.
Câţi vrem să ne mântuim, aici pe acest pământ vom trece prin necazuri, multe necazuri. Nu o spun eu. O spune de Dumnezeu insuflatul cuvânt: “Prin multe necazuri trebuie să intrăm noi în Împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 14, 22); ca să ne învrednicim adică împărăţiei celei cereşti, se cuvine să trecem prin furtuna necazurilor. Dar să nu deznădăjduim! Cine Îl iubeşte pe Dumnezeu şi rămâne credincios Lui, la sfârşit, şi din necazuri va ieşi folosit.
De aceea, să răbdăm necazurile cu nădejdea în Dumnezeu şi cu curaj în victorie. Un poet credincios a scris:
“Şi chiar dacă nu-mi rămâne-n lume
Un loc unde să mă sprijin sau să stau,
Acolo sus e Dumnezeul meu;
Cum aş putea să deznădăjduiesc?”.

Şi să presupunem că m-au părăsit toţi, şi rude şi prieteni şi cunoscuţi, şi că mă aflu într-o situaţie dificilă şi nu am unde şi nu am pe ce să mă sprijin şi unde să stau, acolo sus este Dumnezeul meu, cum pot să deznădăjduiesc?
Aşadar, în Domnul nostru Iisus Hristos, Care trăieşte şi împărăţeşte în veci, să avem nădejdea noastră, credinţa noastră, şi Dumnezeu nu ne va părăsi niciodată. Amin.

†Episcopul Augustin
(Sfânta Biserică a Sfântului Gheorghe Tripotamou – Florina 16.08.1992)

(traducere: ML, sursa: http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=14064)

duminică, 25 iulie 2010

Explicarea rugăciunii Domnului

Autor: Episcop Nicolae Velimirovici
În româneşte de Arhim. Longhin Munteanu (Foaia Diecezană, nr. 7-8, 9-10, 11-12, 1998)

TATĂL NOSTRU...

Când norii tună şi mările urlă, ei Te cheamă: „Domnul nostru !“
Când meteoriţii cad şi focul izbucneşte din pământ, ei Îţi vorbesc: „Creatorul nostru”
Când florile înfloresc primăvara şi păsările adună fân uscat pentru cuibul lor, ei Îţi cântă: „Stăpânul nostru!”
Dar eu când ridic ochii mei spre tronul Tău, eu Îţi şoptesc: „Tatăl nostru!”
A fost un timp, lung şi îngrozitor, când oamenii Te-au numit şi Ţi-au spus: Domnul sau Creatorul sau Stăpânul! Da, atunci când omul a văzut că este numai obiect între obiecte. Dar acum mulţumind Unuia Născut şi Celui mai bun Fiu al Tău, am învăţat numele Tău cel drept. De aceea şi eu îndrăznesc ca Hristos să te chem: „Tată!”
Dacă Te numesc „Domnul”, eu cu frică mă închin înaintea Ta ca robul în mulţimea de robi.
Dacă Te numesc „Creator” eu mă despart de Tine, cum se desparte noaptea de zi sau frunza de copacul ei.
Dacă Te privesc şi spun „Stăpâne” eu sunt ca o piatră între pietre şi ca o cămilă între cămile.
Dar dacă deschid gura mea şi şoptesc „Tată”, iubirea înlocuieşte frica, pământul mi se pare mai aproape de cer, şi eu mă plimb cu Tine ca şi cu un prieten al meu în grădina acestei lumi şi mă împărtăşesc din slava, patimile şi puterea Ta.
Tatăl nostru! Tu eşti Tatăl nostru al tuturor şi eu Te-aş micşora şi pe Tine dacă Te-aş numi „Tatăl meu!”
Tatăl nostru! Tu nu porţi grijă numai de mine un singur individ, ci de tot universul. Scopul Tău este ca toţi să intre în Împărăţia Ta, nu numai un singur om. Egoismul Îţi spune „Tatăl meu!”, pe când dragostea strigă „Tatăl nostru!”.
În numele tuturor oamenilor, a fraţilor mei, eu mă rog: „Tatăl nostru!”
În numele tuturor lucrurilor care mă înconjoară şi cu care m-ai împodobit, eu mă rog Ţie: „Tatăl nostru!”
Eu mă rog Ţie, Părinte al universului, numai pentru un lucru mă rog Ţie: cât mai repede să vină ziua când toţi oamenii, vii şi morţi, împreună cu îngerii şi stelele şi animalele şi lucrurile, Te vor numi cu adevăratul Tău nume: Tatăl nostru!

CARE EŞTI ÎN CERURI...

Noi ridicăm ochii noştri spre cer întotdeauna când trebuie să Te chemăm şi îi coborâm pe pământ când ne aducem aminte de păcatele noastre. Tu întotdeauna eşti la înălţime, aşa cum se cuvine măririi şi strălucirii Tale.
Tu eşti întotdeauna în ceruri, când suntem nevrednici să Te primim, dar Tu bucuros cobori la noi, în locuinţele noastre pământeşti, întotdeauna când Te dorim şi când Îţi deschidem uşa.
Şi dacă cobori la noi, Tu totuşi locuieşti în ceruri; în ceruri Tu trăieşti, pe ceruri Tu mergi, dar împreună cu cerurile Te apleci până la valea noastră.
Cerul este departe, foarte departe. Pentru omul care are sufletul şi inima întoarse de la Tine sau care râde când aude numele Tău. Dar cerul este aproape, foarte aproape pentru omul care întotdeauna ţine uşa sufletului deschisă şi aşteaptă să vii Tu, al nostru cel mai drag Oaspete.
Dacă s-ar compara cu Tine cel mai drept om, Tu te înalţi faţă de el ca cerurile faţă de văile pământului, ca viaţa de veci peste împărăţia morţii.
Noi suntem făcuţi dintr-un material stricăcios; cum am fi putut să stăm la aceeaşi înălţime cu Tine, Tinereţe şi Putere nemuritoare?
Tatăl nostru care eşti întotdeauna deasupra noastră, coboară la noi şi ne ridică la Tine. Ce suntem noi decât limbi făcute din praf pentru a Te slăvi? Praful ar fi fost în veci mut şi nu ar fi putut să grăiască numele Tău cel Sfânt fără noi, Doamne. Cum Te poate praful şti decât prin noi? Cum ai fi putut Tu, Doamne, face minuni din praf dacă nu prin noi?

SFINŢEASCĂ-SE NUMELE TĂU ...

Tu nu devii mai sfânt pentru că noi Te sfinţim, dar sfinţindu-Te pe Tine noi ne sfinţim pe noi. Numele Tău este minunat. Oamenii se ceartă pe acest pământ pentru nume: al cui nume este mai mare! Bine ar fi să-şi aducă aminte de numele Tău în aceste certuri, căci atunci toate vorbele ar deveni domoale pentru că cele mai mari nume ale oamenilor luate împreună nu pot să se compare cu Numele Tău, Sfinte, Atotsfinte!
Când oamenii doresc să sfinţească numele Tău, ei roagă natura să le ajute. Ei iau piatră şi lemn să construiască biserici; ei împodobesc altarele cu perle şi flori şi fac focuri din ierburi şi iau tămâie de la pieptul fraţilor lor şi întăresc glasurile cu tăria clopotelor; şi cheamă animalele în ajutor să sfinţească numele Tău.
Natura este curată ca stelele Tale, şi nevinovată ca îngerii Tăi, Doamne. Miluieşte-ne pe noi pentru natura curată şi nevinovată, care cu noi împreună sfinţeşte numele Tău, Sfinte, Atotsfinţitorule.
Cum să sfinţim numele Tău?
Oare cu bucurie nevinovată? - atunci fă-Ţi milă de noi, pentru copiii noştri nevinovaţi.
Oare cu suferinţa? - atunci uită-Te la mormintele noastre. Sau numai cu jertfa noastră? - atunci adu-Ţi aminte de patimile mamelor, Doamne!
Numele Tău este mai tare decât fierul şi mai strălucitor decât lumina. Ferice de acela care are nădejdea în Tine şi se luminează cu al Tău nume.
Proştii spun: „Suntem înarmaţi cu fier: cine poate să se apropie de noi?” Dar Tu distrugi împărăţiile cu nevăzute insecte!
Îngrozitor este numele Tău, Doamne! EI luminează şi arde ca un nor mare de foc. Nu este nimic îngrozitor sau sfânt care să nu fie unit cu numele Tău. Dă-mi, o, Sfinte, dă-mi prieteni pe aceia care în inimile lor au înscris numele Tău, iar duşmani pe aceia care nu doresc să ştie nimic despre Tine. Iar aceşti prieteni rămân prietenii mei până la moarte, iar duşmanii vor îngenunchea înaintea mea şi se vor preda când se va dărâma fierul lor .
Groaznic şi sfânt este numele Tău, Sfinte, Atotsfinţitorule ! Şi să ne aducem întotdeauna aminte de numele Tău în toate clipele noastre de bucurie şi de osteneală în viaţă, aşa cum ne aducem aminte de numele Tău în ceasul morţii; da, Tatăl nostru ceresc, Tatăl nostru Sfânt!

SĂ VIE ÎMPĂRĂŢIA TA...

Să vină împărăţia Ta, o, Împărate Prea Înalt ! Noi ne-am săturat de împăraţii care numai aparent arată mai mari decât ceilalţi oameni, dar care dorm în mormintele noastre, împreună cu cerşetorii şi cu robii.
Ne-am săturat de împăraţi care ieri şi-au declarat stăpânirea peste popoare şi pământuri, iar azi se plâng de durerea dinţilor !
Ne-am săturat de ei ca de norii care aduc prepeliţe în loc de ploaie.
„Uite, acesta este om înţelept. Dă-i coroana !” a strigat mulţimea. Coroanei îi este totuna pe al cărui cap se pune. Dar Tu, Doamne, ştii înţelepciunea înţelepţilor şi stăpânirea muritorilor. Oare să-ţi repet ceea ce-ţi este cunoscut? Oare să-Ţi spun Ţie cum cel mai înţelept dintre noi a stăpânit peste noi prost ca un lemn?
„Uite, acest om este om tare. Daţi-i coroana!” striga iarăşi mulţimea în alte vremuri şi generaţii. Şi aşa coroana a călătorit în tăcere de pe un cap pe altul, dar Tu, Atotputernice, ştii valoarea puterii duhovniceşti a celor supuşi şi stăpânirea celor puternici. Tu ştii cu câtă slăbiciune cei tari au ţinut împărăţiile lor.
Acum ne-am învăţat prin pătimiri că nu există alt Împărat afară de Tine. Sufletul nostru este însetoşat de a Ta Împărăţie şi stăpânire.
Rătăcind de ici colo, oare nu suntem de-ajuns supăraţi şi răniţi, noi, martori vii la mormintele micilor împăraţi şi împărăţii? Acum ne rugăm Ţie să ne ajuţi.
Ca să vină împărăţia Ta la orizont! Împărăţia Ta cea puternică, înţeleaptă şi părintească! Ca şi acest pământ, de mii de ani câmp de luptă, să fie o locuinţă, unde Tu eşti Stăpân iar noi oaspeţi.
Vino, Împărate, acolo unde Te aşteaptă tronul gol! Împreună cu Tine va veni armonia, iar cu armonia şi frumuseţea. Ne-am săturat de alte împărăţii, de aceea acum Te şi aşteptăm, Înalte Împărate, pe Tine şi împărăţia Ta!

...SĂ VIE VOIA TA PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT.

Cerul şi pământul sunt ogoarele Tale, Tată! Pe un ogor Tu semeni stele şi îngeri, iar pe celălalt oameni şi spini. Stelele se mişcă după voia Ta. Îngerii cânta la stele ca la harfă după voia Ta. Dar omul întâlneşte pe(alt) om şi întreabă: Care este voia lui Dumnezeu?
Până când omul nu doreşte să ştie voia Ta? Până când să se umilească el în faţa spinilor din calea picioarelor lui? Tu l-ai creat să fie egal cu îngerii şi cu stelele şi, iată, - pe el şi spinii îl depăşesc!
Dar, vezi, omul dacă doreşte, poate rosti numele Tău mai bine decât spinii, îl poate rosti ca îngerii şi stelele. O, Tu, Dătătorule de suflet şi voinţă, dă-i omului voia Ta!
Voinţa Ta este înţeleaptă şi senină şi sfântă.
Acea voinţă mişcă cerurile: de ce aceeaşi voinţă n-ar putea să mişte şi pământul, care, faţă de ceruri este ca o picătură de ocean?
Voinţa Ta este înţeleaptă. Eu ascult povestea generaţiilor trecute şi mă uit spre cer şi ştiu că stelele se mişcă cum s-au mişcat de mii de ani, întotdeauna la fel, şi aduc când trebuie vara şi iarna.
Tu nu eşti niciodată obosit, pentru că acţionezi cu înţelepciune, Tatăl nostru. Nici un lucru prost nu află vreodată loc în planul Tău. Tu eşti atât de proaspăt în înţelepciune şi în bunătate azi, ca în prima zi a facerii, iar mâine vei fi ca azi.
Voinţa Ta este sfântă pentru că este înţeleaptă şi proaspătă. Lumina este nedespărţită de Tine aşa cum noi suntem nedespărţiţi de aer.
Tot ce nu este sfânt poate să se înalţe la cer dar nimic nesfânt n-o să coboare vreodată din cer, de la tronul Tău, Părinte.
Noi ne rugăm, Ţie, al nostru Tată Sfânt, fă să vină cât mai repede ziua când voinţa tuturor oamenilor va fi înţeleaptă, proaspătă şi sfântă, ca şi voinţa Ta şi când toate creaturile de pe pământ se vor mişca aşa cum se mişcă stelele pe cer, şi când planeta noastră va cânta în cor cu toate ale Tale uimitoare stele: Stăpâne, învaţă-ne! Dumnezeule, însoţeşte-ne! Părinte, scapă-ne!

...PÂINEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE, DĂ-NE-O NOUĂ ASTĂZI

Cine dă trupul dă şi sufletul; şi cine dă aerul dă şi pâinea. Fiii Tăi, Milostive Dătătorule, aşteaptă să le împlineşti Tu toate trebuinţele.
Cine va ilumina feţele lor dimineaţa, dacă nu Tu cu a Ta lumină?
Cine va supraveghea asupra suflării lor când dorm, dacă nu Tu, cel mai neobosit dintre toţi paznicii?
Unde am putea semăna noi pâinea noastră cea de toate zilele, dacă nu pe ogorul Tău? Cu ce am putea noi să o împrospătăm, dacă nu cu a Ta rouă a dimineţii? Cum am aduce-o la viaţă, dacă nu cu lumina Ta şi cu aerul Tău? Cum am putea noi mânca, dacă nu cu gura pe care ne-ai dat-o nouă?
Cum am putea noi să ne bucurăm şi să-Ţi mulţumim că ne-am săturat, dacă nu cu duhul pe care Tu l-ai suflat în tina neînsufleţită din care ai făcut minune, Tu, cel mai minunat artist?
Eu nu mă rog Ţie pentru pâinea mea, mă rog pentru pâinea noastră. De ce numai eu să am pâine, când fraţii din jurul meu sunt flămânzi? Ar fi mai bine şi mai drept, dacă ai fi luat de la mine pâinea cea amară şi egoistă, foamea este mai dulce când o împarţi cu ceilalţi fraţi. Nu poate fi voia Ta ca un om să-Ţi mulţumească iar sute să blesteme!
Tatăl nostru, dă-ne pâinea noastră! Ca să Te slăvim într-un glas. Şi bucuroşi să ne aducem aminte de Tatăl nostru din ceruri. Astăzi ne rugăm pentru astăzi.
Această zi este mare, în ea s-au născut multe mii de fiinţe noi. Mii de făpturi noi, care ieri nu au fost şi care mâine nu vor mai fi, astăzi se nasc sub aceeaşi rază de soare, cu noi se mişcă spre una din stelele Tale şi cu noi Îţi spun: pâinea noastră.
O, Stăpâne mare! Noi suntem oaspeţii Tăi de dimineaţa până seara, noi stăm la masa Ta şi aşteptăm pâinea Ta. Nimeni afară de Tine nu are dreptate să spună: pâinea mea. Ea este a Ta.
Nimeni afară de Tine nu are dreptul la ziua de mâine şi la pâinea de mâine decât numai Tu şi aceia dintre locuitorii pământului pe care îi chemi Tu.
Dacă este dură voia Ta ca sfârşitul acestei zile să fie o parte a firului vieţii şi morţii, eu mă închin înaintea voinţei Tale sfinte.
Dacă voinţa Ta este ca mâine iarăşi să fiu tovarăş soarelui celui mare şi oaspete la masa Ta, eu voi repeta mulţumirea, aşa cum o repet întotdeauna din zi în zi.
Şi eu mă voi închina înaintea voinţei Tale iarăşi şi iarăşi aşa cum o fac îngerii din ceruri, Dătătorule al tuturor darurilor trupeşti şi sufleteşti!

...ŞI NE IARTĂ NOUĂ GREŞALELE NOASTRE, PRECUM ŞI NOI IERTĂM GREŞIŢILOR NOŞTRI.

Mai uşor este omului sa calce poruncile Tale decât să le înţeleagă, Părinte. Dar Ţie nu-Ţi este uşor să ne ierţi păcatele noastre dacă noi nu iertăm acelora care ne greşesc nouă. Că Tu ai creat lumea cu măsură şi ordine. Cum se poate păstra echilibrul acesta în lume dacă ai o măsură pentru noi, dar alta pentru aproapele nostru? Sau dacă ne dai pâine pe când noi aproapelui îi dăm piatră? Sau dacă ne ierţi păcatele, pe când noi spânzurăm pe aproapele nostru din cauza păcatelor lui? Cum s-ar păstra atunci măsura şi ordinea în lume, o, Părinte al legii?
Şi, totuşi, Tu ne ierţi nouă mai multe decât putem noi ierta fraţilor noştri. Noi spurcăm pământul toată ziua şi noaptea cu ale noastre răutăţi, pe când Tu ne saluţi în fiecare zi cu ochiul senin al soarelui Tău şi în fiecare noapte trimiţi iertarea Ta cea milostivă peste stelele cele luminoase şi păzitoare la poarta tronului Tău, al nostru Împărătesc Părinte.
Tu nu ne ruşinezi în fiecare zi, Atotmilostive. Pentru că atunci când aşteptăm pedeapsa, Tu ne trimiţi mila; când aşteptăm tunetele Tale, Tu ne trimiţi seară liniştită; şi când aşteptăm întuneric, Tu ne trimiţi strălucirea soarelui.
Tu eşti întotdeauna înălţat deasupra păcatelor noastre şi întotdeauna mărit în răbdarea şi trecerea Ta.
Greu este prostului care crede că Te supără cu cuvinte înfuriate! El este ca un copil care, mânios fiind, aruncă pietricele în mare ca să înlăture toată marea de la locul ei. Dar marea numai îşi zbârceşte pielea la suprafaţă şi continuă să ridiculizeze neputincioasa lui înfuriere cu uriaşa sa putere.
Uite, toate păcatele noastre sunt laolaltă şi noi toţi suntem responsabili de păcatele tuturor. Deci nu sunt pe pământ oameni curaţi şi drepţi, căci toţi cei drepţi vor lua asupra lor păcatele păcătoşilor. Greu este să fii om fără păcat, pentru că nu există nici un drept care să nu ducă în spate măcar pe un păcătos. Dar, cum se poate, Părinte, fă-mă să-nţeleg, că cu cât mai multe păcate ale păcătosului duce dreptul, cu atât este el mai drept?
Tatăl nostru ceresc care trimiţi din zori şi până noaptea tuturor fiilor Tăi şi primeşti păcatele lor ca plată, uşurează sarcina oamenilor drepţi şi luminează noaptea păcătosului!
Pământul este plin de păcate, dar şi de rugăciuni; este plin de rugăciunile drepţilor şi de disperarea păcătoşilor. Oare nu este disperarea începutul rugăciunii?
La sfârşit Tu trebuie să fii învingătorul. Împărăţia Ta va veni prin rugăciunile drepţilor. Voinţa Ta va fi lege pentru oameni, aşa cum este lege îngerilor.
De ce atunci ar ezita Părintele nostru să ierte păcatele muritorilor, doar El dă exemplu iertării şi milei?

... ŞI NU NE DUCE PE NOI ÎN ISPITĂ

O, cât de puţin îi trebuie omului ca să întoarcă faţa la Tine de la idoli.
El este înconjurat de ispite ca de o furtună; el este neputincios ca spuma unui zgomotos pârâu de munte.
Dacă este bogat, el imediat gândeşte că Îţi este egal, Doamne, sau Te pune după el, sau împodobeşte casa lui cu icoanele Tale ca obiecte de lux.
Dacă răutatea bate la uşa lui, el cade în ispită şi doreşte să se târguiască cu Tine, sau să Te înlăture pentru totdeauna.
Dacă îl chemi să se jertfească, el se supără. Dacă îl trimiţi la moarte, el tremură.
Dacă îi oferi toate frumuseţile acestui pământ, va fi ispitit să otrăvească şi să-şi omoare însuşi sufletul lui.
Dacă descoperi ochilor lui legile ocrotirii Tale, el bombăne: „lumea este ciudată şi legea este ciudată şi nu are Creator”.
Pe noi ne tulbură lumina Ta, o, Părintele nostru luminos, ca pe fluturii de noapte. Când ne chemi la lumină, noi fugim în întuneric; când suntem puşi în întuneric, noi căutăm lumina.

...CI NE IZBĂVEŞTE DE CEL RĂU

Cine ne va scăpa de rele, dacă nu Tu, Tatăl nostru?
Cine va întinde mâna copiilor care se îneacă dacă nu Părintele lor?
Pe cine interesează mai mult frumuseţea şi curăţenia casei dacă nu pe stăpânul?
Tu ne-ai chemat ca din nimic să fim ceva, dar noi ne legăm de rău şi aşa iarăşi ne întoarcem în nimic.
Noi înfăşurăm în jurul inimii noastre şarpele de care cel mai mult ne temem.
Cu toată puterea noastră strigăm împotriva întunericului dar în sufletul nostru trăieşte întunericul, microbii întunericului şi ai morţii.
Într-un glas ne luptăm împotriva răului, dar răul în tăcere pătrunde în locuinţa noastră; noi strigăm dar răul recuperează poziţie după poziţie şi ajunge aproape de inima noastră.
Rămâi, A tot Înalte Părinte! Pune-Te între noi şi rău şi noi ne vom ridica inimile noastre, şi răul se va usca aşa cum seacă izvorul de lângă drum de arşiţa soarelui.
Tu eşti sus, deasupra noastră, şi nu simţi cum răul creşte; dar noi ne sufocăm de greutatea lui. Uite, răul creşte în noi zi de zi înaintea ochilor noştri şi îşi lasă seminţele lui în toate părţile.
Soarele ne salută în fiecare zi cu „Bună dimineaţa!” şi cu întrebarea: Ce avem să arătăm marelui nostru Împărat? Dar noi arătăm numai roadele vechi şi stricate ale răului. O, Dumnezeule, oare nu-i praful, nemişcător şi neînsufleţit, mai curat decât omul care este în slujba răului?
Iată, noi am clădit casele şi palatele noastre pe văi şi scobituri ale pământului. Ţie nu-Ţi va fi greu să porunceşti râurilor Tale să înece toate văile şi scobiturile şi să spele pământul de oameni şi de faptele lor cele rele.
Dar Tu eşti mai presus de supărările şi sfaturile noastre. Că dacă ai fi ascultat de sfaturile omului, până acum Tu ai fi dărâmat pământul până la temelie şi pe Tine Însuţi Te-ai fi îngropat în ruinele pământului.
O, Cel mai înţelept dintre Părinţi! Tu întotdeauna zâmbeşti în a Ta dumnezeiască frumuseţe şi nemurire şi iată din râsul Tău cresc stelele! Întotdeauna Tu cu râsul Tău întorci răul nostru în bine, şi altoieşti pomul bun pe pomul rău şi aşa, cu răbdare, tămăduieşti grădina raiului nostru cea necultivată. Tu cu răbdare tămăduieşti şi cu răbdare construieşti. Tu construieşti îngăduitor a Ta Împărăţie a bunătăţii. Împăratul şi Părintele nostru.
Noi ne rugăm Ţie: eliberează-ne de rău şi ne umple de bine, Tu lipsa absolută a răului şi plinătatea binelui.

...CĂ A TA ESTE ÎMPĂRĂŢIA

Stelele şi soarele sunt locuitori ai Împărăţiei Tale, Tată. Pune-ne şi pe noi în această strălucită obşte a Ta.
Planeta noastră este mică şi întunecoasă, dar este creaţia Ta, construcţia Ta şi inspiraţia Ta. Cum poate ieşi altceva decât numai bine din locul nostru mic şi întunecos de locuit. Da, pământul este mic şi întunecos întot¬deauna când spunem că el este împărăţia noastră şi când ne prostim că suntem împăraţii lui.
Iată mulţi dintre noi au fost împăraţi pe pământ, iar acum stau miraţi pe ruinele tronurilor lor şi întreabă: „Unde sunt împărăţiile noastre?” Şi mulţi împăraţi nu ştiu ce s-a întâmplat cu împărăţiile lor. Fericit şi bucuros este omul care se uită prin nori şi şopteşte cuvintele: a Ta este Împărăţia!
Împărăţia noastră cea pământească este plină de viermi şi trecătoare ca bulele de aer din apa unui râu adânc. Un pumn de praf pe aripile vântului! Numai Tu ai dreapta Împărăţie şi numai Împărăţia Ta are Împărat. Ia-ne de pe aripile vântului, Împărate milostive, scapă-ne de pe aripile vântului! Şi ne fă pe noi locuitori ai Împărăţiei Tale celei veşnice, aproape de stelele şi de soarele Tău, aproape de îngerii şi arhanghelii Tăi, da, aproape de Tine, Tatăl nostru!

...ŞI PUTEREA

A Ta este puterea pentru că a Ta este Împărăţia. Presupuşii împăraţi sunt fără putere. Singura lor putere împărătească este rangul lor împărătesc, care de fapt este numai rangul Tău. Ei rătăcesc în praf şi praful merge acolo unde îl duce vântul. Noi suntem rătăciţi şi umbră şi praf mergător. Dar şi când rătăcim şi mergem noi o facem cu puterea Ta. Prin puterea Ta noi existăm şi prin puterea Ta noi vom fi. Dacă omul face vreun bine, el îl face cu puterea Ta, dar prin el însuşi. Tot ce se face, se face cu puterea Ta, folosită corect sau abuziv, cu înţelegere sau fără înţelegere. Dacă omul, Tată, foloseşte puterea Ta cu voinţa Ta, atunci puterea Ta este numai a Ta; dar dacă omul foloseşte puterea Ta cu voinţa sa, atunci puterea Ta se numeşte puterea lui şi este rea.
Eu spun, Doamne, că atunci când Tu foloseşti puterea Ta, ea este bună, dar când cerşetorii care au împrumutat puterea de la Tine, cu mândrie o folosesc ca fiind a lor, ea este rea. Şi astfel există un deţinător, dar există şi răi folositori ai puterii Tale, dar numai a unei părţi din puterile Tale pe care cu milostenie le împrumuţi de pe masa Ta cea bogată, acestor săraci muritori de pe pământ.
Priveşte la noi, Părinte puternice, priveşte la noi şi nu Te grăbi să trimiţi puterea Ta prafului pământesc până când el nu-şi pregăteşte două camere: voinţa şi smerenia - voinţa bună să folosească spre bine darul Tău cel dumnezeiesc, iar smerenia ca întotdeauna să-şi amintească că toată puterea din cosmos Îţi aparţine Ţie, mare Dătător de putere.
Puterea Ta este sfântă şi înţeleaptă. Dar când este în mâinile noastre, ea este în pericol să fie profanată şi să devină nesfântă şi nebună.
Tată, care eşti în ceruri, ajută-ne să ştim să facem mereu numai una, să ştim că totul este puterea Ta, şi să folosim puterea Ta după voia Ta. Iată, noi suntem nefericiţi, pentru că am descoperit ceva ce este nedespărţit în Tine, noi am despărţit puterea de lumină, puterea de iubire, puterea de credinţă, şi, în sfârşit - aceasta este prima cauză a căderii noastre - puterea de smerenie. Te rugăm Tată, uneşte ceea ce copiii Tăi prost au despărţit.
Te rugăm, ridică din nou la cinstire propria Ta putere care a fost neglijată şi profanată. Dar să vezi măcar ce suntem, noi suntem copiii Tăi.

...ŞI SLAVA ÎN VECII VECILOR

Slava Ta este în veşnicie cu Tine, Părintele nostru împărătesc. Ea este în esenţă în Tine şi independentă de noi. Această slavă nu este din cuvinte ca slava muritorilor, ci este de aceeaşi esenţă netrecătoare cu Tine. Da, ea este nedespărţită de Tine, aşa cum lumina este nedespărţită de soarele înflăcărat. Cine a văzut centrul şi marginile slavei Tale? Cine a devenit slăvit fără să atingă Slava Ta?
Slava Ta strălucitoare ne înconjoară din toate părţile şi ne urmăreşte în tăcere, zâmbind şi mirându-se de patimile şi nemulţumirile noastre omeneşti. Când ne liniştim, cineva în taină ne şopteşte: voi sunteţi copiii Tatălui slăvit.
O, cât este de dulce această şoaptă slăvită!
Ce am dori mai mult decât să fim copiii slavei Tale? Nu este de ajuns aceasta? Fără îndoială aceasta este de ajuns pentru o viaţă dreaptă. Dar iată că oamenii doresc să fie părinţii slavei. Dar aceasta este începutul şi culmea fericirii lor. Ei sunt nemulţumiţi să fie copii şi părtaşi ai slavei Tale, ei doresc să fie părinţi şi purtători ai slavei Tale. Dar totuşi, Tu eşti unicul Tată şi unicul purtător al acestei slave. Există mulţi care abuzează de slava Ta şi mulţi care se înşeală. Nimic nu este mai periculos în mâna unui muritor decât slava.
Tu le arăţi slava Ta, dar oamenii se ceartă pentru slava lor. Slava Ta este un fapt, dar slava omului este o vorbă.
Slava Ta întotdeauna zâmbeşte şi linişteşte, slava omului despărţită de Tine înspăimântă şi omoară.
Slava Ta hrăneşte pe cei săraci şi conduce pe cei blânzi, slava omului despărţită de Tine este cea mai bună unealtă a satanei.
Cât sunt de comici oamenii când încearcă să-şi facă slava lor separată şi despărţită de Tine. A fost un prost care a urât soarele şi a încercat să afle un loc separat de razele soarelui şi să-I aibă numai el. El a clădit o colibă întunecoasă şi nu a făcut geamuri, şi intrând în ea a şezut şi s-a veselit că a scăpat de izvorul tare al luminii. Aşa este prostul şi aşa este locuitorul întunericului care se opinteşte să facă slava lui separată şi despărţită de Tine, Nemuritorule izvor al slavei!
Nu există slava omului cum nu există puterea omului. A Ta este puterea şi slava, a Tatălui nostru. Dacă nu le împrumutăm de la Tine nu le aveam şi ne uscăm ca frunzele despărţite de copac şi împrăştiate de vântul nărăvaş.
Să fim mulţumiţi, că ne numim fiii Tăi. Nu există mai mare cinste pe pământ sau în cer decât aceasta.
Ia de la noi împărăţia noastră, puterea noastră şi slava noastră. Tot ce am numit vreodată că este al nostru acum doarme în ruină. Ia de la noi ceea ce de la început a fost al Tău. Toată istoria noastră a fost o străduinţă prostească să realizăm împărăţia noastră, puterea noastră şi slava noastră. Termină repede cu istoria noastră veche, în care ne-am luptat să fim stăpâni în casa Ta, şi deschide o istorie nouă, în care ne vom da silinţa să fim slugi în casa care este a Ta. Iată, mai bine şi mai slăvit este să fi slugă în împărăţia Ta decât să fi cel mai mare împărat în împărăţia noastră.
De aceea fă-ne, Părinte, slugi ale Împărăţiei, Puterii şi Slavei Tale în toate neamurile şi în toţi vecii.

AMIN!

Sursa: www.episcopiacaransebesului.ro

Recomandare blog

"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

Adormirea Sfintei Ana


Sfânta Ana, care prin harul lui Dumnezeu deveni bunica după trup a Domnului Nostru Iisus Hristos, se tragea din neamul lui Levi, ultima născută a marelui Preot Matan si a sotiei sale Maria, care mai aveau alte doua fete : Maria si Sovi. Cea mai mare, Maria, s-a căsătorit la Betleem si a nascut pe Salomi moasa. Sovi s-a casatorit si ea la Betleem si a nascut pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezatorul. Ana s-a cununat cu inteleptul Ioachim din Galileia si a nascut pe Maria Prea Sfânta Maica Domnului. Astfel Salomea, Elisabeta si Maica Domnului erau verisoare iar dupa descendenta sa trupeasca Domnul Nostru era var de gradul doi al Sfântului Ioan Inaintemergetorul. Dupa ce a nascut pe Maica Domnului, pe care Dumnezeu o rostuise ca cea mai sfânta din neamul omenesc, singura atât de curata ca sa primeasca in ea pe Mântuitorul lumii, si dupa ce a incredintat copilul la Templu, la vârsta de trei ani, ca o ofranda pura si neprihanita, Sfânta Ana si-a petrecut restul vietii sale in post, rugaciune si faceri de bine celor lipsiti, asteptând sa se indeplineasca ceea ce promisese Dumnezeu. Si-a dat sufletul in pace in mâinile lui Dumnezeu la vârsta de 69 de ani. Sfântul Ioachim a murit la vârsta de 80 de ani ; dar nu se stie care dintre cei doi a murit mai întâi. Singurul lucru pe care ni l-a transmis Traditia Bisericii este ca Prea Sfânta Maica Domnului isi pierduse deja parintii la vârsta de 11 ani pe când era încă în Templu.

Sinaxar 25 iulie

Darul lui Dumnezeu pentru noi

Fiecare om e un dar al lui Dumnezeu. Fiecare om are o misiune.

”Pogorârea Maicii Siluana în iadul psihologic şi social al României post-comuniste reprezintă una dintre cele mai frumoase sărbători ale Bisericii, reînzestrate cu copiii lui Dumnezeu, reveniţi acasă şi redeveniţi toţi oameni liberi întru Hristos. Din ghemul său de mătase, Maica le-a împletit tuturor metanie albă, metanie de lacrimi pentru cei readuşi la nunta Mirelui...”

Pr. Jan Nicolae

sâmbătă, 24 iulie 2010

Amintiri din copilărie

"Când venea tata noaptea de la pădure din Dumesnicu, îngheţat de frig şi plin de promoroacă, noi îl speriam sărindu-i în spate pe întuneric. Şi el, cât era de ostenit, ne prindea câte pe unul, ca la "baba-oarba", ne ridica în grindă, zicând:`tâta mare!” şi ne săruta mereu pe fiecare. Iar după ce se aprindea opaiţul, şi tata se punea să mănânce, noi scoteam mâţele de prin ocniţe şi cotruţă şi le flocăiam şi le şmotream dinaintea lui, de le mergea colbul; şi nu puteau scăpa bietele mâţe din mâinile noastre până ce nu ne zgârâiau şi ne stupeau ca pe noi.
— Încă te uiţi la ei, bărbate, zicea mama, şi le dai paièle! Aşă-i?... Ha, ha! bine v-au mai făcut, pughibale spurcate ce sunteţi! Că nici o lighioaie nu se poate aciua pe lângă casă de răul vostru. Iaca, dacă nu v-am săcelat astăzi, faceţi otrocol prin cele mâţe şi daţi la om ca cânii prin băţ. Ăra! d-apoi aveţi la ştiinţă că vă prea întreceţi cu dediochiul! Acuş ieu varga din coardă şi vă croiesc de vă merg petecele!— Ia lasă-i şi tu, măi nevastă, lasă-i, că se bucură şi ei de venirea mea, zicea tata, dându-ne huţa. Ce le pasă? Lemne la trunchiu sunt; slănină şi făină în pod este de-a volna; brânză în putină, asemene; curechiu în poloboc, slavă Domnului! Numai de-ar fi sănătoşi să mănânce şi să se joace acum, cât îs mititei; că le-a trece lor zburdăciunea când or fi mai mari şi i-or lua grijile înainte; nu te teme, că n-or scăpa de asta. Ş-apoi nu ştii că este-o vorbă: "Dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; şi dacă-i popă, să citească..."

Ion Creangă, Amintiri din copilărie II

Verde-albastru

Din satul de poveste.
In mijloc e biserica. Pe vremuri fusese înconjurată de brazi înalți care o protejau de ploi, de vreme grea, de igrasie. Unde vedeai brazii știai ca e biserica satului. Probabil ca oamenii care i-au tăiat vor planta alții. Sper sa fie asa. Casele nu se vad, dar sunt așezate de o parte și de alta a bisericii.
Un alt sat în depărtare.

Totusi, unele locuri rămân neschimbate.

Defragmentarea pe intelesul meu

sau de ce merge greu laptopul/calculatorul :)

Fratele meu desfăcea orice maşinuţă sau aparat pe care îl primea cadou când era mic ca să ştie, să înteleagă, cum funcţionează. Setea asta de a şti, de a cunoaşte există şi acum, a citit mult, a studiat mult şi daca e ceva ce nu cunoaşte, stie unde să caute informaţia. E pasionat de desen, de programe de calculator, de psihologie si de maşini. Când se întâmpla ceva cu laptopul meu, ştiu pe cine să sun:)
Când ne întâlnim, se sperie de multe ori de ceea ce descoperă în laptopul meu, şi primesc certarea frăţească:
Ei, da`ce-i aici la tine, nu ai dat defragmentare, când ai dat ultima oară update la antivirus... etc ?
Ei, îmi iau carnețelul şi îmi notez cuminte ce îmi spune:)
Partea cu defragmentarea mi-era greu de înţeles. Până într-o zi când mi-a explicat, aşa...pe înţelesul meu:
"De fiecare dată când lansăm o aplicatie, indiferent cum se numeste ea (Messenger, Office, Winamp, etc.), calculatorul folosește anumite fișiere și documente necesare rulării optime. În timp, aceste fișiere nu se mai găsesc în locul inițial (pe hard un document poate fi rescris de nenumarate ori, în diverse locuri). Prin urmare, este nevoie de rularea unei aplicații pentru restabilirea ordinii inițiale a fișierelor - defragmentare.
Ai o bibliotecă mare, cu multe cărţi. Când te interesează ceva, iei o carte din bibliotecă, citeşti ce te interesează şi o pui deoparte. Iei altă carte, iar citeşti din ea, apoi iei alte cărţi din bibliotecă, le rasfioeşti şi nu le mai pui înapoi. După un timp, când ai nevoie de ceva, e greu să mai găseşti ce îţi trebuie, cărţile nu mai sunt aşezate frumos pe rafturi în bibliotecă, ci sunt puse alături. Când pun în aplicaţie defragmentarea, cărţile sunt luate şi puse înapoi în raft. Din nou le poţi găsi cu uşurinţă. "
Deci asa...:)

Luci, fratele meu drag şi unicul :)

Cer nou- Zorica Laţcu

Grăit-am ieri prin lacrimi cu Domnul şi i-am spus:
“De noi cum nu Ţi-e silă Prea Scumpul meu Iisus?
Cum nu-ţi întorci Tu faţa cu silă de la noi
Şi cum mai vrei să suferi făptura de noroi?
Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat
Cel care peste aripi de înger a călcat ?
Cum poala prea curată, Stapane, n-o fereşti,
În tina omenească să nu ţi-o murdăreşti?
Cum poţi să suferi, Doamne, miros de putregai,
Când ai tămâia dulce a crinilor din rai?
Cum suferi bezna noastră, Tu, soare strălucit,
Cum poţi să rabzi ocara, Tu, Domnul prea slăvit?
Şi cum fiind căldura iubirilor cereşti,
În inima mea rece Tu vrei să locuieşti?
Tu, Cel ce stai în ceruri cu mari luminători,
În iadul meu, Stăpâne, cum vrei să Te cobori?
Ca Petru ani de-a rândul te-am izgonit mereu
Ieşi de la mine, Doamne că păcătos sunt eu.
Dar n-ai plecat! Ba încă, cu pasul Tău curat,
Ai coborât tot cerul în iadul meu spurcat.
Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit,
Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit.
Cu focul Tău pe mine, cel rece, m-ai aprins
Şi peste sărăcia mea goală ai întins
Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat,
Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat.
Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neîncăput,
Şi sufletul meu, iată, cer nou Tu l-ai făcut.
În sufletul meu astăzi Tu însuţi locuieşti
Cu Maica Prea Curată, cu cetele-i cereşti.
Şi pentru toate acestea, Iisuse prea iubit,
În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit”

vineri, 23 iulie 2010

Dumnezeu te-a făcut o făptură minunată şi te iubeşte atât de mult, că moare de dragul tău

„Domnul îl iubește mult pe păcătosul care se pocăieşte şi îl strânge cu drag la pieptul Său: „Unde ai fost copilul Meu? De multă vreme te aştept!” (Sfântul Siluan)

Nu contează

Nu contează că eşti gras sau slab- eşti frumos oricum ai fi şi eşti iubit asa cum eşti,
nu contează că ai nasul lung şi subtire ori mic sau borcănat- eşti frumos oricum ai fi şi eşti iubit asa cum eşti,
nu contează că ai părul negru, șaten, roșu, cărunt sau blond-eşti frumos oricum ai fi şi esti iubit aşa cum eşti,
nu contează că ai ochii verzi sau negri,
nu contează că esti înalt sau scund,
eşti frumos oricum ai fi şi esti iubit asa cum eşti.
Dumnezeu te-a făcut o făptură minunată şi te iubeşte atât de mult,
că moare de dragul tău, își dă viaţa pe cruce pentru tine.
Nu contează că ai sau nu ai haine de firmă,
nu contează că ai vilă cu 35 de camere sau o cămăruţă,
ori dormi în gară ori în cel mai scump hotel,
nu contează că ai facultate, doctorat sau doar liceu ori patru clase,
pentru a fi iubit de Dumnezeu,
Dumnezeu te iubeste oricum ai fi.
Nu contează că esti director de bancă sau femeie de serviciu,
contează să îl ai în suflet pe Dumnezeu, să-L chemi mereu în viaţa ta.
Toate etichetele puse de alţii nu contează decât în mintea omului.
Dumnezeu cu mâinile lui a creat omul şi l-a creat frumos, a sădit în inima lui dorul de frumos, de bine şi de adevăr.
Restul e suflare de vânt, dacă e trăit fără Dumnezeu.

Chiar nu contează că un om e gras/ slab, că are fundul mare sau e costeliv, că are coşuri pe faţă-deşi pentru unii e cel mai mare dezastru, dar chiar şi aşa, omul poate fi fericit. De ce ?
Pentru că ceea ce contează este să îl aibă în suflet pe Dumnezeu.
Să ştie că de El depinde în toate, şi să-I mulţumească pentru toate. Asta contează.

Lumea

Vine lumea şi spune că trebuie să fii într-un anume fel, să fii îmbrăcat într-un anume fel, să ai pantofi la modă cu tocuri de 12 cm oricât or fie ei de incomozi- povestea cu hainele împăratului e valabilă. Vine lumea şi spune (îţi prezintă în reclame, în magazine, în reviste) că e la modă să umbli cu haine rupte, cu părul vopsit, e la modă un piercing, un tatuaj şi tinerii vor să fie şi ei "în rând cu lumea".
Dar tot aşa, vine lumea şi spune "pe vremea mea...era altfel, tinerii erau mai cuminţi, noi nu îndrăzneam să vorbim aşa obraznic, să ne îmbrăcam aşa..., etc, etc". Chiar aşa?

Puţină dragoste

Se întâmplă să aud oameni vorbind despre tineri ca de nişte ciumaţi, ca de nişte sperietori. Mergeam odată la bibliotecă cu un grup de elevi veseli, plini de viaţă, şi o doamnă, pe trecerea de pietoni, a strigat la ei de frică să n-o lovească! Ei vorbeau pur şi simplu şi erau veseli! Frica era numai în mintea doamnei...
Un domn pensionar vorbea odată în autobus despre câţiva tineri care stăteau cu picioarele pe o bancă din parc şi pe care i-a apostrofat, iar răspunsul lor n-a fost tocmai lapte şi miere, dar n-a spus că s-a rugat pentru ei, măcar o clipă. N-a avut o vorbă bună pentru ei şi nu avea nici acum. Dumnezeu să-l lumineze.
S-a întâmplat să citesc câteva comentarii ale unei doamne în vârstă care începea cu « pe vremea mea...», şi continua spunând că "se bucură că nu este în ziua de azi adolescentă, că pe atunci nu erau atâtea tentaţii şi a scăpat de la căderea în păcat, şi se mai bucura că nu are fete de crescut acum, că în ziua de azi...etc." Mie mi s-a părut greu cuvântul ăsta. E ca şi cum ar spune: « mulţumescu-ţi Ţie Doamne, că nu sunt ca celălalt. »

Când a venit Mântuitorul în lume, lumea căzuse atât de mult în păcat, încât mai jos de atât nu putea să cadă. Atâtea păcate existau atunci! Hristos a venit, a ridicat păcatele lumii şi le-a nimicit prin puterea crucii, prin moartea şi învierea Sa. Ne-a dat arma de luptă împotriva păcatului, împotriva diavolului, ne-a dat crucea Sa. Cine îşi ia crucea şi Îl urmează pe Hristos, toate le poate face. Atunci de unde deznădejdea asta şi batjocura faţă de tineri? Din faptul că cel care deznădăjduieşte se încrede în el şi nu în Dumnezeu care este Iubire.

Măcar o clipă să ne întrebăm: li s-a oferit iubire tinerilor ? Au primit iubire de la mama, de la tatăl lor, de la bunicii lor ? Au fost îmbrăţişaţi cu drag la pieptul lor ? Dacă răspunsul este da, Slavă Domnului, în inima lor s-a sădit sămânţa bună, e nevoie de răbdare să se vadă roadele. Dar dacă este nu, atunci nu îi mai batjocori şi tu cu încă o insultă. Ce mai înseamnă una în plus sau în minus, pe lângă cele cu care a fost hrănit din copilărie? Când le vorbeşti cu ură, nu îţi vor răspunde în grai dulce.

Dă-le putină iubire, bucură-te că există şi că n-au fost aruncaţi într-un tomberon de spital. Poate într-o zi, cine ştie, unul dintre ei îţi va salva viaţa.
Bucură-te când vezi tinerii intrând în biserică, bucură-te când vezi tineri în jurul tău, nu te teme de ei, iubeşte-i, roagă-te pentru ei, binecuvintează-i.
Chiar pe stradă să fii şi să vezi o tânără cu haine prea puţine pe ea sau un tânăr cu părul vopsit verde-mov-albastru, cu pantalonii rupţi- cumpăraţi cu bani grei, cu haine pline de ţinte, cum ori fi ei, cu părul lung acoperindu-şi ochii de privirile celorlalţi, oricum ar fi ei, roagă-te pentru ei ! Au atâta nevoie de dragoste!
Fapta ta bună e o faptă de milostenie. Dacă nu poţi să-i ajuţi cu o vorbă bună, caldă, măcar roagă-te în gând pentru ei.
Dumnezeu îţi va răsplăti ţie pentru toată dragostea ta.
Tinerii aceştia sunt cea mai mare comoară a noastră. Se cuvine să-i iubim.
Sunt atâţia tineri cu suflet delicat, cald, curat!
Ramona Pop

Copilașul meu Ieremia este ca o poezie frumoasă

De la Ieremia...

Copilașul meu Ieremia este ca o poezie frumoasă. El îmi aduce aminte de Dumnezeu în fiecare zi. S-a născut pe 29 Septembrie, ziua de naștere a părintelui Boca. Are un zâmbet pe buze tot timpul, de când se trezește până adoarme. Am început să îi spun de Doamne Doamne de mic, spre disperarea soțului meu, și face niște analogii și raționamente de om mare.

Când era mic avea constipație, pe la doi anișori și jumătate. Era atât de greu să meargă la WC, că plângea și el și noi. Într-o zi a rămas pe WC și încerca cu greu să facă căcuța. Atunci a strigat către mine, plângând: Mami, să știi că Domnul Iisus nu mă ascultă. L-am întrebat de ce și el a spus că Îl roagă să nu îl mai doară când face. Atunci, disperat a spus că Îl spune pe Domnul Iisus la Măicuța Domnului. Acum Ieremia are aproape 6 ani și nu mai suferă de constipație.

Într-o zi a venit la noi un baiețel mai mare și a început să „tragă” cu pistolul cu biluțe în peretele pe care era icoana Maicii Domnului. Ieremia a început să plângă disperat că o doare și îi spunea baiețelului să se oprească. Cred că avea vreo 4 anișori. I-am luat pistolul din mână băiețelului și, foarte serioasă i-am spus să nu o mai rănească pe doamna din tablou că o doare. Parinții lui se distrau de minune. Le-am spus că Ieremia are un respect mare pentru Maicuța Domnului și că nu plânge degeaba. De atunci - slavă Domnului! - vine și mama copilului la biserică.

Când era micuț i-am pus o poză cu Maicuța Domnului deasupra patului. Jucăria specifică - să îi pui o poză cu mami când e bebe, că e bine să o vadă. Când a învățat să vorbească și îl întrebam cine este în poză, el îmi spunea: Mami. Dacă îl întrebam pe cine ține Maicuța Domnului în brațe el îmi spunea: Ieremia.

Este o dulceață de copil. Seara când își spune rugăciunea cu mine, după ce termină, o pupă pe Maica Domnului în icoana, dar într-un singur loc: steluțele de pe umerii Măicuței Domnului. Îmi spune că și el vrea să aibă una și că dacă-i cuminte, ea o să-i dea. Ne-am făcut un mic altar în casă, cu icoane cu Domnul Iisus și Măicuța Domnului. El i-a adus o floricică de jucărie și vorbește cu ea: Sper să-ți placă floarea meu (face dezacorduri în romanește).

Și o ultimă poveste cu iubirea mea de copil: soțul m-a rugat când mergeam la cumpărături să nu uit să îi iau un bilet la loterie. Ieremia l-a certat serios: Tati, să nu caștigi la lotot, că nu cinștit banii! Trebuie să muncește pentru casă! Tatal lui a spus că eu l-am învățat să spună, dar nu e adevărat. Ieremia și-a pus o emblemă pe piept și a spus că el valorează un milion de dolari. Era atât de dulce, cum era serios.

E o dulceață de copil. Așa cum am prezis mai demult când voiam să îl avortez, el îmi aduce mai multă bucurie decât aș fi crezut.

Mă rog lui Dumnezeu să-i dea înțelepciune să biruiască viața!

Astă seară ne rugam la îngerașul și povesteam de respect. Ieremia m-a întrebat ce înseamnă respect. I-am spus de respectul față de biserică, de Măicuța Domnului și, că din respect noi nu vorbim și nu facem gălăgie ca la școală. El m-a întrebat dacă atunci când respecți pe cineva îți este frică, iar eu i-am spus că da: când respectăm pe cineva, avem un sentiment de frică, și în același timp curiozitate să îl cunoaștem mai bine. El mi-a spus că o respectă pe Maica Domnului, că lui îi este frică să nu plece de la el când o cheamă. Dacă nu-l mai ascultă? Așa o respectam noi pe Maica Domnului, și eu cred că de aici vine respectul față de părinți și ceilalți. Și acum, dacă îl înteb pe cine ține Maica în brațe îmi spune: pe Ieremia.

În legatură cu Ieremiuță găgăuță aveți permisiunea să postați despre isprăvile lui de năzdrăvan, că într-adevăr sunt dulci.

Apropo, am mers duminică la biserică și noi îi ducem în dar ceva Măicuței Domnului.Ce putem: un spic de grâu, o floricică , ceva frumos. Ieremia are grijă să o „întrebe” dacă-i place ce i-a adus. Când am venit acasă, Ieremia mi-a spus un lucru ce m-a rușinat groaznic. Când l-am întrebat dacă i-a plăcut Măicuței Domnului floarea, el mi-a zis: Mami, să nu-i mai aduci nimic la Măicuța Domnului că nu mai vrea. Dacă tu fumezi... nu-i mai place de tine, mai bine lasă-te de țigări. Am amuțit pe loc și n-am știut ce să-i răspund, de parcă eu eram copilul mic.

Doamne, binecuvintează pe Ieremia și pe toți copilașii Tăi și vindecă sufletele și trupurile părinților lor ca să-i crească în bucurie și pace în Casa Ta!
Mulțumesc mult, Ieremia pentru cuvintele tale. Le pun aici pe site că să se bucure mulți copii - mici și mari - de tine, și să te pomenească în rugăciunea lor. Sunt sigura că ți se vor alătura și alți copilași!
Cu dragoste și rugăciune,
Maica Siluana

Absolvenţii

Această fată frumoasă se uită la Hristos... Şi atâta timp cât se uită la El, ea rămâne frumoasă: ochii ei, limpezi şi strălucitori, privesc fără reţinere sau ezitare, fără regret şi fără umbre... O francheţe blândă, o tandreţe liniştitoare... Cruciuliţa de pe piept mă face să mă gândesc că e privirea cuiva căruia i s-a iertat totul, în chip desăvârşit; iertare care i-a lăsat în inimă şi-n ochi, scânteia unei credinţe de neclintit...

Văd în această fotografie, una de pe panoul Absolvenţilor... Adică, a acelora care au trecut cu bine, vacanţa de vară... N-au rămas corigenţi la nici o ispită: pe toate le-au biruit aşa, privind la El şi strigându-I, cu inima, să le sufle! ORTODOXIA e şcoala în care cei mai buni sunt cei care copie mai bine! Biserica e şcoala în care asta se învaţă: arta copierii lui Hristos! Profesori sunt Sfinţii, iar examinatori, diavolii! Fiecare candidat îşi ia crucea şi ca un surfer, se străduie să rămână deasupra valurilor tot mai înalte pe care le stârnesc dracii în viaţa lui! Reuşesc numai cei ce, după furtună, au rămas pe cruce... după ce au trecut valurile furioase ale batjocurii celorlalţi şi cele uriaşe, parcă imposibil de învins, ale seducţiei amoroase.... Valurile ce le iscă diavolii în minţile părinţilor şi în propriile viscere: valuri de suspiciuni şi îndoieli, de ironii şi insulte, de senzualitate şi mânie... Şi mai ales valurile mărunte dar încăpăţânate şi viclene ce-i trag, pe nesimţite, spre Litoral; unde-i aşteaptă Desfrânarea cu mii de trupuri goale ca nişte capete de balaur care se prefac că dorm pe nisipul cald...

Străzile oraşului vor fi în toamnă pline de oameni mai bătrâni cu o vară, oameni cu inimile şi feţele arămii ca amurgurile, inimi de aramă sunătoare care şi-au consumat tinereţea şi dragostea prin hoteluri, pe plaje şi-n cârciumi...

În vreme ce, pe panoul Absolvenţilor lui Hristos, vor fi numai adolescenţi care, din toată vara, au adunat, în inimi şi-n priviri, doar biruitoarea lumină a răsăriturilor ei...

Sursa: ABSOLVENTII- Blogul Oameni si demoni