Fetiţa are vreo trei anişori. Merge seară de seară cu bunica la biserică, la Paraclisul Maicii Domnului. Prima dată am vazut-o duminică la biserică, în braţele bunicii. Greu trecea neobservată o fetită aşa de mică în haine de sărbătoare, cu chip frumos, curat, luminos, dar...fără lumina ochilor.Mai târziu am vâzut-o mergând spre casă ţinută de mâini de bunica şi de o fetiţă mai mărişoară. Bucuroasă, senină. Unii oameni se opreau din drumul lor, o mângâiau pe cap şi îi spuneau că e frumoasă.
*
Tocmai începuse Paraclisul. Tinerii cântau în strană cu dragoste, trăiau toţi ceea ce cântau sau citeau. Trăiau rugăciunea.
Soseşte şi bunica însoţită de cele două fetiţe. Lasă poşetuţa roşie pe un scaunel şi merg să se închine.
Pe o masă mare e o cruce şi alături e icoana Maicii Domnului. Bunica se închină, se apleacă şi sărută crucea apoi o ia în mână şi o apropie de buzele fetiţei. Dar fetiţa îi ia din mâini crucea în manuţele ei, vrea să ţină crucea în mână şi să o sărute singură.
Apoi bunica se închină şi sărută icoana mare de alături. O ridică pe fetiţă să sărute icoana, apoi o aşează langă ea, dorind să se întoarcă la locul său din biserică. Fetiţa nu vrea să plece, se smulge din mâinile ei şi întinde braţele spre icoană. Bunica o ridică iar. Fetiţa întinde mâinile peste icoană, le mişcă peste icoană, peste veşmantul şi mâinile Maicii Domnului, peste chipurile sfinte din icoană, până la aureolă. Acolo nu mai ajung mânuţele ei mici. Bunica o lasă jos şi merg împreună în faţă. Fetiţa îi spusese să o ducă acolo unde se cântă.
Ramona Pop
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu