luni, 11 octombrie 2010

Sprijiniti Revista Orthograffiti


Laurențiu Dumitru
Editor Coordonator OrthoGraffiti

În toamna anului 2008 am creat Revista OrthoGraffiti ( www.orthograffiti.ro ) din dorința sinceră de a construi o punte spre tinerii nostri, de a le vorbi ALTFEL, pe limba lor, despre frumusețea Ortodoxiei și a vieții în Hristos. Ca în orice proiect de suflet, am investit mult timp, muncă, entuziasm și resurse financiare proprii.

De-a lungul timpului scurs de la prima apariție, am găsit susținere printre prieteni, colaboratori, preoți, profesori, care au crezut în necesitatea existenței acestei reviste. Ne-au încurajat, ne-au ajutat să ajungem la cât mai mulți tineri și, după putere, ne-au sprijinit discret chiar și financiar.

Dacă și ție îți place revista noastra, dacă crezi în necesitatea ei, dacă dorești să te alături și tu acestei lucrări de misionariat ortodox în rândul tinerilor, vorbește cunoscuților tăi despre OrthoGraffiti, recomandă-ne preoților și profesorilor de religie inimoși pentru colaborare, dăruiește o revistă unui tânar, și, dacă poți, ajută-ne printr-o donație sau o sponsorizare.

Ajutorul tău va fi folosit pentru ca revista să apară în continuare, să aibă aceeași calitate și același preț accesibil și să ajungă la cât mai mulți tineri, unii dintre ei cu situații materiale defavorizate.

Banii se pot depune în contul S.C. Pridvor Media Press AG S.R.L.
CUI 24588375, J03/2088/10.10.2008

În RON
RO32BRDE030SV86254530300

În Euro (pentru străinatate)
RO32BRDE030SV86254700300
COD SWIFT: BRDEROBU
Conturile sunt deschise la BRD, sucursala Pitești


[ Mai multe informații despre revistă găsiți aici : Ce este OrthoGraffiti ]

Dumnezeu să vă răsplătească înmiit dragostea!

Sprijiniti Revista Orthograffiti 

Un comentariu:

Unknown spunea...

Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro.