S P A R G E T Ă C E R E A
Adevăruri despre care nu vorbim – ABUZUL SEXUAL
Cum să ştiu dacă am fost victimă a unui abuz sexual în copilărie?
Intimitatea
The Courage to Heal: Procesul schimbării
Procesul schimbării
“Mult timp, m-am simțit ca un produs alterat. Eram obsedată de întrebarea:”Ce e în neregulă cu mine?” Dar am continuat să lucrez. O parte din mine știa că nimic nu putea să mă blocheze. Celulele mele se schimbă în totalitate la fiecare șapte ani. Cum aș fi putut să mai fiu un produs alterat? Bineînțeles că mă puteam schimba.” Saphyre
Când îți amintești pentru prima dată de un abuz, sau îi conștientizezi efectele, e posibil să simți o mare ușurare. În sfârșit, problemele tale au un motiv. Există cineva, și ceva, pe care poți da vina. Dar, pe parcurs, îți dai seama că lucrurile nu sunt chiar atât de simple-sau corecte. După cum spunea un supraviețuitor “Bunicul meu murise, iar eu eram încă vie, cu aceleași probleme pe care le-am avut întotdeauna. A fost nevoie să-mi dau seama că, dacă îmi doream o altă viață, trebuia să fac ceva legat de asta.”.
O femeie a mers, timp de 10 ani, la terapie, în legătură cu un incest, până a realizat că era singura responsabilă de schimbarea propriei vieți:
A fost nevoie să trec de la confruntarea cu incestul timp de o oră, pe săptămână, în terapie, la confruntarea cu acesta, în viața reală. Mi-am dat seama că trebuia să mă opresc din a vorbi despre asta, contra sumei de 40 de dolari pe oră, și să trec la acțiune. E mult mai puțin costisitor să lucrezi cu tine, în timpul tău, decât ca vindecarea ta să depindă de o ședință săptămânală de o oră. Aș fi putut să port discuții terapeutice cu oricine cunoștea limbajul, dar a fost necesar să realizez că nu aveam grijă de mine, în viața reală.
M-am hotărât să-mi schimb viața și să devin responsabilă pentru ce mi se întâmpla. Am început să-mi pun întrebări, cum ar fi: Ce am făcut, ca să mă imobilizez? De ce am rămas într-o relație abuzivă?
Apoi, am început să am grijă de viața mea. Mi-am schimbat relația. Mi-am schimbst serviciul. Mi-am schimbat locuința. Am început să am grijă de chestiile serioase! Am deschis un proces contra fostului meu prieten, pentru violență. Am înapoiat banii pe care i-am împrumutat. Am luptat pentru custodia copilului meu, impotriva fostului soț. Am început să-mi trăiesc mânia. Am început să plâng. M-am schimbat cu adevărat. Arăt altfel. Vocea mea sună diferit.Mi-am schimbat viața prin propria voință.
CUM SĂ TE SCHIMBI
Etapele care stau la baza schimbării sunt:
- Să devii conștientă de comportamentul pe care vrei să-l schimbi.
- Să analizezi motivele care stau la originea acestui tip de comportament. Când s-a întâmplat pentru prima dată să te comporți sau să te simți în felul acesta? Ce se petrecea atunci? Încearcă să înțelegi de ce aveai nevoie de acest comportament.
- Să ai compasiune pentru ceea ce ai făcut, în trecut. Chiar dacă nu ai luat deciziile cele mai înțelepte sau mai sănătoase, ai ales opțiunile care ți se păreau posibile la momentul respectiv, iar acum, faci alegeri mai bune. Concentrează-te asupra acestui lucru.
- Să găsești modalități noi pentru a-ți împlini nevoile. Deși nu toate schimbările scot la lumină o nevoie neîmplinită, multe fac acest lucru. Tratând cu seriozitate aceste nevoi și găsind noi moduri de a le împlini, faci posibilă menținerea schimbării.
- Să găsești sprijin. Mediul în care trăiești-oamenii pe care îi observi-îți influențează abilitatea de a face schimbări. Oamenii care fac eforturi pentru a creșe și pentru a aduce schimbare în propriile vieți te vor sprijini prin încurajări și prin exemplul personal. Oamenii care trăiesc în tiparele pe care încerci să le spargi, vor încerca în continuu să te tragă înapoi. Fii conștientă de puterea influențelor exterioare.
- Să faci mai multe încercări. Deși câteodată poți să arzi etapele, de obicei, schimbarea e un proces anevoios și monoton, care nu pare să fie eroic sau palpitant. Dar aceste etape zilnice contribuie la o schimbare reală și la o viață mai împlinită.
- Să fii perseverentă. Majoritatea schimbărilor pe care le facem în viața noastră necesită repetiție. Dacă n-ar fi atât de greu să renunțăm la o singură țigară, nici renunțarea la fumat n-ar fi atât de dificilă.
Obstacole în calea schimbării
Nu ne schimbăm în vid. Noile tale schimbări au consecințe asupra celor din jurul tău. Hotărârea ta de a te schimba poate să reprezinte o amenințare pentru ei, deoarece înseamnă că și ei vor trebui să se schimbe. Deși este vorba de o schimbare în bine, oamenii nu se decid întodeauna de bunăvoie să ducă o viață mai sănătoasă.
O supraviețuitoare în vârstă de 47 de ani a descris felul în care soțul ei a reacționat, după ce ea a intrat în terapie: “Am făcut schimbare după schimbare după schimbare. John era speriat. Ce se întâmplase cu femeia cu care se căsătorise? Părusem a fi o văduvă cu trei copii. Dintr-o dată, nu mai eram așa. Eram o femeie care tocmai își luase zborul.”
Schimbarea necesită sprijin și comuniune. Dacă nu le găsești la oamenii apropiați, caută-le în altă parte, fie la prieteni noi, la un consilier sau într-un grup format din alți supraviețuitori.
Conștientizarea fricii
Te ajută să-ți numești fricile. A spune lucrurilor pe nume te ajută să te detașezi de ele. O femeie care suferea continuu de despresie și de imobilitate a făcut o listă de lucruri cu care trebuia să se confrunte în viață, dacă s-ar fi vindecat. Lista era foarte lungă. Ar fi avut de înfruntat posibilitatea succesului sau a eșecului în carieră. Ar fi trebuit să riște să se apropie mai mult de iubitul ei. Ar fi fost nevoită să nu mai dea vina pe familie, pentru problemele ei, și ar fi trebuit să renunțe la imaginea pe care ei o aveau despre ea (că era o ratată). Și-ar fi pierdut identitatea de persoană bolnavă, de victimă. Ar fi trebuit să învețe să lucreze cu adevăratele ei senimente, în loc să le ascundă sub disperare și anxietate. Ar fi trebuit să atragă oameni datorită calităților ei, nu pentru că le inspira milă. Când a revăzut lista, și-a putut da seama de ce îi era frică.
Frica nu trebuie să te oprească
Câteodată, frica însoțește pașii necunoscuți și palpitanți pe care îi facem, în viață. Este sentimentul care te face să-ți tremure genunchii, prima dată când cânți în public, când te confrunți cu persoana care te-a abuzat, sau când îți depui dosarul pentru un nou seviciu, pe care îl dorești cu adevărat. Când faci un lucru nou și solicitant, ai nevoie de această energie. Este adrenalină. Adesea, femeile simt acest fel de frică atunci când iau decizii absolut corecte, în legătură cu propria viață.
Frica nu trebuie să te oprească. Chiar dacă ți-e teamă, poți să mergi înainte și să faci schimbările pe care le vrei. Le faci, oricum. Le faci cu teamă. Le faci cu emoție, într-un fel stângaci. Tremuri sau transpiri. Nu ești grațioasă sau calmă, dar le faci.
Tiparul contraatacă
Tiparul e orice comportament devenit obișnuință. Este adânc înrădăcinat, format prin repetiție, și dă rezultate deja cunoscute. Chiar dacă rezultatul nu este cel dorit, este previzibil, ceea ce contribuie la fixarea tiparului. Tiparele se dezvoltă, de obicei, în mod inconștient, ca o reacție de adaptare, când opțiunile ne sunt limitate. Te ajută, dar au și dezavantaje.
Tiparele au o viață proprie și o voință foarte puternică de a supraviețui. Contraatacă și se răzbună atunci când sunt amenințate cu anithilarea. Odată ce ai identificat un tipar și te-ai hotărât să-l elimini, adesea, se amplifică. Laura își amintește:”M-am hotărât să fiu mai prezentă în viața mea, pentru că nu mai voiam să mi se rupă filmul de ficare dată când un sentiment mai puternic ieșea la suprafață. Dar tiparul contraataca, frenetic. Lucrurile mergeau din rău în mai rău. Mă simțeam pierdută tot timpul. Cînd mă gândeam că nu mai pot suporta, că n-o să depășesc niciodată starea asta, tiparul s-a spart. Primisem minunea înfricoșătoare de-a fi în stare să trăiesc în prezent.”
O altă femeie, care a trecut printr-o serie întreagă de relații abuzive, a lucrat la schimbarea tiparului. Dar, tocmai când tiparul era pe cale să cedeze, a spus:”Am avut o legătură de trei săptămâni, în care am retrăit toate relațiile bolnave din viața mea. Am trecut în viteză prin toate tiparele mele. M-am simțit ca într-un film cu Charlie Chaplin.”
Este important să nu renunți, odată ce ai ajuns în acest punct critic. Este posibil ca sentimentul de “nu mai pot suporta” să însemne că ești aproape de schimbarea pentru care lucrezi atât de mult.
Puțină iubire de sine te poate ajuta foarte mult
Fii bună cu tine. Ai răbdare. Copiii nu învață să meargă într-o singură zi. Nu ne pierdem răbdarea și nu ne enervăm când se împiedică și cad. De fapt, ne bucurăm de primele lor încercări, chiar dacă duc la o cădere. Să te ierți pe tine însăți când regresezi, să fii blândă cu tine însăți, poate fi un mod de sine stătător de a sparge tiparele. O supraviețuitoare a povestit cum și-a îmblânzit atitudinea față de sine, în timp:
“Când intru într-un tipar vechi, mă simt aproape ca atunci când mă încalț cu o pereche de pantofi care nu-mi mai vin. Mi i-am pus iar, și acum încerc să dansez, dar nu pot. La început, mă mustram: “De ce te-ai încălțat iar cu pantofii ăia tâmpiți?” Eram disperată că nu mă voi putea schimba nicicând.
Pe măsură ce înaintam în vindecare, eram în stare să fiu mai blândă cu mine însămi: “Doamne, iar am alunecat”. Mă felicitam pentru că mi-am dat seama atât de repede, și apoi mă întrebam: “Ce s-a întâmplat și mi-a provocat asta?” În loc să mă autoagresez, îmi spun că voi avea grijă de mine data viitoare, și mă gândesc în ce feluri aș putea s-o fac.”
Recunoaște-ți meritele
Adesea, oamenii sunt foarte conștineți de dificultatea unui lucru, înainte de a-l face. Ești speriată, șovăi, îți aduni toată puterea și tot curajul, și ajungi cumva să faci ceea ce ți-ai propus. Apoi, imediat după ce ai terminat, te gândești:”Bine, dar ce urmează?” Sau, mai rău, te enervezi pe tine și îți spui: „Nu înțeleg de ce a trebuit să amplific acest lucru. Nu era cine știe ce.”
Dimpotrivă, era foarte mult. Și ai nevoie să conștientizezi acest lucru.
O femeie, care făcea terapie cu Ellen, era supărată pe sine pentru că avea o relație cu un bărbat la care nu ținea. Fiindcă se temea că nu va mai găsi pe altcineva care s-o vrea și pentru că îi era frică de singurătate, a continuat. Din când în când, a mai încercat să-și facă curaj să se despartă, dar șovăia și rămânea cu el. În final, după mai multe luni, a încheiat relația. În săptămâna aceea, a vorbit mai toată ședința, la terapie, despre alte lucruri, și apoi a spus că s-a despărțit de acel bărbat. Chiar în aceeași frază, a continuat să spună că era supărată pentru că se simțea încă nehotărâtă și se întreba dacă să se întoarcă la el sau nu
“Stai”, a întrerupt-o Ellen. „Te-ai despărțit de el?”
“Da, dar nu sunt destul de decisă. Am…”
Ellen a întrerupt-o din nou:”Dar v-ați despărțit. Chiar dacă te vei hotărî la un moment dat că vrei să te întorci la el, totuși, ai făcut un lucru pe care ți-l doreai și-ți era foarte teamă să-l faci. Ai făcut-o! Și nici măcar nu spui o frază întreagă despre asta.”
Într-un final, femeia și-a trăit această realizare. Își să audă că mulți oameni se simt neliniștiți când se comportă într-un fel neobișnuit pentru ei, chiar dacă e spre binele lor.
Sărbătorește
După ce ai atins un scop, după ce ai făcut o schimbare pentru care ai muncit din greu, sărbătorește. A sărbători înseamnă a face ceva care îți dă o stare de bine, indiferent dacă ceva zgomotos sau ceva serios. Mănâncă homar, cumpără o felicitare drăguță și trimite-ți-o. Fă un ritual. Aprinde o lumânare. Fă ceva special pentru tine.
Exerciții scrise
1. Fă-ți timp să apreciezi cât de departe ai mers cu vindecarea. Ești la început sau ai făcut progrese? Ce motive ai de care să te simți mândră? Ce obstacole ai depășit? Ce succese mici (și mari) ai obținut? Recunoaște-ți meritele. În detaliu.
2. Deja ai depus foarte mult efort-și încă mai e mult. Care sunt scopurile pentru care vrei să te vindeci, acum? Enumeră câteva modalități prin care ai putea să-ți atingi scopurile. Scrie despre lucrurile pe care e nevoie să le faci, ca să înaintezi în viață. Acestea pot fi generale, cum ar fi “Trebuie să am mai multă compasiune față de mine.” , sau specifice: “Trebuie să ard fotografia abuzatorului, care e încă pe peretele din sufrageria mea.”
Schimbare
De Ellen Bass
Aici, îmi smulg din piept vechile rădăcini,
Ca pe roșiile lăsate să crească până în decembrie, cu tulpinile groase, ca de pomi tineri.
E clipa când vechile frici se-ntrec, precum caii de curse, și e nevoie să le strunesc tot mai mult. Iar eu, vizitiul, din același motiv, despre care ele nu știu,
Mă chinui să le stăpânesc.
Spaima se ține de mine, ca un virus,
Iar eu transpir, de febră,
Încercând s-o distrug.
Frica aceasta e invizibilă. Se vede doar o femeie care petrece o zi obișnuită,
Bea ceai, merge singură la filme, citește în pat. Dacă ea mă va învinge,
Voi arăta la fel.
Încerc să scot o mașină care derapează din noroi alunecos de jumătate de secol. Îmi croiesc calea prin crengile căzute ale inimii mele. Fără precizie de laser, doar cu cuțitul primitiv al nevoii, tai și unesc circuitele creierului meu.
Mă schimb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu