luni, 22 august 2011

Să nu cerşeşti iubirea, că o ai, şi încă ce minunat o ai!

- Câtă răbdare poate avea o fată cu un băiat care nu este hotărât în a lua o decizie în ceea ce îi priveşte?


- A venit la părintele Paisie în Sfântul Munte un tânăr şi i-a zis: Părinte, m-am hotărât să mă fac mohan! Şi părintele a spus: Asta mi-o spui din inimă sau din minte? Şi el n-a ştiut ce să spună. Şi-a spus: Dacă nu ştii ce să-mi spui, clar că zici din minte, asta înseamnă că tu nu ştii ce înseamnă a fi monah- du-te înapoi în lume.
În primul rând, tu, fată, iubeşte-l din toată inima pe cel ce aştepţi să se hotărască, îmbracă-l în dragoste, dar nu într-o dragoste insistentă şi în priviri, în scrisori, în atenţii, nu în asta, (ci) într-o dragoste înţeleaptă, feciorelnică, cuviincioasă, evlavioasă. Respectă-i libertatea lui, dar, dacă el doreşte apropiere de tine şi mereu vrea să fi cu tine, tu-i spui: Frate, ia o hotărâre în ceea ce ne priveşte. Vrei să fim împreună? Da, mă bucur să fim împreună. Bun. Ai un gând serios cu mine? Nu ştiu. Atunci să ne comportăm cum a fost şi cu Gelu şi cu Ioan şi cu Vasile, ne purtăm ca atare, ca simplu creştin la simplu creştin. A, ai un gând cu mine? Dacă-ţi va spune că da, şi că te iubeşte, bun! Când vrei să concretizăm gândul acesta? În primul rând să-mi spui într-un viitor oarecare şi cât se poate de apropiat, ai un gând serios cu mine, adică vrei să te căsătoreşti cu mine, adică vrei să împlinim dragostea? Da! Şi în momentul în care mi-ai spus că ai un gând serios cu mine, spune-mi şi când vrei să facem, n-aştepta la nesfârşit lasă, că poate-poate, şi nu fi cerşetoare! Nu fi cerşetoare! Să ştiţi că Hristos nu e cerşetor, Hristos nu ne cerşeşte iubirea, nici tu să nu cerşeşti iubirea, că o ai, şi încă ce minunat o ai! Dacă-i omul tău de la Dumnezeu, va veni cu siguranţă, iar dacă nu, totul cade.

Pr. Ştefan Negreanu
(Fragment dintr-o conferinţă)

Niciun comentariu: