Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor

Îmi scoate Domnul în cale oameni cu suflet frumos care se transformă în prieteni de nădejde. Un astfel de om frumos e Gabriela. Dar nu despre ea o să vă vorbesc acum, ci despre o întâmplare cutremurătoare pe care mi-a povestit-o mai demult și pentru că poate fi de folos și altor tineri, am rugat-o zilele trecute să mi-o mai spună o dată, să nu o uit. De aceea o scriu acum.

”Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.” (Matei 18, 20)

Am uitat amănunte din întâmplarea cu tinerii si cu rugăciunea Tatăl nostru....
Erau rockeri, liceeni, cântăreți, artiști. Mama unuia dintre copii plecase în Franța și mă rugase să mai merg pe la ei acasă, sa vad de ei. Aveau o căsuță în curte unde se adunau și cântau muzică hard cu versuri foarte dure, de genul Haideti cu totii în iad. Am mers sa îi vad pe copii mai ales ca fetița îmi era elevă la scoala. Fetița ma rugase sa vin sa il vad pe fratele ei ca era tare agitat, se certa cu bunicii, le vorbea urat.

În ce clasa era fetita?
Pe vremea aia era în clasa a VIII-a sau a VII-a si fratele ei era mai mare, la liceu.
Avusesem zile tare încărcate, ma gandeam ca am haine de călcat... Venise sâmbăta, ziua în care am cea mai multă treaba. Îmi statea ca o corvoada pe umeri vizita asta la distanta mare de locul unde eram eu. Apoi ceva mai tare si mai puternic m-a impins efectiv lasi totul si du-te.Am zis bine, am sa merg pe urma. M-am impacientat ca ramaneam in urma cu treaba...si am zis las că amân, nu merg acum. Apoi mi s-a facut rau. O stare foarte ciudata. Când iar mi-a trecut prin gand ca totusi am sa îi vizitez chiar acum, nu mai amân, mi s-a facut bine.

Ce oră era, îți amintesti?
Era sâmbătă pe la ora 11 dimineața, prin februarie, în 2008 sau 2009, nu-mi amintesc exact anul, o să-i întreb pe ei.
 Era încă zapadă.

Am sunat-o pe fetiță și i-am zis că merg să văd ce se întâmplă cu fratele ei.
Am ajuns în centrul vechi si m-a dus la bunici. Dragii de ei erau supărați că nepotul nu mai asculta deloc de ei. El își invitase baietii din trupa sa repete în casuța din curte. Și am mers și eu să îi văd.
Mi s-a făcut rău. Parcă aș fi intrat într-o gură de iad. Fumau, se uitau la mine gravi si suspiciosi. Simțeam că în curand ma vor exclude de acolo. Nu stiam in sinea mea ce sa fac și zic Doamne, ce e cu copiii ăștia...Vorbeste Tu în locul meu, clădeste Tu în locul meu. Apoi încet mi-am amintit că știam si eu ceva date despre niște trupe...am întrebat una alta, am reusit sa închegam o conversație.
Au trecut câteva ore. Încet s-au deschis dupa ce le-am ascultat cantecele si am inhalat fumul de tigara.
Apoi unul dintre ei îmi parea tare trist. Îi cazuse toata masca aia de super mega erou. De pe chipul lui venea doar o tristete adancă. Ma uit la el si îi zic ca tatal lui ar fi si el trist sa îl vada asa.
Se face si mai mare tacere. Le vad fețele celor de lângă el că au devenit foarte grave, vreo 5 sau 6 erau, apoi îmi zice cu voce ștearsă că tatal lui a murit călcat de tren. Atat. Nimic mai mult.
Am înghetat. Parcă toata durerea celorlalti a început sa iasa la suprafață, la fiecare în felul său.
Apoi i-am zis copilului că de se va ruga pentru el, el va simți si de îi va aprinde o lumânare, îi va fi de folos.
Am zis măi copii, voi stiti ca Însasi Tatal Ceresc coboară în locul unde doi sau mai multi zic rugaciunea asta?

Ceva se întampla. Ne simteam toti cu pielea așa ca de găină de parcă ceva nevăzut ne electriza. Și atunci unul dintre ei a zis bine, dacă Tatal Ceresc coboară, să ne rugam atunci. El o zisese mai mult asa la misto, ca o provocare.

S-au ridicat în picioare, sfioși că nu stiau cum se face, nici nu fusesera la biserica ei vreodată. Dar stiau rugăciunea de la ora de religie.
Au început sa rostească rugaciunea și la final s-a întamplat ceva. Au început să plângă si chipul celui al carui tata era mort, devenise luminos, părea frumos ca un înger.

Deja era seara.
Am mers pe jos cu o jumatate din trupa rock.
Duminica au venit câțiva la Liturghie.
Trupa rock s-a desfiintat.
Au ajuns sa se spovedeasca o parte de din ei. Unul nici măcar nu era botezat. Nu mai stiu ce e cu băiatul acela.
Au mai cazut, s-au mai ridicat.

Parintii lor de acasă... nici ei la randul lor nu erau foarte ok...bautură, tigari...

Eu mai vorbesc uneori cu ei pe net, ne mai lasam mesaje.

Eu tot cred de atunci ca niciodata nu ai de unde sti pe unde si cum sufla Duhul Sfânt, că Domnul are nevoie uneori de noi doar sa zicem un cuvant undeva si El va deschide întreaga usă, că atunci când esti chemat sa faci o fapta buna, sa lasi la o parte treaba ta și grijile tale...

...și sa ne punem la dispozitia Lui, și El va lucra prin noi.
Ce mai fac acum?

Acum ei sunt studenti. Unii din ei au mai mers vara prin mănăstiri.

Și pentru mine a fost o minune atunci si nu mai judec.

Eram asa rupta in mine. O parte de bun simt si datorie ce imi zicea sa fac ce planificasem. Fetița sunase asa pe nepusa masa, sa merg atunci, sa nu mai amân.
Și mi-am zis eiii...doar sunt bunicii acolo, ce pot eu face?
Tatal ei mort, mama plecata sa muncească, situatii grele.
Copiii ramasi singuri.

Când ai spus ca nu stiai ce sa zici si te-ai rugat sa vorbeasca si sa facă Domnul ceva prin tine, mi-ai amintit de cineva care spunea la fel. 
Mulțumesc mult, draga mea.

Și eu iti multumesc ca ti se pare frumoasa intamplarea.

E minunată! Dumnezeu sa te binecuvinteze. 

Ramona