Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2013

Proiectul tata: Construirea unui tată potrivit pentru copilul tău

Cristina STURZU

"Fiecare dintre voi, fie tată, fie mamă, trebuie să aveţi grijă de minunatele voastre statui, copiii, aşa cum fac pictorii sau sculptorii cu operele lor. Pictorii, de pildă, după ce încep să lucreze la un tablou, îi adaugă în fiecare zi culorile care le trebuie. La fel fac şi sculptorii cu piatra, scot din blocul de piatră ce e de prisos şi adaugă ce lipseşte. Aşa să faceţi şi voi. Închipuiţi-vă că sunteţi nişte meşteri care lucrează statui şi că statuile sunt copiii voştri. Asupra lor să aveţi concentrată toată atenţia. Sculptaţi aceste minunate opere pentru Dumnezeu. Scoateţi ce e de prisos şi adăugaţi ce lipseşte. În fiecare zi să cercetaţi şi să descoperiţi la copiii voştri câte o nouă calitate, ca s-o sporiţi şi s-o îmbogăţiţi; la fel să faceţi şi cu defectele, cum descoperiţi vreunul, îndepărtaţi-l." (Sf. Ioan Gură de Aur, "Părinţi, copii şi creşterea lor")
Ca bărbat, probabil că îţi place să construieşti - de la a aduce mici îmbună…

Dacă cel ce te stresează ar fi rănit, muşcat de un câine şi, din cauza durerilor şi a fricii ar striga şi te-ar lovi cu mâinile când ai vrea să-l ajuţi, te-ai supăra pe el?

Când binecuvântezi, realitatea se transformă, se preface, cu harul lui Dumnezeu, în loc de întâlnire cu El. Şi, de exemplu, în loc să fie în faţa ta doar o persoană care ţipă la tine sau îţi face reproşuri, vei simţi că este acolo şiDomnul, Care îţi dă putere să vezi:
-ce ai greşit tu; 
-ce neputinţă are celălalt; 
-cât e de bolnav sufleteşte; 
-ce vrea Dumnezeu de la tine în acea situaţie.
 Tu poate că vrei, cum este şi firesc, să vadă cel din faţa ta că nu are dreptate, că a greşit, că exagerează şi să nu te mai chinuie. Domnul vrea ca tu să poţi iubi şi în aceste condiţii, să vezi că sufletul celui din faţa ta e rănit, ca şi al tău, şi să-ţi fie milă şi să te rogi pentru el. Dacă cel ce te stresează ar fi rănit, muşcat de un câine şi, din cauza durerilor şi a fricii ar striga şi te-ar lovi cu mâinile când ai vrea să-l ajuţi, te-ai supăra pe el? Nu, pentru că mila şi dorinţa de a-l ajuta te-ar face nici să nu simţi durerile. Dar noi nu vedem încă sângerările sufletului aproapelui, şi di…

Despre moartea năprasnică

Arhimandritul Efrem, Egumenul Mănăstirii Vatoped
În societatea de azi, caracterizată de evoluția necontrolată a științei și tehnologiei, de decăderea civilizației și de criza valorilor, oamenii evită să pronunțe cuvântul «moarte», iar tot ce le amintește de ea este respins și alungat cu orice preț. Pentru omul contemporan, moartea este ceva negativ, o pierdere. Auzim deseori zicându-se «l-am pierdut», în cazul unei persoane care tocmai a trecut la Domnul. Întrucât și-a pierdut dreapta cunoștință despre moarte, omul încearcă s-o ignore, trăind astfel încorsetat în limitele unei vieți nevrotice, lipsite de sens adevărat.

Încetarea funcționării inimii sau a creierului, adică moartea biologică (clinică) nu reprezintă o stare naturală, nu coincide cu împlinirea voii lui Dumnezeu. «Nu Dumnezeu a creat moartea». Moartea s-a strecurat în firea umană ca urmare a căderii celor întâi zidiți și acționează ca un parazit. Nu e cu putință ca răul să provină de la Dumnezeu, de vreme ce Dumn…

Se moștenește boala și nu vinovăția pentru păcătele personale ale părinților

Transmiterea păcatului de la părinți la urmași este o realitate omenească valabilă și în afară Bisericii și în Biserică. Dar avem nevoie să cunoaștem învățătura ortodoxă despre păcat.

În ortodoxie, Sfinții Părinți deosebesc „păcatul firii”, care este ireproșabil, de „păcatul voinței libere” care este reproșabil. Păcatul firii, care locuiește în mădularele trupului nostru, cum spune Sfântul Apostol Pavel (Rom. 7), este consecința păcatului voii libere a protopărinților prin care omul s-a rupt interior de Dumnezeu crezând că-și afirmă autonomia și libertatea. Dar n-a făcut decât să aleagă moartea sufletului, pentru că viața adevărată a acestuia este „suflarea” neîntreruptă a lui Dumnezeu. Ca urmare firea lui s-a corupt, s-a îmbolnăvit, a devenit stricăcioasă și muritoare. Această stare a firii căzute se transmite urmașilor. Se moștenește boala și nu vinovăția pentru păcătele personale ale părinților. „S-a îmbolnăviţ firea prin păcat datorită neascultării unuia, adică a lui …

Un “medicament” minune: coerenţa inimii

Andreea Hefco

Un medicament care ar fi capabil să armonizeze relaţia dintre inimă şi creier, ar determina efecte uimitoare în întreg organismul şi ar îmbogăţi mai presus de orice estimare optimistă compania farmaceutică care l-ar produce. Ar reduce stresul, oboseala, ar încetini îmbătrânirea, ar scădea anxietatea şi ar vindeca minunat depresia.
Un astfel de medicament ne-ar ajuta să dormim bine noaptea şi să fim energici ziua. Cred că ar ajuta să atingem o formă anume de bunăstare psihică pe care specialiştii au numit-o starea de “flux”. Ea apare atunci cînd ne găsim efectiv scufundaţi într-o activitate şi simţim că avem acces la resurse noi de energie şi creativitate care efectiv curg o dată cu noi. În aceeaşi pastilă ar mai fi cumulate efecte antihipertensive, antiaritmice, anxiolitice şi antidepresive. Poate ar ajunge să fie administrat chiar în apa potabilă şi în mod clar ar apărea ca cea mai frecventă prescriere medicamentoasă. Dar nu există. Şi totuşi?

Creierul nostru…

Mica mea descoperire: nu Dumnezeu pedepseste!

Sărut mâna! Vă scriu despre mica mea descoperire şi vă rog să îmi spuneţi ce părere aveţi...
Mă tot plimbam eu prin orbecăiala minţii şi Il întrebam pe Domnul despre legătura dintre păcatul omului şi pedeaspa manifestată prin boli, morţi năprasnice etc. Nu reuşeam să înţeleg ceva: dacă Dumnezeu este IUBIRE, atunci cum se poate ca iubirea să pedepsească? Nu, ceva nu se potrivea. Cu toate că ştiam deja din cărţi că Dumnezeu nu pedepseşte, totuşi aceste informaţii nu rezonau în mine. Când auzeam de câte vreun caz de boală sau vreun copil mort într-un accident sau orice nedreptate imediat apărea şi verdictul: "o, sigur Dumnezeu i-a pedepsit pe părinţi... vrea să le dea o lecţie” şi aşa mai departe.
Astăzi, ceva s-a mişcat în mine şi am înţeles următorul adevăr. Da, este adevărat, omul greşeşte, păcătuieşte, face mult rău şi păcatul îl desparte pe om de Dumnezeu. Dar răul făcut de om NU este parte din Dumnezeu, este doar LIBERĂ ALEGERE a omului! Acest rău este o energie, …

Cum să-i spun unui astfel de om că nu are de ce să-şi facă griji, că totul e normal? Cum să-i spui unuia care a fost abuzat în copilărie că e firesc ce i s-a întâmplat?

Nu vă mai bateţi joc de homosexuali!
pr. Constantin Sturzu

Şi la originea acţiunilor de legiferare a căsătoriilor între homosexuali se află tot un gând demonic. A văzut diavolul că Dumnezeu a creat familia, cadrul legitim, natural, în care bărbatul şi femeia aduc pe lume prunci, vine şi diavolul cu această iniţiativă, de schimonosire a rostului şi rolului familiei. Ce poate obţine prin aceasta? Multe, dar mai ales dezbinare.


Revin asupra subiectului abordat în articolul de săptămâna trecută. Nu aş dori nici o clipă a cădea în capcana simplificărilor ideologizante sau a etichetărilor impersonale. Problema statutului homosexualităţii şi a homosexualilor în societatea contemporană este de o importanţă ce depăşeşte cu mult anvergura subiectului ca atare. Întrebarea ce stăruie în mintea multora este: de ce se acordă atâta importanţă, în zona politică, acestei problematici? Până la istoria recentă a umanităţii, deşi au fost consemnate cazuri de comportament homosexual în diferite …

Atunci când Dumnezeu nu ne dă un lucru pe care îl cerem cu stăruință, înseamnă că are el rațiunea Lui. Are și Dumnezeu "tainele" Lui

Să nu-L constrângem cu rugăciunile noastre pe Dumnezeu. Să nu cerem de la Dumnezeu să ne scape de ceva, de boală sau altele, sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem de la EI putere și întărire, ca să le răbdăm pe toate. Precum El bate cu noblețe la ușa sufletului nostru, tot astfel și noi să cerem cu noblețe ceea ce dorim, și dacă Domnul nu ne răspunde, să contenim a mai cere. Atunci când Dumnezeu nu ne dă un lucru pe care îl cerem cu stăruință, înseamnă că are el rațiunea Lui. Are și Dumnezeu "tainele" Lui. De vreme ce credem în buna Sa pronie, de vreme ce credem că EI cunoaște toate ale vieții noastre și voiește totdeauna binele, de ce să nu arătam încredere? Să ne rugăm simplu și lin, fără patimă și constrângere. Știm că trecut, prezent și viitor, toate sunt goale, descoperite și cunoscute înaintea lui Dumnezeu. Precum zice Apostolul Pavel, ... nu este nici o făptură ascunsă inaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite pentru ochii Lui (Evr, 4, 1…

Revista Familia Ortodoxă nr. 53

A apărut noul număr Revista Familia Ortodoxă nr. 53 (Iunie 2013).
Pentru mai multe informaţii accesaţi pagina http://www.familiaortodoxa.ro/roadele-noastre/iunie-2013/

Încearcă mereu să-i faci bine, să-i acorzi întâietate, să-i vorbeşti cu dragoste, iar Dumnezeu Îşi va face lucrarea Sa şi va îndrepta lucrurile. Atunci Hristosul nostru va fi slăvit, iar diavolul, care înalţă toate piedicile, va fi alungat.

Scrisoare către un creștin luptător

Împacă-te cu persoana aceea care te necăjeşte şi-ţi cre­ează ispite. Împacă-te cu el cu bucurie. Roagă-te pentru el zilnic. Încearcă mereu să-i faci bine, să-i acorzi întâietate, să-i vorbeşti cu dragoste, iar Dumnezeu Îşi va face lucrarea Sa şi va îndrepta lucrurile
Împacă-te cu persoana aceea care te necăjeşte şi-ţi cre­ează ispite. Împacă-te cu el cu bucurie. Roagă-te pentru el zilnic. Încearcă mereu să-i faci bine, să-i acorzi întâietate, să-i vorbeşti cu dragoste, iar Dumnezeu Îşi va face lucrarea Sa şi va îndrepta lucrurile. Atunci Hristosul nostru va fi slăvit, iar diavolul, care înalţă toate piedicile, va fi alungat. Nevoieşte-te, mai ales, să nu mai critici şi să nu mai minţi. Canonul tău este de a face un şirag de metanii zilnic, rugându-te pentru această persoană care te urăşte, aşa încât Dumnezeu sa-l lumineze spre căinţa şi mai fă zece metanii în plus zilnic timp de o lună. Dacă această persoană face ceva împotriva ta, treci …

Ce nu este iertarea?

Cristina Sturzu

 Când suntem răniţi de atitudinea sau fapta cuiva, avem o serie de reacţii de apărare prin care căutăm să ne protejăm de durere. Sunt reacţii deprinse încă din fragedă pruncie, când o rană era un atentat la supravieţuirea însăşi, iar durerea resimţită ne părea mortală.
Durerea provocată de ceilalţi ne direcţionează automat, ca un macaz, pe un drum cu mai multe staţii a cărui destinaţie finală este o fortăreaţă. Dincolo de zidurile acestei fortăreţe noi credem, sau, mai bine zis, copilul credea că nu mai poate fi rănit pentru că nu mai suntem atât de vulnerabili. Suntem invincibili, ca piatra.
Prima staţie pe acest drum e aceea în care dăm vina pe cel care ne-a rănit. Ne orientăm întreaga energie spre fapta reprobabilă de care poate că nici nu-l credeam în stare pe celălalt (că am fi fost mai vigilenţi, nu-i aşa?!) şi trăim furia gândului „cum a putut să-mi facă aşa ceva?“, care se derulează în mintea noastră ca zgomotul monoton al roţilor de tren, într-u…