miercuri, 25 decembrie 2013

Hristos S-a nascut!



EVANGHELIA LA NASTEREA DOMNULUI

Evanghelia dupa Matei 2, 1-12

"Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: "Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel". Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor."

TROPARUL NASTERII DOMNULUI:

Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostiintei. Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie!

luni, 23 decembrie 2013

Puterea postului și a rugăciunii

traducere şi adaptare: Laura Enache
sursa: http://anavaseis.blogspot.ro/2013/10/blog-post_7162.html

Nu a întârziat milostivul Dumnezeu să-i descopere lui iarăși că de fiecare dată când un om se duce la Biserică să se roage, fie ziua sau noaptea, pașii lui sunt numărați de sfinții îngeri, pentru a fi răsplătiți cu plată cerească în ziua Judecății. Ba încă și cum îngerii păzitori ai bisericilor îi însemnează pe cei care intră înlăuntru, și în fiecare seară transmit puterilor cerești care înconjoară cerescul jertfelnic.
Viața Cuviosului Nifon, episcopul Constanțianei celei din Alexandria
Într-o noapte, vede fericitul în vis că se afla într-o casă mare și lungă. Deodată, acolo unde stătea într-un capăt, vede doi bărbați negri și amenințători că se repezeau asupra lui, vrând să-l omoare. Ca să scape de ei, a început să alerge cu sufletul la gură spre celălalt capăt al casei, în timp ce negrii îl vânau din spate. În clipa în care și-au întins mâinile să-l apuce, a ajuns dincolo. A găsit o ușă pe care a deschis-o ca un nebun, a dat buzna înăuntru și a închis-o apoi în urma lui cu putere.
Atunci a văzut că intrase într-o biserică a lui Dumnezeu. S-a simțit în siguranță. Într-adevăr, urmăritorii lui nu îndrăzneau să intre acolo. A răsuflat ușurat și s-a liniștit. După puțin timp a deschis cu prudență ușa și a ieșit afară. A înaintat destul de mult, când cei doi negri care pândeau la fiecare colț al casei s-au arătat dintr-odată și au început din nou să-l vâneze. De cum i-a văzut, Nifon, a luat-o iar la fugă acum spre un alt capăt al casei. Și acolo a găsit o ușă care l-a dus și l-a adăpostit într-o altă biserică sfântă. Negrii, descumpăniți, se ațineau iarăși pe la colțuri. Când mai târziu a ieșit și de acolo cu frica în sân, s-a repetat scena dinainte.
Acest vis l-a văzut noapte de noapte timp de o săptămână. Și în timp ce încerca să înțeleagă semnificația lui, Duhul Sfânt i-a vorbit tainic în minte și i-a zis:
- Este cu neputință să scapi din cursele demonilor dacă nu te refugiezi în Bisericile lui Dumnezeu și dacă nu te lupți prin rugăciuni și postiri.
De atunci Nifon se ducea adeseori în biserici – și erau multe și preadesfătate în Împărăteasa cetăților – și totodată se preda pe sine postului și rugăciunii. Uneori însă îl rodea acest gând: „Nu cumva e mai bine ca în loc să alerg prin biserici, să mă așez într-un loc și să cer mila Domnului?”
Nu a întârziat milostivul Dumnezeu să-i descopere lui iarăși că de fiecare dată când un om se duce la Biserică să se roage, fie ziua sau noaptea, pașii lui sunt numărați de sfinții îngeri, pentru a fi răsplătiți cu plată cerească în ziua Judecății. Ba încă și cum îngerii păzitori ai bisericilor îi însemnează pe cei care intră înlăuntru, și în fiecare seară transmit puterilor cerești care înconjoară cerescul jertfelnic. Atunci îngerii din cer cu și mai mare râvnă și bucurie își cântă slavosloviile lo, zicând: Cât de mare cinste este pentru acești oameni faptul că nu încetează ziua și noaptea să-L slăvească pe Preabunul Dumnezeu, măcar că trăiesc în deșertăciunea lumii! Să ne sârguim deci și noi mai cu râvnă să slăvim Preasfânta Treime, cântând întreit sfânta cântare”. Aflând Nifon toate acestea de la Duhul Sfânt se nevoia să se roage neîncetat, refugiindu-se pe cât putea în biserici.

joi, 12 decembrie 2013

Cat de mare este nevoia umana de un tap ispasitor!

Cat de mare este nevoia umana de un tap ispasitor, de cineva sau ceva pe care sa dam vina pentru toate dezamagirile noastre. “Daca nu ar fi facut asa ceva, asta nu s-ar fi intamplat” sau “”De ce nu a facut ceea ce ma asteptam sa faca? E doar vina ei!”

Trebuie sa imi dau seama ca de fiecare data cand simt ca cineva m-a ofensat sau m-a ranit, cel putin o parte din nefericirea mea se datoreaza felului in care am reactionat. De fapt, nu sunt atat de usor de ranit de circumstante sau de actiunile altor oameni, precum cred ca sunt. Multe dintre cele ce mi se intampla sunt create de mine.

Ce sa imi amintesc azi

Daca sunt convins ca in mare masura sunt “capitanul” sufletului meu, sunt mult mai dispus sa accept ca am puterea sa indepartez nenorocul, dezamagirile si alte probleme. Invinovatindu-i pe altii pentru ceea ce mi se intampla mie, raman intr-un punct spiritual mort.

“Nimic nu poate sa imi faca rau decat eu insumi”.

meditatii_sfdimitrie@yahoogroups.com

miercuri, 11 decembrie 2013

Iubirea ca tăiere a voii proprii

Maica Siluana

Pentru a înțelege taina iubirii ca lepădare de sine, luare a crucii și urmare a Domnului Iisus Hristos, vă propun acest mic text și vă rog să veniți cu sugestii, mărturii sau întrebări.

Mai întâi, aș dori să cugetăm la:

· Deosebirea dintre activitatea centrată pe eficiență și cea centrată pe Împărăția lui Dumnezeu Care este Iubire, ne oferă și ne cere iubire.

· Deosebirea dintre iubirea pentru și iubirea către.

Iubirea lui Dumnezeu către mine

Iubirea lui Dumnezeu pentru noi este lucrarea Lui permanentă (numită și pronie). Această iubire „ plouă” peste toți la fel deși este personală și adaptată fiecăruia în parte după receptivitate.

Iubirea către mine, este o energie dată „acum”, în clipa de față, prin ceea ce fac, simt sau gândesc eu împlinind o poruncă a Lui.

Când fac poruncile, adică ce-mi cere El, nu mai lucrează puterile mele care se activează automat prin energia nevoilor, dorințelor și impulsurilor firii, ci puterea Lui, harul necreat, care-mi inundă energiile create și curge prin ceea ce fac lepădându-mă de voia mea și alegând voia Lui in mod conștient și liber.

Lepădarea voii proprii nu e negare, nu e refulare, nu e constrângere, ci tăiere. Tai legătura dintre energia dorinței și ținta ei care este obținerea unor rezultate precise: satisfacție, mulțumire, plăcere, confort, apreciere, răsplată, dreptate, imagine bună de sine, etc.

Prin tăiere, energia dorințelor și impulsurilor mele devine disponibilă pentru dorința-voia Lui care este fericirea mea așa cum a gândit-o și o gândește El. Această dorință-voie a lui Dumnezeu m-a adus la existență și mă ține în viață și mă conduce pe calea devenirii mele de la existență la existența fericită (Cf. Sfântul Maxim Mărturisitorul).

Dar actul tăierii voii proprii ne conectează la har numai dacă e simultan cu cel al lipirii de voia lui Dumnezeu. Lipirea se face prin chemarea Numelui Domnului în gând și invocarea lui peste ceea ce simțim.

Chemarea Numelui sau Pomenirea ne lipește mintea de El, ne face sa-L ținem minte, să ne amintim de El, uitând răul, lepădând ținerea de minte a răului.

De exemplu: daca știu din experiență (adică învățare și memorare) că nu pot să fac ceva bine daca nu am anumite condiții, înseamnă că țin minte răul care mă împiedică să fac acel bine și mă port conform instrucțiunilor minții „formatată” astfel. De fapt, lucrez pe „pilot automat” fără să privesc cu atenție realitatea prezentă pentru că „știu eu bine ce-o să se întâmple”...

Chemarea lui Dumnezeu și tinerea Lui în minte, mă conectează la harul Duhului Sfânt Care le face noi pe toate. Și așa voi descoperi și simți iubirea Lui în act, aici și acum, de fapt, mereu - pentru că mereu este acum pentru mine - și pretutindeni - pentru că oriunde este aici pentru mine.

Doar să avem grijă sa nu-L chemăm pe Domnul ca să schimbe lucrurile după mintea noastră, după „binele” gândit = imaginat de noi. E uimitor cum, acest bine al nostru, deși a fost atât de demascat și de compromis de propria experiență, reușește să ne fascineze și să ne confiște voia și energiile! Aici înclin să cred că avem „motive serioase” să ne lăsam păcăliți de el, dintre care cel mai probabil este acea dependență de rău, de „mustul cărnii”, adică îndrăgitele noastre peptide și celelalte umori ale patimilor.

Acest „must al cărnii” este „materia” prin care vrăjmașul ne face și ne ține robi ai nefericirii trimițându-ne sugestii de revoltă, de milă de sine și plângere de milă, de judecarea sau acuzarea aproapelui, etc.

Iubirea mea către Dumnezeu

Iubirea mea către Dumnezeu este un act de credință-încredere viu, cu totul nou din punctul de vedere al experienței, concretizat în orice act pe care îl fac cu gândul la El, pentru El, pentru că așa îmi cere El.

Când activitatea mea se desfășoară în acest registru, Îi ofer lui orice aș face și tot ce-mi cere momentul acela, ca pe un vas simțitor gol de fericire. Când avem emoții (cauze) și sentimente (efecte) „pozitive”, vasul nostru simțitor e plin de produsele bio-chimice specifice lor (peptide si hormoni) și-L uităm pe Dumnezeu pentru că nu avem cu ce să-I percepem lipsa sau prezența.

Când renunț la voia mea prin tăierea cum am spus mai sus, vasul simțirii va fi o scrută vreme gol și însetat (pentru ce e viu) de fericire. Cu gândul la El, conectat la harul Lui, tot ce voi face cu trupul sau cu mintea, va fi pentru El, pentru că așa vrea El, pentru că numai așa ajung la fericirea Lui care mă cheamă și mă caută în tot locul și în fiecare clipă.

Nu contează ce fac și nici măcar cum fac, ci către Cine sau către ce îmi este orientată ființa când fac ce fac. Aleg să fie către El? Aleg viața, fericirea, sensul și împlinirea mea așa cum mintea nu-și poate imagina. Aleg să fie către plăcerea cu care mă identific? Aleg viața de rob, existența individuală, autonomă, centrată pe „lupta și fuga” pentru supraviețuire, plină de speranțe iluzorii, valori utopice, frică, furie, oboseală, deznădejde, moarte.

Să ne fixăm atenția pe „Faca-se voia Ta” și pe Prezența Lui. Sprinteneala cu care vom sări să facem în Numele Lui tot ceea ce ni se cere în fiecare moment, fie ea și „răutatea zilei”, vom înțelege pe viu, vom gusta efectiv fericirea după care tânjește inima noastră.

Dar să luăm aminte că vrăjmașul nu doarme și va încerca noi și noi metode de seducție, bazându-se pe suferința produsă de lipsa „mustului” de care suntem deja dependenți (sevrajul). Aici avem nevoie sa chemam, sa invocăm Numele Domnului ca să transforme El „apa chioară” a simțirii noastre în „vinul cel bun” .
De exemplu, când nu mai urmărim cu dorința „să facem bine un anumit lucru”, ci ne îndreptăm dorința către El și voia Lui care se va exprima printr-o cerere contrară binelui acela, în locul satisfacției scontate nu va mai izbucni împotrivirea cu tot cortegiul ei de „musturi”, dar nici bucuria făgăduită de Domnul. De ce? Pentru că bucuria vine prin cruce. Crucea, în această situație, este golul, lipsa „mustului”, lipsa furnicăturilor de plăcere sau neplăcere... Este un fel de gol al simțirii. Asta numesc „apa chioara” a simțirii. Aici avem nevoie să fim credincioși, să invocăm Numele Domnului pentru a transforma această apă, pentru a umple acestui gol. Așa va veni bucuria. Uneori imediat, alteori mai târziu, după gradul de receptivitate sau împotrivire.

Această stare de durere-lipsă este de o mare vulnerabilitate la sugestiile demonice: „ce fel de viață e asta?” ; „nu e nimic interesant!”; „Câtă vreme poți trăi așa?”, „Păi, ce, Dumnezeu ne vrea morți, roboți?” etc. Aici și acum ne dovedim credința si ne cultivam virtutea răbdării fără de care fericirea nu durează și poate fi luată de la noi de cea mai mică îndoială sau oboseală.

Când începem să trăim așa, toată simțirea noastră, inclusiv toate durerile și toată oboseala devin iubire către Dumnezeu și vase vii pentru cuprinderea necuprinsei Sale iubiri.

Doamne, lucrează Tu mai departe înțelesurile necesare în fiecare!

Cu rugăciune și binecuvântare.

duminică, 8 decembrie 2013

Maica, e bine sa spun despre cineva care mi-a facut o nedreptate: “Il va judeca Dumnezeu”?

Maica Gavrilia Papaiannis

- Maica, e bine sa spun despre cineva care mi-a facut o nedreptate: “Il va judeca Dumnezeu”?
- Oricine spune asa este pacalit de diavol si nu intelege ca in felul acesta blesteama politicos. Sunt unii care spun ca sunt sensibili si au iubire si se poarta cu delicatete si ca sunt toleranti cu nedreptatea suferita din partea celorlalti, dar spun: “ Ii va judeca Dumnezeu”.
In viata acesta toti oamenii avem incercari, astfel incat sa putem trece in viata de dincolo, in Paradis. Gandul meu imi spune ca blestemul politicos este sub demnitatea spirituala si e interzis crestinilor, pentru ca Hristos nu ne-a invatat felul acesta de dragoste (razbunatoare), ci dimpotriva: “Iarta-I, Doamne, ca nu stiu ce fac.”
De asemenea, cea mai buna rugaciune dintre toate, cand ai fost in mod nedrept blestemat, este sa rabzi in tacere si cu blandete.

Cand suntem acuzati pe nedrept sau amenintati in mod nejustificat de oameni frivoli sau de vrajitori care au intentii murdare si distorsioneaza adevarul, daca putem, ar fi bine sa nu cautam sa ne justificam cand nedreptatea ne priveste doar pe noi. Nici sa spunem: “Ii va judeca Dumnezeu”, pentru ca acesta este un blestem. E bine sa-i iertam din toata inima si sa-L imploram pe Dumnezeu sa ne intareasca, sa suportam greutatea falselor acuzatii si sa continuam viata noastra duhovnicesca (in taina, pe cat este posibil). Lasa-i pe cei care au obiceiul sa judece si sa critice mereu, sa continue sa faca aceasta, sa fie nedrepti cu tine, pentru ca ei continua in felul acesta sa pregateasca pentru noi cununi de aur pentru viata adevarata.
Bineinteles, cei care sunt cu Dumenzeu nu vor injura/blestema niciodata, pentru ca ei nu au intentii rele, ci sunt plini de bunatate, si orice rau este aruncat asupra lor, acesti oameni induhovniciti il vor sfinti (transforma in bine) si vor simti o mare, tainica bucurie.

Traducere R.P. dupa John Sanidopoulos

luni, 2 decembrie 2013

Prima lectie

Cred ca toti prietenii mei stiu ca am inceput scoala de soferi, daca nu, acum stiu toti. :)

Prima lectie in masina a fost azi. Instructorul e un om calm, nu striga, vorbeste lin si bland. Asta e bine.

Dupa aproape o ora la volan:
- Deci, dupa ce am depasit si am semnalizat stanga, semnalizez dreapta, asa cum a facut cel din fata mea (care tocmai revenea pe banda dreapta dupa depasire)?
- Da, deja de cinci ori am spus pana acum.
- O, dar eu pur si simplu nu v-am auzit!
- E ok, o sa auzi mai multe de acum inainte, ca la inceput e mai greu sa fii atenta in atatea directii. Am avut un cursant care mi-a spus ca abia dupa a saptea sedinta de condus a observat ca eu ii si vorbesc.

No, cam asa a fost. :)

Aseara, ca sa-mi fac curaj, am recitit fragmentul despre Cum am invatat sa conduc, din cartea lui Dan Puric, Despre omul frumos.

Azi il voi reciti. Sa-mi fac curaj si pentru maine. Si pentru momentul cand voi invata sa parchez si altele, multe, multe alte chestii...