sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Jurnal scoțian. Acordorul de piane

Pr. Ioan-Florin Florescu

Am aproape un an de când nu mai lucrez ca delivery-driver pentru restaurantul indian ținut de nepalezi. La un moment dat, cineva din țară, o persoană generoasă, mi-a oferit o mică sponsorizare pentru a termina un proiect început mai de mult, ediția Tetraevanghelului de la Sibiu. După ce m-am apucat de lucru, nu am mai avut timp să alerg prin oraș cu sufertașele de tikka masala. Numărul meu de telefon a rămas însă în agenda restaurantului și, din când în când, de obicei în zilele foarte aglomerate, șeful mă sună pentru a-mi cere mici servicii, desigur, contra unor tipsuri bune. De pildă, să duc o comandă într-un sat mai îndepărtat sau să fac pe taximetristul pentru câte un client întârziat.

Ieri seară m-a sunat din nou. Destul de târziu, la o oră când într-un orășel ca al nostru n-ai găsi un taxi nici pentru toți banii din lume. Un client voia să ajungă în Stewarton, un sat la vreo 20 de kilometri depărtare. M-a amuzat precizarea șefului de restaurant: vezi că e un acordor de piane. Zic: și ce dacă e acordor de piane? Doar nu le cară după el. Nepalezii mei au un obicei formidabil de a-ți atrage atenția asupra unor lucruri pe care le socotesc ei importante! Îmi amintesc că Abiskar mă informa mereu cu câți pence s-a mai ieftinit cola la Morrisons, deși îi spusesem de nenumărate ori că nu beau niciodată cola.

Pe drum, dintr-una în alta, acordorul de piane, un bătrânel simpatic, cu un aer de profesor aiurit ieșit la pensie, m-a întrebat cu ce mă ocup. L-am simțit ușor amețit și pus pe vorbă. Sunt preot, i-am zis. A dat să râdă, dar s-a gândit să nu facă totuși o gafă.

– Vorbești serios?

– Sigur, i-am zis, sunt preot misionar.

– Păi, dacă ești preot, de ce lucrezi la un restaurant?

I-am explicat că nu sunt angajat, fac doar mici comisioane, pentru un ban în plus. A tăcut, s-a mai gândit un pic.

– Totuși, zice, eu nu pot să accept chestiile astea.

– Ce chestii?

M-am gândit, pentru o clipă, că se referă la joburile ocazionale ale unui preot.

– Poveștile pe care le spune biserica. Raiul, iadul, viața de apoi… Adică, cum să-ți spun, ceva există, asta e clar. Dar nu cred în Dumnezeu, no offence!

Vorbise rar, își căuta cuvintele. Mi-am dat seama că nu vrea să mă jignească, dar nici nu ar pierde ocazia să-mi spună ce-l roade.

– Asta era? Stați liniștit, nici eu nu cred tot timpul.

– Cum așa? m-a privit lung. Doar ai spus că ești preot.

– Și ce dacă sunt preot? Nici preoții nu cred tot timpul.

– Nu e bine, a oftat el. Eu nu cred în Dumnezeu, dar parcă mi-aș dori ca cineva să creadă. Și când nu crezi, ce faci?

– Ce să fac, zâmbesc eu, taximetrie.

A râs și el, atmosfera s-a destins. Am simțit că subiectul chiar îl interesa și nu mă întrebase doar ca să se afle în vorbă.

– Am vrut să spun, reiau eu, că îndoiala este ceva firesc pentru un om credincios. Numai ateii își închipuie credința ca o certitudine, când, de fapt, credința este tot o îndoială, mai mică sau mai mare. Nu este nimeni care să nu se îndoiască în credința sa.

– Chiar și sfinții? sare el.

– Chiar și sfinții. Sfinții s-au îndoit cel mai puțin de Dumnezeu, dar s-au îndoit și ei. Nu știu dacă ați citit Biblia. Ioan Botezătorul a fost cel mai mare sfânt, l-a botezat pe Iisus, a văzut cerurile deschise și a auzit glasul lui Dumnezeu spunându-i, acesta este fiul meu…

– Și? m-a întrerupt el, nerăbdător.

– Și la sfârșit, Ioan s-a întrebat, oare el este Mesia sau să așteptăm pe altul. Însă, vă spun eu, asta este o credință adevărată, nu vă luați după predici.

– Nu m-aș fi gândit, a spus bătrânul. Totuși, sunt oameni care pur și simplu nu cred în Dumnezeu…

– Știu ce vreți să spuneți, a venit rândul meu să-l întrerup. Dar nici aceasta nu este o certitudine. În acest caz, e mai corect să vorbim de o îndoială maximă. Stadiul cel mai de jos al credinței este îndoiala maximă, în care Dumnezeu abia se mai ține, de un atom, de un punct, de „ceva”. N-ați spus chiar dumneavoastră, adineaori: ceva există?

– Vrei să spui că nu există atei? s-a mirat el.

– Nu, nu, aș fi prea patetic. Vreau doar să spun că toți suntem credincioși. Sau dacă preferați, toți ne îndoim. Când episcopul nostru se spală pe mâini, e un obicei ritualic mai vechi, îl întreabă pe cel care îi toarnă apă: câți suntem credincioși? Și acela îi răspunde: toți suntem credincioși.

– M-ai zăpăcit de tot, murmură bătrânul.

Se prea poate, acesta nu este un subiect pe care să-l lămurești pe drumul de la Kilmarnock la Stewarton. Poate că nici eu nu eram prea coerent, pentru că afară începuse să plouă și trebuia să mă concentrez la drum. Farurile mele bat cam într-o parte. De altfel, n-a mai durat mult și am ajuns. În utimele minute am schimbat subiectul, pentru că n-aș fi vrut să par omului genul de predicator ambulant care nu se lasă până nu-și mântuiește interlocutorul. Așa am aflat că este colecționar de autografe și că are, între altele, un autograf de la Michael Nyman, un pianist englez pe care îl ascult și eu cu plăcere, nu numai pentru compozițiile sale superbe din filmul The Piano, ci și pentru „Cartea de cântece”, în care a pus pe muzică poeziile lui Shakespeare și Paul Celan. La sfârșit, acordorul de piane mi-a dat pe cursă douăzeci de lire, ceea ce nici pentru un preot nu-i de ici, de colo.

vineri, 17 ianuarie 2014

Când dăm slavă lui Dumnezeu în necazuri, ne schimbăm obișnuința de a căuta vinovați și a învinovăți, de a căuta confortul cu „orice preț” și Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne mângâie și să ne învețe „să fim blânzi și smeriți cu inima”!

"Cei care nu se îndură încă să pornească pe Cale nu cred în făgăduințele Domnului și sunt dependenți de plăcerile ascunse în propriile suferințe: dreptatea proprie, orgoliul, confortul (fie și rău), frica de a „nu fi prost”, adică slava deșartă…
Necazurile sunt locuri de întâlnire cu Dumnezeu în care, cum spunea Părintele Arsenie, omul strigă la Dumnezeu: „Scapă-mă!” iar Dumnezeu strigă la om: „Schimbă-te!” Când dăm slavă lui Dumnezeu în necazuri, ne schimbăm obișnuința de a căuta vinovați și a învinovăți, de a căuta confortul cu „orice preț” și Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne mângâie și să ne învețe „să fim blânzi și smeriți cu inima”!
O, Copila mea, dacă am vedea că noi suntem părtași la tot răul care ni se întâmplă și, prin asta la tot răul din lume! Dar asta vom vedea numai în Lumina necreată! Iar cei ce se roagă de acum să-și vadă păcatele, beneficiază de această Lumină încă de acum.
Nu e vina sau neputința ta că nu-ți vezi partea de responsabilitate din răul pe care-l înduri, ci așa e „lumea aceasta” stăpânită de „logica violenței ucigașe” în care cel viclean și mincinos ne sugerează să nu vedem partea noastră, ci numai pe a celorlalți ca să-i judecăm, să-i pedepsim și chiar să-i provocăm să ne facă rău.
Domnul ne-a adus Puterea de a nu intra în această logică și de a nu ne împotrivi cu rău celui rău. Și, mai ales, puterea de a ne vedea așa cum suntem și a ne pocăi ca să intrăm în bucuria după care tânjește inima noastră.
Dar vom reuși numai dacă ne îndurăm să ieșim din logica lui: „Da’, ce? Unu’ prost și altu’ nu?!”
Cu dragoste și rugăciune,
Maica Siluana

joi, 16 ianuarie 2014

Inimioară, ce mai vrei?!

ierom. Hrisostom Filipescu

Trăiesc prezent, aici, acum. Când oamenii te cred fericit şi tu crezi că nu eşti, ia-te după ei! Ploaia mea caldă de vară îmi mângâie simţurile. Sunt un tăciune ce luminează sau însemnează un perete al inimii. Sunt acolo când nici nu ştii că ai nevoie. Rănile mă dor. Scot tot gunoiul de sub covor şi fac curăţenie generală. Scutur, şterg praful, văruiesc, aşez lucrurile din nou, aerisesc în casa sufletului şi minţii mele.
Rugăciune. Ochii sunt fereastra sufletului. De curând, cineva mi-a spus să fiu atent dacă o să plâng vreodată în public, pentru că se plânge cu artă! M-a buşit râsul instantaneu. Adică şi când plâng trebuie să fiu atent?! Prostii. Plâng cum vreau, râd cum vreau, zic. Măcar atâta lucru să pot face şi eu. Nu am nevoie de reclamă, imagine sau cursuri de antreprenoriat nici la râs, nici la plâns. Afaceri cu noi înşine pe hârtie în contract sau cu o strângere fermă de mână şi o privire profesională. Nu se găseşte totul în cărţi.
Un om informat este un om puternic. Totul este vremelnic. De ce să nu faci ceea ce simţi atunci când simţi?! Suflete frumoase. Trăieşte din inimă! Nimic nu va mai fi ca înainte. Eşti ceea ce alegi să fii. Dilemă. Se întâmplă lucruri. Cerem iertare, dăruim iertare. Eşecul ne învaţă că nu putem avea întotdeauna tot ceea ce vrem. Eşecul ne confruntă cu propriile noastre limite şi ne arată că nu suntem de neclintit. Şcoala smereniei. Locul de unde te ridici ca să mergi mai departe. Dacă nu am fi trecut atunci prin acea experienţă, nu am fi astăzi unde suntem. Viaţa e aşa cum e şi trebuie să ne lovim ca să ne trezim. Nimic nu este întâmplător! Lucruri inspiraţionale. Ne motivăm cu poveştile altora. Iubirea îmbracă o multitudine de forme. Contur între dojană şi încurajare. Să ne depăşim limitele e lucru mare. Căruţă de coincidenţe. Teama de singurătate, teama de ridicol, teama de moarte.
Sclipire în ochi. Molipseşte cu optimism. Împărtăşeşte şi celorlalţi curaj, bucurie, bine, frumos. Dă mai departe. Uneori nu ai această resursă întotdeauna pentru tine. Eşti aşa cum eşti. Uneori cu inspiraţie, alteori nu. Cum te percep oamenii e problema lor. Nu te mai raporta la măştile celorlalţi. Viaţa este cu suişuri şi coborâşuri şi vine un moment când trebuie să alegi serios. Şi îţi asumi alegerile. Sugestie. Se trage linie şi se plăteşte un preţ: pentru muncă, pentru agitaţie, pentru stres, pentru absenţa din viaţa unora, pentru vrute şi nevrute. Într-o fracţiune de secundă se pot întâmpla foarte multe. Circuit. Moment de pauză interioară. Experienţă. Introspecţie. Doamne-Doamne. Dumnezeu S-a născut simplu şi ne vrea simpli. Doar Dumnezeu ne poate judeca, nu oamenii! Când judeci, să te aştepţi să fii judecat cu aceeaşi măsură. Cronofagi. Energofagi. Priviri, cuvinte, tăceri. Muscă de o zi în faţa a tot ce înseamnă divinitate. Zece minute este un viitor îndepărtat. Suflare de viaţă, iubire, zâmbet, fericire absolută.
Raport cauză efect. Între smerenie şi umilinţă este o diferenţă uriaşă. La fel ca şi între milă şi compasiune. Fericirea ta nu înseamnă nefericirea celuilalt. Moment de declic. Transformare. Decât să trăieşti murind, mai bine să mori trăind. Fă cunoştinţă cu adevăratul tu şi nu fugi de tine. Una cu tot. Psihanaliză a stărilor, psihologia vârstelor, psihologia socială, metodologia cercetării, etică şi deontologie, etc. Libertate, nu încorsetare.
Nu sunt cititor, ci trăitor. Nu ţin minte formule, definiţii, teorii, tabele. Sunt prea complicate pentru mine. Eu am nevoie de cuvinte şi atât. Cuvinte izvorâte din Cuvânt, Logos. Sau tăcere izvorâtă din Sacru. Trăiesc prezent, aici, acum. Eroi cu nume sonore sau nu. Când oamenii te cred fericit şi tu crezi că nu eşti, ia-te după ei! Ploaia mea caldă de vară îmi mângâie simţurile. Sunt un tăciune ce luminează sau însemnează un perete al inimii. Sunt acolo când nici nu ştii că ai nevoie. Rănile mă dor. Scot tot gunoiul de sub covor şi fac curăţenie generală. Scutur, şterg praful, văruiesc, aşez lucrurile din nou, aerisesc în casa sufletului şi minţii mele. Fiecare zi e o bucăţică de drum… Merg pe jos şi mă simt bine în natură.
Hristos ne-a iubit pe toţi la fel. Nu putem fi Iisus, dar Îl putem avea ca model. Inimioară, ce mai vrei?! Eu vreau să am linişte, nu dreptate. Te iubesc până la fluturi şi înapoi!...

marți, 14 ianuarie 2014

Despre carti, numai de bine

Nicol m-a invitat la o leapsa despre carti. Suna chiar interesant, mai ales ca mi-a facut placere sa citesc raspunsurile ei.


1. Prima amintire cu mine citind.
In clasa, la scoala, urmarind cu degetul literele jucause din Abecedar.

2. Prima carte pe care am citit-o şi recitit-o.
Nu-mi amintesc prima carte citita, tata ne cumpara multe carti cu povesti, le tin minte si acum paginile cu imagini frumos desenate, dar imi amintesc prima carte pe care mi-am dorit sa o recitesc, Mizerabilii, de Victor Hugo. 

3. O carte pe care fiecare copil ar trebui să o citească
Cerul plin de stele.

4. Locul meu preferat de citit
In fotoliu.

5. Accesorii obligatorii în timpul lecturii
Un creion pentru notite. In cartile mele am obiceiul sa fac insemnari asupra unor fragmente la care sa revin.

6. Numărul cărţilor de pe lista mea de lecturi viitoare
Nu am, toate la timplul lor.

7. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o
Sfantul Iov din Uglea, fiu al Maramuresului, carte primita in dar.

8. O carte care mi-a schimbat viaţa într-un fel
Robin Norwood, Femei care iubesc prea mult. 

9. O carte care îmi place, dar care pare să nu placă nimănui.
Madame Bovary, de Gustave Falubert.

10. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare să o iubească.
Orice carte cu diete. :)

11. O carte care mă intimidează.
A fost o astfel de carte in biblioteca mea, si apoi am inceput sa o citesc. Mi-a trecut.

12. Trei dintre scriitorii mei preferaţi
I. L. Caragiale, Victor Hugo si arhim. Simeon Kraiopoulos (nu-i musai sa fie toti scriitori, nu-i asa?)

Multumesc de leapsa, Nicol, mi-a prins bine o pauza de la Legislatie. :)
  

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Rugăciune pentru dobândirea răbdării

Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai răbdat pri­go­ni­rile, batjocurile şi chiar moartea pe cruce pentru mântuirea noastră, Cel ce ai spus că “prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”, arată-mi mie, păcătosului, milele Tale cele bogate şi dăruieşte-mi du­hul răbdării, ca sufletul meu cel încercat să dobân­deas­că alinare. Vezi deznădejdea care mă ispiteşte, vezi încer­carea prin care trec şi ajută-mă să ies din ea curăţit de păcate şi pregătit să-Ţi slujesc în toate zilele vieţii mele, şi să slăvesc Numele Tău cel sfânt, cântând împreună cu toţi îngerii şi sfinţii: Aliluia! Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este sprijinitorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa? Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea! Domnul este în­tărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu. Domnul este ajutorul meu şi voi nădăjdui întru El: Apă­ră­to­rul meu şi puterea mântuirii mele şi sprijinitorul meu. Amin.

vineri, 10 ianuarie 2014

Ajutorul vine doar de la Dumnezeu la timpul hotărât de El


Experiența mea mă învață că nimeni nu poate ajuta pe altcineva, oricât de mult și-ar dori ei, cu dragoste, aceasta. Ajutorul vine doar de la Dumnezeu la timpul hotărât de El.

Maica Gavrilia Papaiannis

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

De multe ori am asteptat ca Dumnezeu sǎ „îndrepte” lucrurile asa cu le gândeam eu, si dacǎ nu iesea cum vroiam eu, ma supǎram, cârteam, mǎ înfuriam. Ii spuneam eu Lui cum sǎ îndrepte lucrurile

Comentarii la „Anexele” Sesiunii 7

sursa net
Și eu am cǎutat o cale scurtǎ spre mântuire. Da, asa am cǎutat eu toatǎ viata mea pilula, hapul care sǎ mǎ scape de suferintǎ, am fugit de suferintǎ, iar ea dupǎ mine.
M-am învârtit ani în sir în acest cerc vicios. Cea mai mare fricǎ a mea a fost si este frica de suferintǎ si de moarte prin durere. Am “urlat” cǎ nu vreau durere.
Și eu am gândit cǎ da, am pǎcǎtuit si m-am întristat nu pentru cǎ L-am supǎrat pe Doamne, ci pentru cǎ aveam eu o parere bunǎ despre mine, cǎ eu nu pǎcǎtuiesc.
Mult timp nici n-am stiut cǎ existǎ o tainǎ a libertǎtii, condamnam oamenii care fǎceau rǎu, consideram cǎ omul trebuie sǎ facǎ numai bine.
De multe ori am asteptat ca Dumnezeu sǎ „îndrepte” lucrurile asa cu le gândeam eu, si dacǎ nu iesea cum vroiam eu, ma supǎram, cârteam, mǎ înfuriam. Ii spuneam eu Lui cum sǎ îndrepte lucrurile.
Și înlăuntrul meu nu-i doar pornirea de a mǎ salva pe mine, ci si pe altii.
Sunt un om păcătos mândru şi egoist, i-am judecat pe ceilalti si am fǎcut exact pǎcatele pentru care ii criticam si ii condamnam pe altii, considerandu-mǎ deosebitǎ si superioarǎ celorlalti. Am fǎcut raul pe care nu doream sǎ-l fac. Acum înțeleg cuvântul Părintelui (Kraiopulos) „Şi bea paharul cel amar pe care nu voia să-l bea, simte durerea pe care n-a vrut s-o accepte. Experiază păcatul întru-un mod ruşinos”.
Și mult timp am fugit de mine, nu m-am plǎcut, nu voiam sǎ fiu singurǎ cu mine pentru cǎ nu voiam sǎ vad golul din mine, nimicul din mine.
Incǎ mi-e fricǎ sǎ mǎ predau lui Hristos şi sǎ beau până la fund paharul suferinţei, al Crucii lui Hristos.

BM

*
BUCURIE SFÂNTĂ, COPILA MEA!

Acum ai ajuns totuși pe margine golului acela! Pe marginea nimicului care ne amenință dinăuntru! Și ce frumoasă ești! Câtă frumusețe țâșnește din această mărturisire a ta!
E frumusețea omului nou gata să se scufunde în hăul acestui nimic din omul vechi pentru a scoate de acolo toate cele furate și desfigurate de vrăjmașul vieții noastre. Aruncă-te în acel gol, Copila mea, și-L vei întâlni acolo pe Cel Viu și plin de iubire Care te așteaptă să scoateți la lumină toate cele pierdute pe cale.
Știu că înțelegi ce spun!
Sesiunea a opta va fi o astfel de scufundare, o astfel de moarte - înviere prin care vei deveni tu, cea adevărată.
Îți aștept cu drag mărturiile viitoare.
Cu rugăciune și binecuvântare,

Maica Siluana

joi, 2 ianuarie 2014

Oricui i se poate întâmpla orice, oricând, oricum!


Îmbrățișăm viața așa cum este. O luăm de mână și pornim la plimbare. Când obosim ne mai așezăm pe o bancă sau chiar pe iarbă. Privim în zări. Tragem aer în piept. Sunt și dăți în care mai scrâșnim din dinți. Facem o cruce mare. Ne ridicăm și mergem mai departe. Nu descurajăm. Dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viața noastră, nu este pe nici un loc.

Duioșie și cinism. Câtă bucurie ai avut de astăzi dimineață ? Dar câtă durere? Cum arată iadul tău ? Dar raiul tău ? În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei… Val de duioșie. Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos. Curăță fereastra sufletului și a minții. Acolo încă mai sunt urme de neuitare, neiertare, nepăsare, neiubire. Arăm ogorul inimii cu rugăciune și răbdare. Omule, fii Om bun! Îmi doresc să ne pierdem în iubire. Sunt tânăr și sper la luna de pe cer. Visez la un soare care, la apus, se aruncă în mare de dorul ei, iar la răsărit e iarăși acolo, în povestea lui de pe cer. În povestea inimii sunt multe glasuri. Dragostea nu poate să dispară, chiar și când viața pare să aibă doar o singură culoare. Din culoarea dragostei apar toate celelalte culori. Crede numai !

Și toate sunt la locul lor și totuși parcă nu sunt la locul lor. Facem schimbări în viață, alegeri cu multe bifurcații. Viața te mai duce și pe unde nu îți este voia și te învață ce nici nu gândești. Leagăn barca inimii mele ca să nu mai facă valuri înspumate în mersul ei grăbit. Tonic. Durere de nedescris. Proaspăt. Sunt zile și nopți când lacrimile nu îți ajung să plângi cât vrei să plângi. Dezamăgiri. Adeseori din cauza rănilor adânci devenim stânci. Timpul nu așteaptă. Nici ieri, nici astăzi, nici mâine. E mereu în pantă, mereu la pândă, mereu stă să rânjească. Timpul nu așterne drumuri netede dacă sufletul încă mai este abraziv. Atunci îl anulează pe acum.

Neștiința, lenea și uitarea sunt cei trei vrăjmași ai omului. Mulți suntem morți, dar ne prefacem că suntem vii, îmbrăcându-ne în dogme, scuze, diplomație. Și la unii chiar le iese. Labirint… Uneori pare o glumă. Am învățat să salut din sprânceană, alții din abdomen. Râd în întunericul lumii acesteia ca să se facă soare. Nu mă întreba lucruri care încă nu au răspuns ! Între dragoste și ură sunt doar scuturi de tăcere. Prin viață treci doar o singură dată. Tăcere, nelalocul ei. Frică. Gând nebun. Griji noi. Orice privire în grabă e oarbă. Perdea. Adiere de nori. Durerea ne spune să nu mai stăm acolo unde încă mai stăm. Să schimbăm macazul. Alt drum, alt tren, alt gând, alt dor.

Carevasăzică îți place ce vezi atunci când pe celălalt îl doare? Le poți duce? Roata se întoarce, nu uita ! De cele mai multe ori nu poți salva oamenii, poți doar să îi iubești. Tot, până la capăt. Da, orgoliul nu te lasă. Ceafa celui din fața ta e plină de virtuți și nu îți pică bine. Am venit la ușa inimii tale. Deschide! Până nu pierzi pe cineva nu ai cum să îi simți lipsa. Privirea am spălat-o și acum îmi este dulce. Cum ar fi viaţa dacă toţi oamenii ar iubi ?!

Oricui i se poate întâmpla orice, oricând, oricum ! Cariera, banii, puterea, luxul, inteligența, devin dintr-o dată amantele perfecte cu care ne înșelăm sufletul. Și am făcut la naștere cununie cu el. Răsărit. Apus. Uneori omul tace cel mai frumos și cel mai adânc din întreaga lume. Și Dumnezeu tace în el, în tăcerea lui, tandru, fără timp, fără materie. Eu trișez adeseori în povestea aceasta de dragoste și totuși Dumnezeu mă iubește. Aroma inimii mele El nu o poate uita. Chiar și în visele mele triste, interzise, opace. Când diamantele feciorelnice îmi mângâie obrajii povestesc cerului despre cum o floare se usucă și crește alta în locul ei. Nu uit că din om țâșnește adeseori Foame și Sete de Dumnezeu, dintr-un dor firesc, ontologic de Doamne, de împlinire, de sfinţenie, de îndumnezeire. Dor de liniște și de curat. Dor de frumos. Dor de bine. Dor…

Viața ne așează pe toți în genunchi, mai devreme sau mai târziu. Îndurăm multe căzături. Negăm. Vânătăi, bubă. Fior rece. Fapte, nu cuvinte. În viață nu există „nu pot”, ci „nu vreau”. Schimb iar linia și nu mă sperii. Dacă pierd totul în viață oricând pot să o iau de la capăt alături de Doamne. Cu visuri noi, mai bun, mai iertător, mai curajos, mai puternic, mai iubitor, mai atent. Totul e limpede. Ce am simțit o să știu doar eu și Dumnezeu. De ce vorbești despre mine dacă nu mă cunoști?! Ai mâncat pâine cu lacrimi?! Tu nu ai fost acolo să vezi tot ce am văzut. Nu ai fost acolo să simți tot ce am simțit. Nu ai fost acolo să vezi tot ce am făcut. Nu ai fost acolo să treci prin tot ce am trecut. Tu îți tocești gura, iar eu îmi trăiesc viața, a mea nu a ta. Învăț să iubesc până la cer şi înapoi. Se uită toți, dar nu mă vede nimeni. Tu, Doamne, mă știi cel mai bine și înțelegi slăbiciunile mele ! Ziua de astăzi o înveșmântez în sărbătoare și trag cerul peste mine. Restul e poveste…

Să nu uit. Când inima îngheață, pune lemne pe foc. Lemnele dragostei. Încălzește-te și gustă din dulceața rugăciunii. Vorbe rotunde și calde, de drag. Zâmbește, mâine va fi mai bine ! Vezi-ți de drumul tău, curat, demn și fericit. Dumnezeu îți prețuiește dragostea, bunătatea, reușitele, mulțumirea, seninătatea, omenia. Asta e tot ce contează. Fii împăcat și rămâi în pace.

Îți doresc Iubire! Îngere, ne vedem la răsărit…