sâmbătă, 19 aprilie 2014

Pogorarea la iad

"Noi sarbatorim Invierea nu ca pe o comemorare. La slujba de Inviere, noi iesim din timp si intram in timpul Invierii de atunci!
Nadajduiesc ca toti mai multi oameni sa se bucure de Inviere si sa se indure sa se lepede de pacate. Si mai mult as vrea sa nu se teama cei care traiesc in iad, caci sintem foarte multi cei care traim ca intr-un iad. Sant patimi grele venite peste noi din toate partile... Dar in iadul acesta este Hristos, care asteapta sa zicem: "Doamne, nu mai vreau in iad, vreau cu Tine! Pomeneste-ma in Imparatia ta," cum a zis talharul pe cruce! Si El zice: "Astazi, vii cu Mine in rai!". ... Sa indraznim sa fim astazi cu El in rai. Asa sa ne ajute Dumnezeu!"

Maica Siluana
(Sursa)

vineri, 11 aprilie 2014

Să-i facem loc lui Dumnezeu în orice necaz al nostru

Să-i facem loc lui Dumnezeu în orice necaz al nostru. Cele mai potrivite situații pentru a face acest salt sunt cele în care omul nu mai poate face nimic. (…) Se întâmplă de multe ori în viață, sau în zi, să intrăm într-o situație fără ieșire. Atunci să zicem: „Doamne, treci la volan, că eu nu mai pot, nu mai știu pe unde să o iau!”. Și veți vedea cât de frumos iese Dumnezeu din încurcătura în care noi L-am băgat… Cu o condiție: să lăsăm totul deoparte și să zicem: „Fă Tu asta!”.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 25-26)

Seamănă dragoste, și dragoste vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege!


Trăsătura noastră de caracter este temelia trecerii în veșnicie. Dacă suntem pașnici și liniștiți, vom merge în rând cu sfinții și îngerii.

Sfinții Părinții spun: „Seamănă dragoste, și dragoste vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege”. Este cu neputință să dobândim pacea dacă suntem plini de pizmă și răutate. Dacă nu te vei slobozi de aceste însușiri diavolești, atunci cum vei intra în veșnicie? Numai Domnul ne poate schimba. Duhul se contopește cu gândurile. După cum ne este trăsătura caracteristică aici, așa vom trece și în veșnicie.

Trebuie să fim pașnici. Este mai bine să înduri vătămare, decât să aduci. Dacă vom răbda ocara, Domnul ne va da putere și pace. Dacă nu vom răbda ocara, conștiința nu ne va da pace. Conștiința este judecata dumnezeiască. Orice-am face, nu vom avea nici pace, nici liniște. Trăsătura noastră de caracter este temelia trecerii în veșnicie. Dacă suntem pașnici și liniștiți, vom merge în rând cu sfinții și îngerii. Pe aceștia Domnul i-a răsplătit, dăruindu-le harul, iar în sufletele acestea nu se găsește nici o trăsătură din lumea aceasta. Omul îi poate ocărî neîncetat, ei nu se vatămă. Îi poate lovi, ei nu se mânie, căci sufletele lor sânt călăuzite de Sfântul Duh.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sânt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, p. 99)

joi, 10 aprilie 2014

Multumesc, Doamne!

"Să cauți în fiecare zi cât mai multe motive de bucurie și recunoștință și să mulțumești pentru ele Domnului și oamenilor. Când ne bucurăm și mulțumim creierul nostru produce substanțe de viață dătătoare și repară celula nervoasă." Maica Siluana



sâmbătă, 5 aprilie 2014

Hristos vrea să-L primești în toate ale tale

„Noi suntem precum o casă cu foarte multe încăperi. Nu putem locui în toate. Le-am tot schimbat de-a lungul anilor. Când Îl primești pe Hristos, Îl primești în camera în care ești atunci, în care ești foarte prezent. Dar asta nu înseamnă că L-ai primit în toată casa ta. Mai sunt camere nevizitate, în care n-ai intrat, cămăruțe din sufletul tău, lucruri ascunse. Or, în momentul în care i-ai deschis ușa, EL te iubește prea mult ca să te lase pe tine să te restrângi la acea cămăruță. Vrea să mergi în toată ființa ta, toată ființa ta s-o viziteze, toată s-o impregneze de îndumnezeire, pe toată s-o curețe. Că-s camere cu păianjeni, șobolani, balauri..., El vrea să intre și acolo. Sigur că apar ispite când deschizi o astfel de ușă. E nevoie să intrăm în toate acele locuri. Or noi ne speriem și spunem că nu e în regulă. Hristos, însă, vrea să-L primești în toate ale tale”. 

Pr. Constantin Sturzu

Doxologia.ro

Rolul fundamental al tatălui în familie

În ultimii ani, după cercetări avansate, oamenii de ştiinţă au început să realizeze cât de mult contează taţii. Aşa cum se întâmplă cu femeile, trupul tatălui răspunde la paternitate şi stilul de a fi tată afectează copiii la fel de mult ca stilul de mamă.



 
Timp de decenii, psihologii au scos în evidenţă rolul fundamental al mamei pentru copii ca fiind cel mai important în viaţa lor. S-a realizat astfel un focus asupra acestei relaţii şi oridecâte ori copilul era analizat, mama era lăudată sau după caz blamată pentru insucces în educaţie.

În ultimii ani, după cercetări avansate, oamenii de ştiinţă au început să realizeze cât de mult contează taţii. Aşa cum se întâmplă cu femeile, trupul tatălui răspunde la paternitate şi stilul de a fi tată afectează copiii la fel de mult ca stilul de mamă.

„Am început să realizăm nu numai că taţii au influenţă, ci că au mai mare influenţă decât mamele” a spus Ronald Rohner, directorul Centrului de Studiu al Acceptării şi Respingerii Interpersonale de la Universitatea din Connecticut.

Simţirea iubirii tatălui

Rohner şi colegii săi au revizuit decenii de studii ale acceptării şi respingerii parentale pe glob. Fără nici o surpriză, părinţii au un efect major asupra copiilor. Însă când copiii se simt respinşi sau neiubiţi de mama sau de tata, ei au mari şanse să devină ostili, agresivi şi instabili emoţional. Respingerea parentală poate duce la lipsă de respect de sine, inadecvare şi viziune negativă asupra lumii.

Acest lucru este adevărat pentru ambii părinţi, însă în unele cazuri tatăl este mai important decât mama. Prin corelaţie, iubirea tatălui are uneori mai mare influenţă asupra copiilor decât cea a mamei, afirmă cercetătorii.

„Cunoaşterea faptului că un copil este iubit de către tatăl său este o predicţie mai bună a simţului tânărului pentru fericire, mulţumire, satisfacţie de viaţă, decât faptul de a şti că este iubit de mamă” spune Rohner. El şi colegii săi au detaliat aceste cercetări în Jurnalul despre Personalitate şi Psihologie Socială.

În cele mai multe cazuri, copii tind să acorde mai multă atenţie la ceea ce face şi zice tatăl, decât ceea ce face şi zice mama, şi influenţa lui este mai mare pe termen lung. Există astfel o legătură directă între persistenţa şi statornicia copiilor, care sunt calităţi majore în viaţă, şi rolul unui tată bun în familie. O personalitate persistentă înseamnă mai puţină delicvenţă şi angajament în educaţie.

Din fericire pentru taţi, biologia ajută paternitatea. Studii hormonale arată că taţii arată niveluri crescute de oxitocină în primele săptămâni ale copiilor lor. Acest hormon, numit hormonul iubirii, creşte sentimentul de legătură între grupuri. Taţii primesc un aflux crescut de oxitocină când se joacă cu copiii lor, conform unui studio publicat în Jurnalul de Psihiatrie Biologică.

Paternitatea conduce la un declin al testosteronului, hormonul „macho” care este asociat cu un comportament agresiv, conform unui alt studiu al Academiei Naţionale de Ştiinţe din Statele Unite. Ci cât mai mult este un tată implicat în creşterea copilului, cu atât bărbatul e mai puţin violent şi devine mai domestic.

A fi un tată bun nu înseamnă mergerea în vacanţe scumpe, ci jocul cu mingea în curte sau privitul la un film cu copiii. Pe scurt, un tată bun este accesibil copiilor şi este prezent cu ei, lângă ei.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.livescience.com