joi, 27 august 2015

Recomandare carte- Dovada lucrurilor nevăzute. Ortodoxia și fizica modernă, Lazăr Puhalo

Ceea ce ne preocupă este să arătăm că există o relaţie între Ortodoxie şi ştiinţa modernă; însă urmărim să dovedim un fapt evident. Aţi putea întreba: cine a văzut Duhul Sfânt coborând în inima cuiva sau cine a observat prezenţa lui Hristos în Sfânta Euharistie; cine a văzut harul lui Dumnezeu cu propriii lui ochi? Răspundem: „Cine a văzut vântul? Oare dragostea nu poate fi prezentă în inima omului fiindcă nu poate fi observată fizic? Care om a ţinut în mână un electron pentru a i-l arăta copiilor lui? Ochii cărui om au urmărit călătoria unui neutrino ori s-au desfătat observând direct quarcurile din centrul unui atom? Cine va vedea, va atinge sau va gusta vreodată un boson?”

Fizica, asemenea Ortodoxiei, crede în evidenţa lucrurilor nevăzute. Ea exprimă inefabilul şi dovedeşte, prin experienţă, existenţa acelor lucruri care nu pot fi măsurate.

Arhiepiscop Lazăr Puhalo

O puteți comanda online de aici: Editura Theosis

marți, 25 august 2015

Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine...

Sursa net
Maică, iubesc culorile, îmi place îmbrăcămintea de bun-gust, elegantă chiar, aş putea spune, dar observ în jurul meu, în biserică, femei în haine cernite şi mă simt stânjenită, însă în haine ca ale lor nu m-aş simţi eu însămi. Ce trebuie să fac?

Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine... Câteodată nu avem acest curaj, chiar dacă suntem corecţi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa conştiinţei noastre. Unii nu au curajul să fie între ceilalţi, pentru că nu sunt la fel ca ceilalţi. Astea sunt obsesii: să fii în rând cu lumea, să nu fii marginalizat, să nu fii altfel... Alţii, însă, care se revoltă, vor să fie speciali: îşi fac, de exemplu, o creastă verde, tocmai pentru a-şi împlini nevoia de a fi cineva, de a fi altfel.
Avem nevoie de un curaj sănătos de a fi noi înşinecând nu facem rău celorlalţi cu felul de a fi. Aveţi nevoie să vă faceţi curaj să fiţi ca dumneavoastră, să vă cercetaţi în faţa oglinzii, să fiţi cum sunteţi. Să aveţi grijă să nu fie din mândrie sau slavă deşartă. Aici aveţi nevoie de discernământ şi sfat de la duhovnic.Dacă părintele duhovnic spune că felul în care vă îmbrăcaţi nu este smintitor pentru cei din jur, atunci să aveţi curajul acesta şi să nu fiţi ca ceilalţi.
Să aveţi curajul să vă exprimaţi ca persoană şi prin îmbrăcăminte. E importantă îmbrăcămintea pentru omul de după căderea din Rai. Prin cădere, ne-am pierdut expresivitatea trupească personală, n-am mai rămas decât la mâini şi la faţă. Nimeni nu ne recunoaşte după omoplat, nu? De aceea îl şi ţinem învelit. Dar învelişul pe care-l facem, haina pe care o facem, ne exprimă ca persoană, ne arată personalitatea.
Dar să nu judecaţi pe nimeni. Dacă majoritatea se îmbracă în negru, slavă Ţie, Doamne, că avem de ce jeli în această lume, avem de ce ţine post. Poate că vor să acopere o frumuseţe care îi poate tulbura pe cei din jur...
Fiecare are motivele sale să facă asta. Noi, călugării, ne îmbrăcăm în negru pentru că aşa sunt miresele lui Hristos, mai negre... Dar dacă dumneavoastră sunteţi elegantă şi frumos îmbrăcată, daţi slavă lui Dumnezeu. Sigur că s-ar putea ca cineva să vă invidieze, dar acela e păcatul celui care vă invidiază. Dar numai dacă vă veţi ruga, veţi avea pace în suflet, veţi cădea de acord cu dumneavoastră şi veţi avea binecuvântare de la duhovnic, care este ochiul lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu Se uită la noi, ne cercetează, prin toţi ochii din jur, dar mustrarea şi învăţătura adevărată ne-o dă prin părintele nostru duhovnic - dacă ne ducem la el ca la un părinte, ca la cel ce are ultimul cuvânt.
S-ar putea să vă prindă bine o băsmăluţă mai modestă aşa, pentru smerenie, dar asta numai părintele ştie. Dar altfel cred că mai elegantă fiind, dacă vă veţi pune o basma aruncată strâmb sau o batistă pe creştet, crezând că deveniţi ascultătoare, mai degrabă smintiţi şi faceţi lumea să râdă...
Deci, uniţi curajul cu smerenia de a asculta de duhovnic şi va fi bine.

Maica Siluana

vineri, 21 august 2015

Film- Conspirația becurilor (2010)


O ilustră necunoscută, Cosima Dannoritzer, lansa în data de 30 noiembrie 2010, la televiziunea norvegiană, un documentar excelent, The Light Bulb Conspiracy, realizat cu deplin profesionalism, într-un stil alert şi perfect coerent, care confirma, aducând dovezi palpabile, un concept, "planned obsolescence" sau uzura morală planificată, ce făcuse doar obiectul teoriilor conspiraţiei, până atunci.
Documentarul s-a bucurat de un real succes, seria premierelor naţionale continuând, de la începutul acestui an, într-o serie de ţări europene incluzând Irlanda, Franţa, Germania şi Finlanda.

luni, 17 august 2015

Sfaturi pentru o domnișoară care mă întreabă cum să cucerească un bărbat deștept, frumos și bogat

Jurnal scoțian 

Ca să cucerești un bărbat deștept, frumos și bogat trebuie să citești cele mai bune povești de dragoste. Serios. Vezi și tu ce au făcut altele, cum au reușit unele mai înțelepte sau doar mai norocoase, dar fii gata să înveți ceva chiar din trucurile unor stricate, care, până la urmă, pentru că așa merg lucrurile, au pus mâna pe un asemenea bărbat. Ești tu frumoasă și deșteaptă, dar nu te baza doar pe calitățile tale înnăscute. Știu cel puțin zece fete foc de frumoase, care, cu toată frumusețea lor, au rămas pe dinafară.

Regula numărul unu ar fi chiar asta: să citești, că doar vrei să te placă un bărbat deștept –, nu? Acum, întrebarea e ce anume să citești ca să impresionezi un bărbat deștept. Ca să-l dai gata la sigur, vino și tu cu ceva care ar trece astăzi mai original. Lasă Coelho, orice blondă poate să dea un citat din Coelho. Dar fii atentă! – ce zici de Biblie? Nu te strâmba, nu ți-am spus să te duci la biserică – (și dacă aș fi spus, ce? zi tu că n-ai lua bisericile la rând, dacă ai ști că așa pui mâna pe un bărbat deștept, frumos și bogat).

Gândește-te puțin, cu Biblia îl dai gata. Imaginează-ți. Vă plimbați, ieșiți la o cafea, la un restaurant, din vorbă în vorbă el te întreabă ce mai citești, și tu, poftim!, cartea lui Ruth. Care Ruth? se va mira el. Ruth Thomas? Nu, vei zâmbi tu, o poveste mai veche. O femeie vrea să cucerească un bărbat, el pare că o place, dar nu-și vorbesc, pentru că lucrurile nu sunt clare încă, așa stau lucrurile uneori între oameni, în schimb, într-o noapte, când el doarme pe câmp, ea vine și se cuibărește la picioarele lui. El se trezește buimac, n-o recunoaște în întuneric, cine ești tu, iar aici, ea îi dă replica: sunt slujitoarea ta. Genial! Hai, feministo, nu te indigna, e o poveste, dar bărbații se topesc să audă așa ceva. Vrei sau nu vrei să cucerești un bărbat deștept, frumos și bogat? Și știi ceva? Îi spui tu asta, dar până la urmă el va fi slujitorul tău, ai să vezi.

Dacă treci de proba cu Biblia, regula numărul doi este să-l asculți cu răbdare încă de la prima întâlnire. Vezi că o să-ți vorbească despre familia sa. Bărbaților puternici le place să vorbească despre tații lor. Dacă te invită la munte, nu-l refuza. Acolo veți avea timp să vorbiți pe îndelete. Lasă-l să-ți țină predici, bărbații deștepți vorbesc frumos și au principii verificate de viață. Dacă te întreabă ce-i fericirea, nu te repezi să-i dai vreun răspuns din ultima revistă glossy pe care ai răsfoit-o. Lasă-l pe el să-ți spună. Un bărbat cu experiența sa are cel puțin zece definiții ale fericirii.

Nu abuza de bogăția lui, asta ar fi regula numărul trei. Bărbații bogați apreciază modestia. Nu confunda asta cu zgârcenia. Nu te gândi că, dacă ai pus mâna pe un bărbat bogat, vei trăi în puf restul vieții. Chiar și bărbații cei mai bogați au zilele lor când flămânzesc sau sunt pe drumuri, iar tu va trebui să-i fii alături și în acele zile. Dacă, la restaurant, o să vezi că adună în șervețel resturile de pâine, nu te mira. Pentru că este un bărbat sensibil, o să-ți spună că și câinii trebuie să mănânce din resturile de la masa sa.

Regula numărul patru, foarte importantă: parfumul. Strânge bănuț cu bănuț și ia-ți un parfum bun, cel mai scump, dacă se poate. Nu te da cu el toată ziua, ține-l pentru ocaziile când stați la masă și vei fi aproape de el. Un bărbat deștept, frumos și bogat va aprecia întotdeauna un parfum bun. Când el îți va lăuda parfumul, tu să faci pe modesta: pentru tine, iubitul meu, nu e destul de bun nici pentru spălat pe picioare.

Regula numărul cinci: prima atingere. Hai, nu roși, știu că-ți dorești să te ia de mână sau măcar să te sprijini de el, așa, ca din greșeală. La urma urmei, de ce să nu-ți dorești să te atingi, măcar pe furiș, de un bărbat frumos, deștept și bogat? Când se așteaptă mai puțin, îndreaptă-i gulerul cămășii, culege-i o scamă de pe rever, atinge-te de haina lui. Ai să simți cum îl lasă puterile. Dacă, totuși, îți zice, te rog, nu mă atinge, nu te supăra, nu e nepoliticos, e doar într-o dispoziție mai proastă. Mai târziu, ai să înțelegi și asta.

Nu fă pe gospodina cu el, regula numărul șase. Invită-l la tine acasă, dar nu te apuca să învârți cratițele prin bucătărie, ca să arăți ce grozavă ești. Un singur lucru trebuie: stai lângă el și ascultă-l, lasă-l să-ți povestească despre ale sale. Un bărbat deștept știe care e cea mai bună mâncare și cum se alege cel mai bun vin, așa că, până la urmă, va găti el pentru tine.

Continuarea aici: https://ioanflorin.wordpress.com/2015/06/21/sfaturi-pentru-o-domnisoara-care-ma-intreaba-cum-sa-cucereasca-un-barbat-destept-frumos-si-bogat/ 

vineri, 14 august 2015

Cum să-ți protejezi copiii de răul din afară, de anturaj, de ce se aude și ce se vede în afara familiei?

Maica Siluana: În primul rând să ducem copilul la Doamne-Doamne de când e mic. Slavă Domnului că suntem ortodocşi și îi împărtăşim pe copii de la Botez. Să-i împărtăşim încă de când sunt în burtica noastră. Dacă e oprită de la Sfânta Împărtăşanie, când a rămas însărcinată canoanele spun că mama trebuie împărtăşită pentru copil. Să-i împărtăşim și să stăm cu ei în biserică cât sunt în burtă, că nu fac gălăgie, nu se joacă și nu ţipă și veţi fi uimiţi că după ce se nasc sunt la fel de cuminţi. Ei au învăţat și cântările, și răspunsurile. O mamă care făcea rugăciunile înainte de masă și după masă cu voce tare, în perioada când îşi alăpta copilul, când avea apoi copilul un an și ceva ea s-a încurcat la Psalmul 50, și copilul a completat-o, și era să îl scape din braţe.

Deci în primul rând să-i împărtăşim până la şapte ani, când se dă gratis.

Ăsta e primul lucru. După aceea ei vor pleca. Majoritatea copiilor după şapte, opt ani nu mai vor la biserică, vor la fotbal, sau la altceva. Dacă nu mai vor să îi lăsăm, pentru că se vor întoarce. Să-i lăsăm, dar să ne rugăm pentru ei. Nu îi obligaţi să se roage. Dacă acum te rogi pentru culcare, sunt momente când copilul vrea să se roage, altele când nu vrea, și zici: Las' că se roagă mami pentru tine! Și îi faci o cruce. Deci fără să îl forţăm și când nu mai ştim ce să facem zicem: Doamne, ce să fac? și ne vine gândul ce să facem. În acelaşi timp copilul trebuie să afle, fără să vadă la televizor neapărat, că nu toţi oamenii sunt buni. Îi spuneţi: Ai văzut că nici eu nu sunt bună tot timpul, ai văzut că sunt tristă. Nici tati nu e cel mai bun, ai văzut cum se supără. Deci noi oamenii suntem și răi și buni, la unii răutatea e mai mare, la unii mai mică. Toţi oamenii ne-am născut ca să transformăm răutatea în bunătate. Uite ce rău eşti acum! Hai să ne rugăm să te facă Dumnezeu bun. Ai văzut, mami, ce rea eram adineauri? Roagă-te pentru mine să mă fac bună. Asta este lucrarea noastră, să transformăm și avem datoria să ne apărăm de rău. Ai văzut că sunt nişte băieţi care sunt răi și care pot să te bată. Deci ce faci? Trebuie sa treci pe partea cealaltă, să te fereşti. Copilul trebuie să ştie că în lume sunt lucruri rele și că trebuie să se apere. Și cei care îl apără sunt părinţii. Și cei care trebuie să îl apere sunt legea, poliția și noi trebuie să pretindem asta.

Apoi, copilul e teribilist. Zice: Dar, mami, nu are ce să se întâmple, lasă-mă și pe mine. În primul rând chiar trebuie să lăsăm un copil să experimenteze pericolul. Nu-l lăsăm să facă ceea ce îl duce sigur la moarte, dar îl lăsăm, de exemplu, dacă vrea să bage mâna în flacară. Și vede că e buba și nu mai bagă altă dată. Dar dacă vrea să bage degetul în priză nu-l laşi, că nu mai zice buba, și îi tragi una peste mână și buba i-o faci tu, n-aştepţi să facă. Deci în această educaţie el învăţă că unele lucruri sunt folositoare, altele nu, unele dor, altele nu. Apoi părinţii spun: O să cadă copilul! Lăsaţi-l să cadă. Asta este. Nu puteţi să îi spuneţi mereu stai cuminte să nu cazi. Ci: Ştii, mie îmi e frică pentru că ai să cazi și o să te doară. Dacă tu îţi asumi riscul ăsta, bine. Și el cade. Și nu zici: Vezi, ţi-am zis eu că o să te doară..., ci: îmi pare rău pentru durerea ta, sper că asta te învaţă ceva, sau îţi asumi durerea. Chiar dacă are doi ani copilul pricepe ce-i spui acolo. Apoi să îi învăţăm să nu devină agresivi din cauza durerii.

Când sunt mari și se duc în locuri cu adevărat periculoase, în loc să îi spunem: Tu nu vezi câte se întâmplă? O să ţi se întâmple și ţie. Asta nu este bine!, să îi zici: Mami, mi-e frică. Eu am încredere în tine, dar mie mi-e frică pentru tine. Fie-ţi milă de mine și nu te duce. Sau hai să luăm nişte măsuri ca eu să stau liniştită. Spune-mi cu cine te duci, câţi vă duceţi... că eu sunt slabă de înger și mi-e frică. Altfel se poartă copilul decât dacă i-ai zice: lasă că vă ştiu eu pe ăștia care vă duceţi! Să acceptăm că li se pot întâmpla lucruri rele. Gândiţi-vă numai prin câte am trecut noi. Câte am făcut și câte ni s-au făcut. Și, slavă Domnului că ne apropiem de Sfântul Potir și suntem cu nădejde că ne mântuim. Aveţi încredere că și ei pot ieşi dintr-o capcană, și ei pot ieşi dintr-un necaz. Totul e să nu îi lăsăm fără Dumnezeu. Nu mai vor ei, vrem noi: Doamne, binecuvântează pe copilul meu, a ieşit pe uşă! Maica Domnului, ţi-l încredinţez Sfinte Gheorghe – dacă îl cheamă Gheorghe – păzeşte-l! Să avem încredere. Viaţa e periculoasă, viaţa e riscantă, dar viaţa e o şcoală, un exerciţiu, e o pregătire pentru viaţa veşnică. Și dacă eu îl apăr de toate durerile – eu îl bag la facultate, eu îl trec de corigențe, eu îl scap de la poliție n-are cum să se facă om. El trebuie să devină responsabil. Mami, tu răspunzi de ce faci. Eu în locul tău nu m-aș urca acolo. Dacă o să cazi, să îţi asumi răspunderea pentru durerea pe care o să o suferi, eu am să te pansez, dar e răspunderea ta, eu te-am avertizat că există riscul ăsta. Pare neiubitor, dar este ziditor. Nu avem unde să ne băgăm. Intru într-o clasă de liceu și mă uit cât sunt de frumoşi! Și când ştiu cât se masturbează, cât se uită la pornografie! Și sunt nişte copii! Și le zic: Dacă Dumnezeu v-a adus pe lume acum, v-a apărat, a zis că rămâne cu noi până la sfârşit, încercaţi să înţelegeţi ce e păcat, încercaţi să vă daţi seama că păcatul aduce suferinţă și să vă lepădaţi, mai devreme sau mai târziu, și să vă bucuraţi de viaţă. Nu există păcat din care omul să nu iasă și să nu se facă sfânt. Avem în calendar sfinţi care au fost tâlhari, desfrânate... Nu putem să îi ferim pe copiii noştri de suferinţă, nu putem să îi ferim de rău. Putem să îi învăţăm de bine, să-i protejăm cu rugăciunea, cu prezența noastră în Biserică și cu binecuvântare și să avem nădejde în Dumnezeu că nu se va întâmpla nimic iremediabil. Și dacă se întâmplă ceva iremediabil... singurul lucru iremediabil este sinuciderea și nici atunci să nu ne pierdem nădejdea. Biserica este obligată să nu se roage pentru ei în rânduială, din respect pentru libertate. El s-a lepădat de Dumnezeu când a făcut asta. Dar noi nu ne lepădăm de cel care a făcut asta. Există o zi pe an, la Rusalii, când ne rugăm pentru toţi, Biserica se roagă pentru toţi și dragostea noastră plânge. Și ne învaţă un părinte că se fac și parastase pentru aceştia. Pui numele cuiva din familie și zici „pentru cutare și tot neamul lui”. Și intră și cel care s-a sinucis. Mai ales că nu ştii dacă omul era sănătos, dacă nu a avut o tulburare emoţională, dacă până și-a dat sufletul nu i-a părut rău. Să avem nădejde. Atâta timp cât suntem vii să avem nădejde nebună în mila lui Dumnezeu. Este singura nădejde.

(din conferinţa Maicii Siluana Cine suntem și de ce ne-am născut?, Făgăraș, 10 iunie 2008)

Sursa: http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20100517/cum-sa-ti-protejezi-copiii-de-raul-din-afara-de-anturaj-de-ce-se-aude-si-ce-se-ve

joi, 6 august 2015

Curajoasa dăruire de sine a bărbaților a salvat omenirea și nu ar trebui să fie trecută cu vederea

Rolul bărbaților

Frederica Mathewes-Green este unul dintre autorii ortodocși cei mai cunoscuți din SUA. A publicat 10 cărți și circa 700 de articole, a vorbit la cele mai importante televiziuni și radiouri din SUA, a susținut peste 500 de conferințe, între care la universitățile Yale, Harvard, Princeton. S-a convertit la ortodoxie în 1993. Locuiește împreună cu soțul ei, preotul Gregory Mathewes‑Green, în Baltimore, unde au înființat o parohie închinată Sfintei Cruci. Când scrie pe teme pro-familie și pro-viață are în vedere paradigma feministă anti-familie și teoria genului – care susține că nu există bărbat și femeie, ci acestea sunt constructe sociale volatile –, care structurează mentalul civilizației occidentale odată cu revoluția sexuală din anii '60.

Care este rolul bărbatului în iconomia lui Dumnezeu? Poate ar trebui să începem, așa cum fac cei care scriu despre femei, cu caracteristica de bază a genului: o mai mare putere fizică. Chiar dacă unele femei ajung să aibă mare forță, și unii bărbați duc lipsă de ea, aceasta este, totuși, emblema masculinității, așa cum nașterea de prunci este emblema feminității. O femeie care niciodată nu a născut poartă, totuși, demnitatea feminității; un bărbat cu o mai mică forță fizică este membru deplin al comunității masculine.

Dar este oare nevoie de această forță astăzi? Rolul femeii este asigurat, pentru că omenirea va avea nevoie totdeauna de născătoare de prunci. Dar foarte puține dintre meseriile de azi necesită mușchi. Un personaj din romanul „A Man in Full” (de Tom Wolfe) prezintă o dilemă a bărbatului modern: când e angajat pentru a lucra la un computer descoperă că mâinile lui sunt prea mari și neîndemânatice pentru tastaturile la care femeile lucrează cu ușurință.

Dar dacă ne gândim la omenire în starea ei primară, scopul acestei forțe este evident: protecția. Ciclul reproductiv este mult mai solicitant pentru om decât este pentru animale, deoarece copiii noștri sunt mult mai puțin dezvoltați la nivel embrionar decât puii animalelor. Un pui de cerb nou-născut reușește să stea pe picioare și să meargă să sugă, în timp ce un copil nou-născut nu va merge timp de un an de zile, nu-și va putea asigura hrana și paza încă mulți ani după aceea.

Faptul că pruncii sunt așa de neajutorați are implicații serioase. Nu este suficient doar să naști un copil; dacă el moare este ca și cum reproducerea nu s-a realizat. Omenirea dăinuie numai dacă pruncul ajunge la maturitate, îndeajuns de matur pentru a se putea reproduce la rândul său.

Așa că o mamă singură cu un copil este vulnerabilă. A avea grijă de un copil poate fi ca un serviciu cu normă întreagă. Dacă mama trebuie să caute hrană și adăpost și să se apere pe sine și pe copil de animalele de pradă, poate fi copleșită. Mântuitorul a recunoscut vulnerabilitatea mamelor tinere atunci când a vorbit despre zilele din urmă: „Vai de cele însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea!” (Matei 24, 19).

Majoritatea mamiferelor au pui care sunt mult mai dezvoltați la naștere, încât femela poate să-i crească singură. Dar Dumnezeu l-a creat altfel pe om. El a făcut ca mama și copilul să fie așa de vulnerabili încât să fie nevoie de un al doilea părinte. Și a rânduit ca acel al doilea părinte să aibă dimensiuni și forță mai mari, pentru a fi ajutorul de care ei au nevoie. Dacă nu ar fi existat puternica protecție a bărbaților, omenirea ar fi dispărut demult.

Cred că bărbații simt cumva această chemare, pentru că în orice ținut și în orice cultură ei instinctiv se ridică în apărarea femeilor și a copiilor. Ei fac asta chiar în zone unde femeile nu sunt prețuite sau văzute ca egale bărbaților. Bărbații par să aibă un simț înnăscut că este drept să mori pentru a apăra femeile și nu se așteaptă ca femeile să-i apere. Aceasta se poate întâmpla și față de femei care nu fac parte din familia lor. Se pare că pentru ei așa trebuie să fie.

Acum câțiva ani a apărut un film american care se numea „Saving Private Ryan”. Acțiunea se desfășura în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și consta în misiunea de a găsi un anume soldat, Ryan, care se afla undeva pe câmpul de luptă. Scopul misiunii era de a-l aduce acasă în siguranță, pentru că ceilalți trei frați ai lui muriseră în luptă și el era singurul fiu rămas în viață. (Filmul s-a bazat pe o întâmplare reală). În acest film de acțiune alți câțiva soldați și-au pierdut viețile în încercarea de a-l localiza și salva pe acest soldat.

De ce au simțit o așa puternică chemare de a-l „salva” pe soldatul Ryan? Viața lui nu era mai prețioasă decât a oricărui alt soldat. De fapt, nu pe el încercau ei să-l salveze, ci pe mama lui – să o ferească de o cumplită durere. Ofițerii au riscat viețile multor soldați pentru a proteja nu viața acelei mame, ci inima ei rănită. Și au făcut-o pentru o femeie pe care nu o cunoșteau.

Acesta este un indiciu despre cât de adânc, de instinctiv, simt bărbații datoria de a proteja femeile. Această datorie este atât de firească, încât în film este luată de bună. Scenariul nu a avut nevoie de un personaj care să explice de ce era nevoie ca acei soldați să treacă prin atâtea încercări pentru a „salva” o mamă necunoscută. Toți cei din film – și toți cei din audiență – au înțeles că trebuia făcut tot posibilul pentru a salva o femeie de la o asemenea suferință devastatoare.

Femeile nu fac asta pentru bărbați. O femeie nu și-ar da viața în mod instinctiv pentru a salva tatăl unui necunoscut de la suferință. Este un foarte mare dar pe care un gen îl face celuilalt gen, și prin asemenea sacrificii viețile multor, multor femei și copii au fost salvate. (Bineînțeles că sunt și bărbați care rănesc și abuzează femeile. Femeile au nevoie de bărbați buni tocmai pentru că tot timpul vor exista bărbați răi.) Curajoasa dăruire de sine a bărbaților a salvat omenirea și nu ar trebui să fie trecută cu vederea.

după Frederica Mathewes-Green

Recomandare blog

marți, 4 august 2015

Trebuie să ne reținem de la încercarea de a-i crea pe ceilalți după chipul și asemănarea pe care am hotărât-o pentru ei

Educația copiilor
Maica Magdalena

Trebuie să ne reținem de la încercarea de a-i crea pe ceilalți după chipul și asemănarea pe care am hotărât-o pentru ei. Trebuie să întâlnim fiecare copil acolo unde este el, conștienți întotdeauna că nu vom câștiga nimic încercând să silim pe cineva să apuce pe calea voii Lui Dumnezeu. "Taina mântuirii e a celor ce o vor în mod liber, nu a celor supuși tiraniei" (Sf. Maxim Mărturisitorul). Cuviosul Porfirie obișnuia să spună: "Nu trebuie să facem presiuni asupra cuiva să vină la biserică. Hristos spunea: Dacă vrea cineva, să vină după Mine..."

În rugăciunea noastră, îi încredințăm pe ceilalți Lui Dumnezeu; cerem Proniei divine să atingă inima copilului înainte ca noi să intervenim si să stricăm lucrurile prin nerăbdarea noastră.

**
În educația duhovnicească a copiilor, prima noastră grijă nu este aceea de a antrena voința lor, ci de a atrage har - prin viața și rugăciunea noastră - asupra mediului lor, și a lăsa astfel inima fiecărui copil să se lipească singură de har. Discuțiile teologice cu copiii sunt o foarte mică parte a educației creștine. Rugăciunea ca Dumnezeu să îi atingă cu harul Său e o dimensiune fundamentală a tuturor preocupărilor noastre orientate spre copii, chiar și atunci când ei nu sunt cu noi.

Protoprezbiterul Gheorghios Metallinos, evocându-l pe sfântul stareț Porfirie: "Mi-a spus că trebuie să mă ocup de copiii mei rugându-mă mai mult. Cu privire la unul din ei, mi-a spus aceasta: Orice vei spune acelui copil, spune-o Lui Dumnezeu. Îngenunchează înaintea Lui Dumnezeu și prin harul Lui, cuvintele tale vor ajunge la copilul tău.

Despre celălalt copil al meu mi-a spus: Ascultă, dar uită ușor. De aceea, iarași trebuie să îngenunchezi și să ceri harul Lui Dumnezeu ca vorbele tale pământești să cadă pe un pământ bun și să poată aduce roadă."

**
Putem avea în cap o magazie plină de informații, dar folosirea lor cere un discernământ însoțit de rugăciune. Ne urmăm intuiția inimii, după ce ne-am îndreptat spre Dumnezeu sau spre un sfânt pentru ajutor. Dacă dorim și avem timp pentru cuvinte, să cerem: "Doamne, luminează-mă", "Sfinte Nicolae, dă-mi cuvintele potrivite", "Sfântă Maica Domnului, nu mă lăsa să stric asta".

**
Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre pentru călăuzire, chiar dacă nu am câștigat discernământul unui părinte duhovnicesc experimentat și purtător de Dumnezeu. Într-adevăr, rugăciunea pentru călăuzire ne va învăța discernământul, ne va învăța bizuirea pe Dumnezeu, ne va învăța cum anume să ne raportăm față de inima noastră și nu doar față de mintea noastră. Încercarea de a-i ajuta pe copii contribuie la propria noastră maturizare duhovnicească.

**
"Tot omul să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire" (Iacob 1, 19). O con-vorbire înseamnă chiar aceasta: fiecare persoană trebuie să își aducă contribuția ei. Dacă ascultăm în stare de rugăciune și cu atenție față de copilul cu care vorbim ("cu" el, nu "către" el), Dumnezeu are mai multe șanse să ne inspire. Copilul câștigă încredere simțind faptul că adultul este sincer interesat în ceea ce alege el să exprime și în modul în care gândește și simte în mod real. Oricât de "inacceptabile" pot fi ideile și atitudinea sa, ele contează: nimic nu va fi respins printr-un răspuns prematur sau printr-o reacție de tip șoc. Nici o mărturisire nu va fi solicitată numai pentru a lăsa o rană deschisă, mai dureroasă pentru copil decât povara sa ascunsă.

"Ascultarea" include atenția față de gesturi, expresia feței, limbajul corpului, starea sa emoțională ș.a.m.d. Chiar și la toane și la întorsul spatelui trebuie să reacționăm cu iubire răbdătoare. Propriile noastre gesturi, sentimente și comportament contribuie la fel de mult la "răspuns" ca și cuvintele și tăcerile noastre.

**
Niște antropologi au vorbit cu niște copii eschimoși și apoi s-au plâns de faptul că acești copii vorbeau atât de puțin. Un prieten adult i-a întrebat pe copii cum de s-a întâmplat aceasta , iar un copil i-a explicat: "Ei nu ascultau ca să ne audă pe noi, ci ca să se audă pe ei."

**
Spre deosebire de cărțile apologetice, convorbirile au nevoie de o empatie între interlocutori.

**
Toate relațiile unui copil contribuie la dezvoltarea lui. Adulții care se ocupă de un copil trebuie să lucreze în armonie, nu într-un mod posesiv...

Sursa: Maica Magdalena, în "Cum să comunicăm copiilor credința ortodoxă"


luni, 3 august 2015

Dacă vrea Dumnezeu

Starețul Paisie Aghioritul povestea: ”Întotdeauna, orice v-ați pregăti să faceți, să spuneți:  Dacă vrea Dumnezeu, ca să nu se întâmple cu voi ce s-a întâmplat cu un om încrezător în sine, care se pregătea să se ducă să lucreze la vie și i-a zis nevestei: Mâine dimineață mă duc la vie. Dacă vrea Dumnezeu, i-a răspuns aceea. Vrea Dumnezeu, nu vrea, eu tot mă duc. A doua zi, cu noaptea-n cap, a ieșit din casă, dar pe drum l-a apucat o asemenea ploaie, că a fost nevoit să se întoarcă. Nu se luminase încă de ziua. A bătut la ușă. Cine-i?, a întrebat nevasta.  Dacă vrea Dumnezeu, eu sunt, bărbatul tău.”

Dmitry Semenik, Dragostea, cum să o dobândim, cum să o păstrăm, Ed. Sophia, Buc., 20013, pg. 286